Tânăr din Iaşi, declarat nevinovat după un an de închisoare. Achitare definitivă într-un dosar de omor controversat

Tânăr din Iaşi, declarat nevinovat după un an de închisoare. Achitare definitivă într-un dosar de omor controversat

Tânărul a stat un an în arest FOTO Adevărul

Judecătorii ieşeni au achitat un tănăr trimis în judecată pentru omor şi care a petrecut un an în arest preventiv. Decizia este definitivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Adrian Vasile Gheorghiu a petrecut aproape un an în arest preventiv în acest dosar, din iulie 2016 până în iunie 2017, când Tribunalul soluţiona în calitate de primă instanţă acest dosar. La momentul trimiterii sale în judecată avea 17 ani. Curtea de Apel Iaşi i-a condamnat pe ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Gabi Leonte (13 ani şi 5 luni de închisoare) şi Marius Mihai Gheorghe (12 ani şi 2 luni).

Cei trei sunt din satul Cilibiu, comuna Golăieşti, judeţul Iaşi, iar procurorii au susţinut că ar fi comis fapta la mijlocul lunii iulie 2016. Potrivit anchetatorilor, pe 17 iulie, în jurul orei 15.30, cei trei ar fi intrat în curtea fostei şcoli din satul Cotu lui Ivan, ce era locuită de doi săteni şi copiii acestora. În curte se afla şi Ionel Pribeagu, de 36 de ani, care dormea pe o prispă de lângă imobil. Profitând că acesta dormea, Gabi Leonte l-a lovit cu partea metalică a unei furci peste cap şi corp. Ulterior, a susţinut Parchetul, toţi cei trei au început să îl lovească cu picioarele şi pumnii peste cap şi corp pe Pribeagu, rănindu-l grav. După mai puţin de o săptămână, Ionel Pribeagu a decedat.

„În aceleaşi împrejurări, inculpaţii majori au lovit cu pumnii şi picioarele şi persoana vătămată Lupu Gabriel Constantin, iar inculpatul Leonte Gabi a ameninţat cu moartea şi incendierea locuinţei pe Lupu Gabriel Constantin şi Deliu Georgiana, în ipoteza în care aceştia intenţionau să anunţe autorităţile cu privire la faptele percepute în mod direct, inducând celor doi o stare de temere“, precizau procurorii ieşeni, care mai arătau în rechizitoriu că motivul crimei ar fi fost un incident ce avusese loc între victimă şi fratele lui Gabi Leonte, cel din urmă susţinând că Ionel Pribeagu i-ar fi tăiat cablul ce îi alimenta locuinţa cu energie electrică.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: