Nicolae Meseşan a primit brevetul de inventator pentru o trusă de criminalistică

Nicolae Meseşan a primit brevetul de inventator pentru o trusă de criminalistică

Nicolae Meseşan a primit brevet de inventator

Orădeanul încearcă să înlocuiască instrumentele rudimentare folosite pentru investigarea crimelor. Criminalistul a lucrat patru ani la realizarea unor obiecte care deja au fost solicitate de poliţiştii din Ungaria şi din alte ţări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicolae Meseşan a primit brevetul de inventator după ce a realizat două dispozitive practice şi funcţionale pentru criminalişti. Orădeanul a îmbunătăţit banda folosită la delimitarea locului unei crimei, dar şi jetoanele numerotate care indică probele descoperite.

„Dispozitivele, prevăzute cu telemetru digital cu infraroşu, termometru digital cu infraroşu şi lanternă profesională, pot stabili la faţa locului, cu exactitate, data şi ora la care s-a făcut cercetarea, temperatura mediului ambiant şi a cadavrului, unghiurile terenului şi a obiectelor relevante, lungimile, distanţele sau volumul”, a explicat inventatorul. Revoluţionar este faptul că instrumentarului nu i s-au mai adus îmbunătăţiri de la intrarea în folosinţă în anul 1956.

„Are în componenţă în primul rând o bandă metrică marcată pe ambele feţe în patru culori, inscripţionată cu unităţi de măsură, care se rulează cu un dispozitiv în propria carcasă. Pentru a putea folosi banda pe plan vertical, am conceput şi un dispozitiv triunghiular, dotat cu raportor circular pentru determinarea unghiurilor, magnet de fixare a dispozitivului de culori metalice, inel de fixare a carcasei şi a benzii”, a spus inventatorul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: