Moartea lentă vine la pet. Înghiţim sute de substanţe nocive lunar. „Mai multe bacterii decât pe WC”

Moartea lentă vine la pet. Înghiţim sute de substanţe nocive lunar. „Mai multe bacterii decât pe WC”

FOTO: Andrei Luca

Bolile grave, uneori chiar mortale, pot veni din lucrurile la care ne aşteptăm cel mai puţin, ba chiar din cele pe care le consumăm zilnic şi de care avem, în mod ironic, nevoie vitală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Milioane de litri de apă au fost găsite în această vară de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului depozitate în condiţii de temperatură necorespunzătoare. Specialiştii au atras atenţia în mai multe rânduri despre faptul că apa la pet poate dăuna organismului, mai ales dacă aceasta nu este depozitată corespunzător. 
 
Fizicianul şi cercetătorul ieşean, Silviu Gurlui, spune că în compoziţia pet-urilor apar compuşi de tratament specifici care asigură plasticitate, culoare, duritate, sau rezistenţă la raze UV. Acesta spune că printre compuşii cei mai periculoşi regăsiţi în apa din pet-uri se află stibiul, cunoscut şi sub denumirea de antimoniu.
 
Antimoniul (stibiul) este considerat substanţă cancerigenă de către Agenţia Internaţională de Cercetare în Cancer, parte din Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

„Stibiul poate induce afecţiuni pulmonare, atunci când este respirat direct din aer sau afecţiuni cardiovasculare, afectiuni gastroenterologice, mutaţii genetice şi cancer în condiţii extreme. Afectează femeile însărcinate şi produc malformaţii, dacă persoanele sunt expuse pe termen lung la concentraţii mari”, a declarat profesorul Silviu Gurlui. 
 
Conform specialiştilor, stibiul din apa din pet creşte de peste zece ori timp de două, trei luni, dacă termperatura creşte de la 22 la 40 de grade Celsius. Stibiul ajunge rapid în apă mai ales în prima parte a depozitării. 
 
„Stibiul în apă este mai mult în pet-urile cu apă carbogazoasă, precum şi în sucurile carbogazoase. Se găseşte ceva mai puţin în apa plată. Cauza accelerării difuziei de stibiu în cazul conţinutului carbogazos este interacţiunea fizică mai puternică între CO2 şi pereţii sticlei. Acelaşi fenomen accelerează şi degajarea de acetaldelhidă, mai mult în cazul apei carbogazoase”, a mai explicat Silviu Gurlui. 
 
Din cercetările făcute, se pare că sticlele de volum mai mic produc mai mult stibiu decât cele de volum mare, iar culoarea sticlei nu pare să conteze în accelerarea difuziei poluanţilor în apa din sticlă. 
 
Stibiul din apă nu este singurul care atacă organismul din ce în ce mai slăbit al oamenilor. Acesta este cumulat cu cel din aer. Din totalul pulberilor rezultate din frânarea maşinilor, în aer există 0,5% stibiu din masa totală PM10 din aer. Acest lucru înseamnă că, la fiecare frânare, în PM10 din aer avem 30 de micrograme de stibiu. 
 
„Să ne gândim câte maşini sunt la un semafor pe trafic intens. Să ne imaginăm câte frânări se fac, înmulţim cu numărul de ore şi vedem ce e în aerul respirabil din zona semafoarelor. La amiază, umiditatea scade, intensitatea radiaţiei solare creşte, iar radiaţi care interacţionează direct cu aceste pet-uri amplifică dispersia poluanţilor în apă sau în atmosferă, mai ales când aceste pet-uri sunt aruncate în apă sau prin câmp deschis”, a mai subliniat profesorul ieşean. 
 

O tonă de PET-uri într-o viaţă

Acesta spune că doar 1% din totalul maselor plastice de la nivel mondial este reciclată, iar restul omoară planeta, vieţuitoarele şi implicit oamenii. 30% din totalul de mase plastice de pe glob este cauzat de pet-uri, spune cercetătorul. Acesta mai adaugă faptul că fiecare om foloseşte circa 15 kg de pet-uri anual pentru consumul apei, ceea ce înseamnă aproape o tonă, într-o viaţă. Reciclarea unei tone de pet ar fuce la un câştig echivalent cu 700 kg de petrol. 
 
„Reciclarea pet-urilor necesită tehnologie foarte pretenţioasă şi multă rigoare ştiinţifică. Produşii de ardere, fără filtre şi tehnologii de depoluare, chiar şi accidental scăpate în aer, sunt de o nocivitate maximă. Nimeni din ţară nu îi poate detecta şi măsura corespunzător. Pet-ul sau materialele plastice aduse la temperaturi mari relansează în mediu compuşi foarte toxici. Nu recomand încălzirea alimentelor în materiale PVC sau în pet, la microunde. Acestea sunt foarte toxice pentru alimente”, adaugă Silviu Gurlui. 
 
Pentru a evita o astfel de poluare extrem de periculoasă, nu este recomandată aruncarea pet-urilor în foc sau să aprindem focul cu acestea. Ele emit otrăvuri de o gravitate maximă. Profesorul ieşean recomandăm sticlele clasice, pentru a ne proteja pe noi şi mediul înconjurător. 
 
„De câte ori puteţi, luaţi exclusiv sticle clasice, din sticlă. Ele nu poluează, rezistă la UV, la temperaturi ridicate şi se pot recicla uşor. Ne gândim că pet-urile conţin şi microparticule de plastic. Sunt câte 10 pe fiecare litru, ceea ce înseamnă că dacă pe zi servim doi litri de apă, rezultă că în fiecare lună avem cam 50 de litri consumaţi. Dacă toată această apă este la pet, avem 500 de particule nocive pe care le înghiţim lunar. Asta, pe lângă compuşii chimici eliberaţi din pereţii pet-ului, în timp. 
 

Ce spun medicii

Medicii atrag şi ei atenţia asupra produselor din plastic în general, nu doar a pet-urilor cu apă. Aceştia spun că bacteriile atacă şi provoacă boli pe termen lung, neavând neapărat efecte imediate.
„Partea problematică este că substanţele periculoase se regăsesc în aceste recipiente, de fapt în toate produsele din plastic. Pot ajunge în alimentaţie şi pot fi toxice. Provoacă tulburări hormonale care duc la boli endocrine şi infertilitate.
 
Ele pot avea efect negativ şi asupra ficatului, aşa că din punctul meu de vedere trebuie crescute standardele de producţie şi de calitate. De poluarea din apă şi din papa nu ne putem feri. Ce ar fi să existe la nivelul fiecărui stat membru UE nişte centre de control al calităţii care să analizeze orice fel de produs care vine de pe piaţa internă sau externă? Vreau să am certitudinea că nu am cancer în farfurie, în România”, a declarat Tudor Ciuhodaru, medic primar la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi. 
 
Nivelul bacteriilor dintr-un singur pet reciclat poate fi mai mare decât nivelul acestora dintr-o toaletă. 
 
„Riscurile cresc odată cu reutilizarea lor, cu expunerea la soare. Dacă vorbim despre utilizarea produselor de plastic, gândiţi-vă câte bacterii pot fi recilculate într-o sticlă refolosită de nu ştiu câte ori. Nivelul de bacterie pe unitate este mai mare decât  cel de pe capacul de WC. Dacă nu sunt depozitate aşa cum trebuie, lucrurile pot lua o turnură cu totul problematic. Ele nu au gust, miros, nu se văd şi nu au toxicitate imediată, dar au efecte devastatoare pe termen lung”, a conchis medicul ieşean. 
 
Impactul apei îmbuteliate asupra mediului este „de până la 3.500 de ori mai mare decât cel al apei de la robinet”, potrivit unui studiu realizat de Institutul din Barcelona pentru Sănătate Globală (ISGlobal). De asemenea, cercetătorii consideră că impactul apei îmbuteliate asupra ecosistemelor este de 1.400 de ori mai mare decât cel al apei de la robinet.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările