Leptospiroza, boala transmisă de la şobolan la om, a făcut două victime la Iaşi

Leptospiroza, boala transmisă de la şobolan la om, a făcut două victime la Iaşi

Leptospiroza este o boală infecţioasă acută, transmisă de la animale (în special şobolani) la om, ce poate fi fatală. Spitalizarea este obligatorie în caz de îmbolnăvire.

Doi bărbaţi au ajuns în stare gravă într-un spital din Iaşi. Potrivit medicilor, sursa de infecţie o constituie şobolanii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi bărbaţi din Iaşi au fost transportaţi săptămâna trecută de urgenţă la spital, fiind suspecţi de leptospiroză, boală care se transmite de la şobolani la om.

Starea în care au ajuns cei doi bărbaţi la Spitalul Clinic „C. I. Parhon” din Iaşi era gravă, prezentând forme avansate de boală şi dezvoltând afecţiuni grave ale mai multor organe. Astfel, le-a fost administrat tratament cu antibiotice. 

Reprezentanţii Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi spun că, în momentul în care au ajuns la spital, pacienţii erau suspecţi de leptospiroză. În urma analizelor de laborator care s-au efectuat, acest diagnostic a fost confirmat. 

Bărbaţii cu vârste cuprinse între 23, respectiv 63 de ani provin din mediul rural. Aceştia munceau în agricultură, intrând în medii periculoase, fără să poarte echipamente corespunzătoare.

După ce le-a fost administrat tratament pe bază de antibiotice, iar starea de sănătate a celor doi pacienţi s-a îmbunătăţit, bărbaţii au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, acolo unde se află şi în momentul de faţă. 

Pentru Adevărul, Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, a declarat că starea celor doi pacienţi este stabilă, dar că situaţie este alarmantă, mai ales în condiţiile în care infecţia este uşor-transmisibilă. 

„Această bacterie se transmite prin dejecte de şobolani. Pătrunde în organism pe cale cutanată şi pe calea mucoaselor, inclusiv mucoasă conjunctivală (dacă este vorba de a face baie în apă infectată). Problema este că dă complicaţii deosebit de grave, este vorba de insuficienţă renală şi hepato-renală. Boala, din punct de vedere a simptomatologiei, poate sugera şi existenţa altor boli. De aceea este bine de reamintit că o febră, însoţită de o colorare în galben a pielii şi a mucoaselor, trebuie să ridice şi suspiciunea pentru această boală”, a declarat Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. 

În cursul acestui an, la Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, au fost spitalizaţi trei pacienţi diagnosticaţi cu leptospiroză. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: