Pompier condamnat la închisoare de trei ori în trei ani. Bărbatul, depistat la slujbă într-o stare apropiată de coma alcoolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la închisoare în regim de detenţie pentru încălcare de consemn, fiind depistat beat la locul de muncă. Militarul a primit trei condamnări din 2016 până în prezent.

Liviu Adrian R., plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi la 2 ani, 2 luni şi 20 de zile de închisoare în regim de detenţie, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de încălcare de consemn şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Magistraţii militari au pronunţat o condamnare cu executare în acest caz având în vedere că pompierul în vârstă de 40 de ani mai avea o condamnare pentru fapte similare cu amânarea executării pedepsei, din 2016. În plus, acelaşi pompier a mai fost condamnat, tot pentru încălcarea consemnului prin consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă pe 8 mai anul curent. Atunci, Tribunalul Militar a dispus condamnarea pompierului la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

La condamnarea în ultimul dosar în care a fost trimis în judecată, pompierului din Neamţ i s-a reţinut că a fost depistat la locul de muncă aproape în comă alcoolică. 

Alcoolemie de 2,1 şi 3,6 la mie

”Inculpatul are gradul militar de plutonier major şi este angajat la ISU Neamţ, pe funcţia de subofiţer operativ principal. La data de 21.09.2018 a fost planificat în execute serviciul operativ la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ începând cu ora 8,00, până la data de 22.09.2018, ora 8,00. La ora 13.15 inculpatul a fost depistat de către locţiitorul comandantului de Detaşament Piatra Neamţ sub influenţa băuturilor alcoolice. În prezenţa locotenentului I.D. şi a plt. adj. şef. M.D., la ora 14,00 a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 2,1 mg/l şi,  la a doua măsurătoarea,  3,6 mg/l alcool pus în aer respirat. De asemenea la controlul vestiarelor a fost identificat un recipient din plastic de 1,5 l, cu aproximativ 0.8 litri de lichid, care după miros părea a fi vin, potrivit procesului verbal încheiat la data de 21.09.2018, ora 15,40. Inculpatul a recunoscut că era sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul serviciului operativ”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Militar Iaşi.

Iniţial, pompierul nu a recunoscut săvârşirea faptei, ulterior oferind versiunea că la data respectivă deşi consumase alcool anterior a avut convingerea că poate să-şi îndeplinească serviciul. Din adresa trimisă magistraţilor militari de către ISU  Neamţ rezultă că în perioada cât inculpatul a fost sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a fost necesară intervenţia acesteia, situaţie în care inculpatul ar fi participat la misiune.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite