Film de groază la Iaşi. Un copil a fost sechestrat o lună într-un apartament, fiind obligat să bea urina agresorilor

Film de groază la Iaşi. Un copil a fost sechestrat o lună într-un apartament, fiind obligat să bea urina agresorilor

Agresorrii s-au dat singuri de gol după ce au fost filmaţi FOTO Captură YouTube

Un bărbat de 37 de ani din municipiul Iaşi a fost reţinut pentru 24 de ore de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi fiind acuzat de lipsire de libertate şi lovire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Individul este acuzat nu doar că a sechestrat şi bătut un minor, dar şi că l-ar fi supus pe acesta unor umilinţe crunte. Alături de bărbat, o altă fată, de doar 16 ani, care l-ar fi ajutat pe adult, este şi ea cercetată pentru lovire şi alte violenţe.

Poliţiştii ieşeni s-au sesizat în acest caz după ce, acum câteva zile, pe 28 noiembrie, un film şocant a fost distribuit pe Facebook şi YouTube.

În imagini se putea observa cum victima este umilită de cei doi agresori, unul dintre aceştia, fata de 16 ani, obligându-l, la un moment dat, să bea o cană cu urină.

În acelaşi videoclip se observă cum minorul este lovit atât de adolescentă, cât şi de adultul de 37 de ani.

 

După ce au demarat investigaţia, poliţiştii au aflat că victima era sechestrată de aproximativ o lună, timp în care ar fi fost fost bătută în mod repetat.

„Cele două persoane sunt bănuite de faptul că, în perioada octombrie – noiembrie 2018, ar fi lipsit de libertate un tânăr, în incinta unui imobil, din mun. Iaşi şi l-ar fi agresat fizic. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 5 decembrie a.c., bărbatul bănuit de comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi lovirea sau alte violenţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi”, a transmis Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Individul reţinut va fi dus la Parchet, procurorii urmând să stabilească dacă vor propune arestarea sa preventivă. 

citeste totul despre: