Concertul manelistului Tzancă Uraganu a fost oprit de mascaţi în Bihor. Amenda uriaşă pe care a încasat-o VIDEO

Concertul manelistului Tzancă Uraganu a fost oprit de mascaţi în Bihor. Amenda uriaşă pe care a încasat-o VIDEO

Manelistul Tzancă Uraganu a avut o surpriză neaşteptată la concertul pe care l-a susţinut, sâmbătă noaptea, într-o comună din Bihor. Petrecerea a fost întreruptă de mascaţi, iar cântăreţul a fost verificat la cărţile de muncă ale angajaţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concertul s-a desfăşurat în clubul Alexa din comuna Budureasa şi a fost promovat de câteva luni. Un bilet a costat 70 lei, dar asta nu i-a oprit pe petrecăreţi. Sute de persoane au fost sâmbătă noaptea în local, în momentul în care concertul a fost întrerupt de echipaje de poliţişti, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi, reprezentanţi ai ISU Crişana, ai ITM Bihor şi ai DSVSA Bihor. 
 
Toţi cei prezenţi au fost legitimaţi, organizatorii au fost verificaţi la încasări şi case de marcat, dar şi cu privire la contractele de muncă ale angajaţilor. 
 
Acelaşi lucru i s-a cerut lui Tzancă Uraganu. Însă manelistul n-avea niciun document pentru angajaţii săi. Cei 11 membri ai formaţiei lucrau „la negru", motiv pentru care s-a ales cu o amendă de 200.000 lei din partea inspectorilor ITM.
 
Organizatorii au fost sancţionaţi şi ei, cu 50.000 lei, de către reprezentanţii ISU Crişana, deoarece nu aveau autorizaţie pentru securitate la incendiu pentru imobilul în care se desfăşura evenimentul, respectiv cu 1.200 lei de inspectorii sanitar-veterinari, pentru lipsa autorizaţiei DSVSA. 
 
Conform legislaţiei, cei sancţionaţi pot achita jumătate din valoarea amenzii minime prevăzute de lege, în termen de 15 zile. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, controlul a avut loc în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor, inspectorilor ISU Crişana, cei ai ITM şi DSVSA. Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a actelor ilicite de comerţ, a evaziunii fiscale şi a muncii la negru şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţilor locale”, a explicat Alina Fărcuţa. 
 
Cert e că "vizita" poliţiştilor nu i-a oprit pe manelist, petrecăreţi şi organizator, căci concertul a continuat până duminică dimineaţa, la ora 6.00.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările