După o Unitate de Urgenţă de 32 milioane de lei, Ambulatoriu de 57 milioane de lei. Cum va arăta „megaspitalul“ din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO: Primăria Oradea
Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO: Primăria Oradea

După o nouă Unitate de Urgenţă care a costat 32 milioane de lei, Spitalul Clinic Judeţean din Oradea se va extinde cu un nou ambulatoriu şi o nouă secţie de Anestezie-Terapie Intensivă. investiţia în valoare de 57 milioane de lei urmând să fie suportată în proporţie de 80% din banii oraşului, iar 20% din fonduri europene.

Potrivit proiectului, noul corp de clădire va adăposti practic ambulatoriul integrat al spitalului care în prezent funcţionează separat, şi va avea un regim de înălţime D+P+3E.

"Este nevoie de acest nou ambulatoriu pentru că cel actual nu oferă condiţii optime pentru cei care îi trec pragul şi, totodată, este necesar ca sediul administrativ să funcţioneze într-un spaţiu corespunzător. Dincolo de acest ambulatoriu va fi construită parcarea supraterană a spitalului, care va fi legată printr-un tunel de noua clădire. Când vor fi finalizate atât parcarea, cât şi ambulatoriul şi va fi executată integral reabilitarea termică, putem spune că spitalul va oferi condiţii la standarde europene", explică primarul Oradiei, Florin Birta.

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO: Primăria Oradea

Odată cu ambulatoriul, spitalul va fi extins şi cu o nouă secţie nouă ATI cu grupuri sanitare separate pentru pacienţi, aparţinători şi personal, depozite curăţenie, depozite echipamente şi două zone de supraveghere, dispuse la capete opuse, astfel orientate încât să permită vizibilitate către toate paturile.

În total, în secţie vor exista 22 de boxe cu câte un pat, realizate prin pereţi din sticlă pe structură metalică. Legătura cu restul spitalului se va realiza exclusiv prin pasarela propusă, care face legătură atât cu corpul B, cât şi cu corpul A existent.

Proiectul presupune şi dotarea cu aparatură şi mobilier medical, precum şi cu mobilier non-medical necesar desfăşurării activităţii ambulatoriului.

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO: Primăria Oradea

Suprafaţa construită a noii clădiri va fi de 5.491,22 metri pătraţi, iar suprafaţa desfăşurată este de 30.290,10 metri pătraţi, construcţia având termen de finalizare 18 luni. Valoarea totală a investiţiei este de 57.023.453,17 lei, TVA inclus, din care contribuţia Primăriei Oradea va fi de 46 milioane lei, potrivit primarului Florin Birta.

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO

Spitalul Judeţean din Oradea va avea ambulatoriu de 57 milioane de lei FOTO: Primăria Oradea

Cea mai modernă UPU din ţară

Investiţia vine după ce, iarna trecută, spitalul orădean a fost extins cu cea mai modernă Unitate de Urgenţă din ţară, a cărei construcţie şi dotare a costat peste 32 de milioane de lei. 

Cu o capacitate de 56 de paturi, noua UPU Oradea (investiţie realizată printr-un parteneriat între Spitalul judeţean, Primăria Oradea şi Ministerul Sănătăţii) tratează pacienţii cu afecţiuni grave în boxe individuale, închise, care asigură şi intimitatea necesară bolnavului, fiecare boxă având aparatura necesară pentru tratarea pacientului, inclusiv ecograf.

În apropierea unităţii s-au amenajat o radiologie şi o încăpere pentru investigaţii CT, ca bolnavii să nu mai fi plimbaţi pe la investigaţii înainte de a ajunge pe secţii.

Cea mai nouă UPU din România are sistem de telemedicină, prin care se va ţine legătura cu toate spitalele din Bihor, un sistem modern de bronhoscopie (unitatea fiind singura din ţară care asigură permanenţa în acest domeniu) şi un sector de urgenţe pediatrice, acestea fiind relocate temporar la Spitalul Judeţean, cât timp Spitalul Municipal este unul dedicat bolnavilor de Covid-19.

Vă recomandăm şi: 

Analiză: Oradea, printre oraşele cu peste 100.000 de locuitori cu cea mai mare concentraţie de ozon din Europa. Riscurile pentru sănătate

Cum arată cea mai modernă Unitate de Urgenţă din ţară. Are tehnologii unice de investigare FOTO VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite