PORTRET/Alexandru Platon Specialistul în istoria mentalităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Platon - Profesor
Alexandru Platon - Profesor

Nu s-a gândit să facă altceva în afara muncii de la catedră. Are o singură vocaţie, studiul trecutului. Profesorul a dovedit că este un specialist la înălţimea predecesorilor.

Fără îndoială, cel care i-a deschis lui Alexandru-Florin Platon gustul pentru istorie a fost tatăl său, Gheorghe Platon, profesor remarcabil şi membru al Academiei Române. Alături de acesta, au mai fost doi profesori care l-au influenţat, unul în gimnaziu şi celălalt în liceu.


Dincolo însă de familie, educaţie şi modele, profesorul ieşean crede că istoria a fost pentru el mereu scea mai importantă preocupare. Niciodată nu s-a gândit să facă altceva. „Este vorba de vocaţie, nu doar de o simplă profesie, pe care o recunosc mai ales în plăcerea de a fi profesor, de a preda şi de a mă preda“, afirmă decanul Facultăţii de Istorie.


Vocaţie a fost descoperită la finalul studiilor universitare (a absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie în 1980, cu media 10, ca şef de promoţie pe ţară), când a ajuns profesor la Colegiul „Costache Negruzzi“, unde a predat şase ani. I-a plăcut să comunice şi să împărtăşească ceva din ceea ce ştie. Din 1986, de când a intrat la Universitatea „Al. I. Cuza“, nu a făcut altceva decât să-şi continue, cu aceeaşi pasiune şi cu acelaşi devotament, menirea.

Istoric de talie internaţională
Florin Platon şi-a susţinut doctoratul în 1996, cu o teză intitulată „Burghezia română. Geneză şi ideologie“. Astăzi, el este specialist în istoria Evului Mediu european, în antropologia istorică şi în istoria mentalităţilor. Nu-i sunt deloc străine nici istoria socială sau teoriile sociale. Toate se concretizează în cursurile pe care le ţine la Facultatea de Istorie din Iaşi.


În toţi aceşti ani, a publicat numeroase studii de specialitate, articole, a participat la conferinţe şi colocvii naţionale şi internaţionale. I-au apărut, din 1997 până acum, în jur de zece volume, individuale sau în colaborare cu alţii. A primit Premiul „A. D. Xenopol“ al Academiei Române în 1999 şi distincţia „Chevalier des Palmes Academiques“ a Republicii Franceze, pe 14 iulie 2002. Este membru în colegii editoriale şi de redacţie la unele publicaţii de specialitate şi membru asociat al colectivului de cercetare „Histoire des Institutions et des Regulations Sociales“, al Maison des Sciences Humaines al Universităţii din Angers (Franţa), din 1998.

Martor şi actor al istoriei recente
Din decembrie 2003 este decanul Facultăţii de Istorie. Este, de asemenea, preşedinte al Comisiei de Istorie a Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor Universitare Didactice şi de Cercetare, din 2006 şi director executiv al Centrului de Studii Europene al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din 2000. Alexandru Platon este mândru că din 2003 până acum a prezidat facultatea într-o perioadă în care disciplina istorică s-a aflat într-un proces de reconfigurare a identităţii.


„Am încercat să gândim planul de învăţământ şi programele masterale în funcţie de această nouă identitate, care s-ar putea rezuma în formula: mai puţină politizare şi ideologizare şi o mai pronunţată dimensiune culturală şi pragmatică, în sensul unei finalităţi practice“, declară profesorul. Facultatea a suferit în ultimii ani şi o schimbare de generaţie. Sunt mulţi profesori tineri, pe care decanul îi consideră vrednici să ducă mai departe şi să reprezinte rolul instituţional al istoriei. „Sunt convins că ei vor putea fi la înălţimea predecesorilor, care le-au fost profesori sau, acum, colegi“, încheie universitarul ieşean.

Profil

Născut. 21 mai 1957, Iaşi.
Studii. Doctor în Istorie
al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, 1996.
Familie. Căsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

La ce lucraţi acum?
Am mai multe proiecte. Împreună cu doi colegi mai tineri, vreau să scot o istorie a Evului Mediu în Europa, care reuneşte cursul şi seminariile predate de mai mulţi ani, care va apărea în decembrie anul acesta. Individual, pregătesc o istorie a metaforei corpului politic.
Care sunt noutăţile Facultăţii de Istorie?
Ultimul în planul de învăţământ este un masterat intitulat „Istoria patrimoniului şi turism cultural“. Avem, de puţini ani, un Centru de Istorie a Evreilor şi Ebraistică şi un Centru de Istorie a Comunismului, care au succes şi care îşi propun o reflecţie obiectivă asupra trecutului recent al României.

Ce-i place

Profesorul spune că-i place să citească, să asculte muzică şi să vadă locuri interesante. Este bucuros şi când poate să se întâlnească cu prietenii. Întâmplarea de a fi martorul şi actorul unei schimbări istorice importante, ca cea care se petrece de 20 de ani încoace şi despre care multă vreme doar a predat, este totuşi cea mai mare satisfacţie.

Ce nu-i place

Alexandru Platon este deranjat de modul precar în care funcţionează instituţiile din România şi de felul în care se desfăşoară viaţa politică la noi, adică sub zodia improvizaţiei, a lipsei de responsabilitate şi, uneori, chiar de onoare.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite