Grevă spontană la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi. Angajaţii refuză să mai facă internări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii de la Socola protestează în faţa spitalului FOTO ziaruldeiasi.ro
Angajaţii de la Socola protestează în faţa spitalului FOTO ziaruldeiasi.ro

Angajaţii celui mai important spital de psihiatrie din Moldova au intrat în grevă spontană în dimineaţa zilei de marţi, 3 iunie.

Cadrele medicale de la Spitalul Socola din Iaşi au intrat marţi dimineaţă, la ora 10.00, în grevă spontană. Oamenii sunt nemulţumiţi că, prin noul contract cadru, a fost limitat numărul de spitalizări de zi, dar şi numărul de zile de internare a pacienţilor cu afecţiuni grave. 

În cazul limitării internărilor, cea mai dificilă situaţie este întâlnită la persoanele cu tulburări depresive anxioase, care aveau durata internării stabilită de medic, astfel încât aceştia să fie sănătoşi la internare. Acum, ei pot fi internaţi maximum 210 ore.

Şi în cele mai grave cazuri, în care medicii decideau internarea pacienţilor până la deces, acum perioada de internare a fost limitată la 14 zile.

Conducerea unităţii se plânge şi de finanţarea slabă. Acum, bugetul total pe o lună a Spitalului Clinic de Psihiatrie "Socola" din Iaşi este de 2,7 milioane de lei, buget care nu ajunge nici măcar pentru plata salariilor celor 1.100 de angajaţi.

Din acest motiv, cadrele medicale au anunţat că nu se mai fac internări la Socola, cel puţin în cursul zilei de astăzi, 3 iunie.

Mai puteţi citi:

Doctorul de suflete de la Spitalul „Socola“ din Iaşi

Amintirile medicului-cobai de la Spitalul Socola

Angajaţii de la Spitalul Socola continuă protestul

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite