Dublu-asasinat la Iaşi: mamă şi fiu, găsiţi morţi în apartament. După crimă, asasinul a vizitat cadavrele victimelor, zilnic, timp de două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul a fost arestat
Criminalul a fost arestat

Un bărbat de 20 de ani din Iaşi a fost arestat preventiv şi este acuzat de omor calificat şi furt calificat după ce a ucis două persoane, mamă şi fiu. După crimă, individul a intrat zilnic, timp de două săptămâni, în apartamentul în care a abandonat cadavrele.

Răzvan Butuc locuia în acelaşi bloc cu cele două victime, într-un apartament din cartierul ieşean Păcurari. El este considerat de anchetatori principalul suspect al uciderii celor doi, fiind încarcerat după bine de o lună de la comiterea faptei. Potrivit anchetatorilor, Butuc a fost incriminat în baza amprentelor pe care le-a lăsat la faţa locului.

Dublul asasinat a avut loc în data de 9 aprilie, când Butuc a intrat în locuinţa victimelor, pe care le cunoaştea. El a spus că vrea să dea un telefon unui prieten însă a luat un cuţit din bucătărie şi l-a înjunghiat mortal pe Radu Şipoteanu (50 de ani), după care a lovit-o pe mama acestuia, Elena Şipoteanu, care a căzut şi s-a lovit cu capul de colţul unui pat din cameră. 

 „Văzând că victimele nu mai reacţionează a luat din uşa de acces cheile, a ieşit, a încuiat uşa apartamentului şi a plecat. A revenit în seara aceleiaşi zile şi folosind cheile sustrase a intrat în locuinţa victimelor şi a luat primele bunuri, respectiv un telefon mobil marca Samsung, un telefon mobil marca Allview, un încărcător de telefon mobil si un pachet de ţigări marca Ashima”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Timp de 12 zile, Butuc a intrat zilnic în camera în care se aflau cele două victime, de unde a sustras mai multe lucruri. Cadavrele au început la un moment dat să miroasă aşa că vecinii au sunat la 112.

Răzvan Butuc a recunoscut comiterea crimelor.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite