Tărâmul plin de secrete al dacilor. Locul unde ar fi murit Decebal, muntele sfânt şi faimoasele cetăţi FOTO VIDEO

Tărâmul plin de secrete al dacilor. Locul unde ar fi murit Decebal, muntele sfânt şi faimoasele cetăţi FOTO VIDEO

Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Tărâmul legendar al dacilor: o mulţime de cetăţi dacice, de locuri considerate sacre sau ale unor confruntări miilitare împânzesc judeţul Hunedoara şi îl transformă într-un veritabil ţinut al dacilor.

Cea mai mare concentrare de aşezări dacice din România se află în Munţii Orăştiei, pe teritoriul judeţului Hunedoara.

GALERIE FOTO CU AŞEZĂRILE DACILOR

În afara faimoaselor cetăţi antice, „tărâmul dacilor” a păstrat numeroase vestigii care amintesc de locurile unde au trăit, au muncit, au luptat şi s-au rugat strămoşii românilor. Unele dintre acestea au istorii impresionante, iar pentru vizitarea tuturor aşezărilor dacice, călătorii au nevoie de mai multe zile. Iată povestea câtorva dintre locurile legendare din ţinutul Hunedoarei.

Zece locuri în care dacii şi-au ascuns comorile de aur. Cum au fost descoperite tezaurele fabuloase

„Palat“ al Cetăţii dacice Costeşti, în şantier după patru decenii. Lucrări ample în situl UNESCO din munţi VIDEO

Urşii dau târcoale Sarmizegetusei Regia. Relatări savuroase despre întâlnirile cu sălbăticiunile

Locurile sacre din Munţii Orăştiei

Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului) este cel mai faimos loc de pe „tărâmul dacilor”. Capitala dacilor a fost clădită în urmă cu două milenii în Munţii Orăştiei şi a dăinuit până la cucerirea ei de către romani, la începutul secolului al doilea. De atunci, edificiile sale incendiate şi distruse au rămas necunoscute lumii până spre sfârşitul secolului al XVI-lea. Puţinii localnici care ştiau despre existenţa ruinelor din munţi nu au putut păstra secretul comorilor care, de-a lungul timpului, au ieşit la iveală tot mai adesea în împrejurimile aşezării antice.


Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Vestea descoperirii unor tezaure preţioase printre ruinele din munţi s-a răspândit în toată Transilvania şi a atras aici la începutul secolului al XIX-lea, o mulţime de căutători de comori. „Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).

Tot atunci, la începutul anilor 1800, cetatea de la Grădiştea Muncelului a fost pentru prima dată cercetată sistematic, iar rămăşiţele unor temple, ale zidurilor antice, un turn şi o baie romană, precum şi alte construcţii necunoscute din calcar şi andezit, grupate în ceea ce arheologii au numit incinta sacră au fost scoase la iveală.


Templele misterioase din Sarmizegetusa Regia

De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă au dat construcţiilor misterioase din centrul Sarmizegetusei Regia explicaţii dintre cele mai diverse. Cea mai comună dintre ele a fost că edificiile au funcţionat în Antichitate ca temple şi sanctuare ale dacilor. Unii istorici au susţinut că ar fi fost sanctuare-calendar cu care dacii măsurau trecerea timpului (Marele Sanctuar Circular), locuri de sacrificii şi jertfe (Soarele de andezit) sau chiar arene de luptă şi spectacole. Pentru mulţi dintre vizitatorii lor, templele patrulatere şi circulare din Sarmizegetusa Regia au devenit locuri de rugăciune şi meditaţie, iar unii dintre ei au ajuns să le considere „porţi energetice” către alte lumi.

Potrivit altor istorici, ruinele din incinta sacră nu ar trebui privite ca edificii religioase, ci mai degrabă ca locuri unde puteau fi depozitate grânele, pentru ca localnicii vastei aşezări din munţi să traverseze cu bine iernile grele din Dacia.

În prezent, Sarmizegetusa Regia se află în patrimoniul cultural mondial UNESCO şi este una dintre cele mai populare destinaţii turistice din România, iar rolul pe care l-au jucat construcţiile sale continuă să dea naştere unor dezbateri ample.


Feţele Albe

La poalele Dealului Grădiştii, o potecă desprinsă din şoseaua care urcă în capitala dacilor urcă abrupt prin pădurea întunecoasă, spre aşezarea antică Feţele Albe.


Feţele Albe. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

La capătul ei, turiştii găsesc rămăşiţele unui fost „cartier” înfloritor al Sarmizegetusei Regia, un loc plin de mistere care însă nu a mai fost cercetat sistematic. În zona centrală au existat câteva temple, iar în apropierea acestora, câteva zeci de terase locuite. Despre zona Feţelor Albe, unii dintre localnici cred că ar fi bântuită de spiritele ielelor. 

Legendele locale spun că a fost locul unde trăiau preotesele zeiţei Bendis (cunoscută ca sau confundată cu Artemis, Luna sau Diana) – divinitatea nopţii, a incantaţiilor şi a farmecelor. Numele aşezării Feţele Albe a stârnit, de asemenea, controverse. Unii istorici au susţinut că provine de la culoarea albă a numeroaselor ziduri de calcar ce compun terasele. O legendă spune că preotesele dace care slujeau aici aveau feţele albe pentru că nu ieşeau niciodată din acel loc, pentru a se arăta lumii.


Cetatea Costeşti. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Muntele sfânt al dacilor

Vârful Godeanu (1.656 metri), veghează deasupra Sarmizegetusei Regia şi este considerat de unii istorici muntele sfânt al dacilor şi locul unde strămoşii noştri aduceau sacrificii divinităţii Zamolxis. Muntele a fost înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia, iar la poalele sale se află cele mai multe sanctuare din toată Dacia. De asemenea, este singurul vârf vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă.

„Niciunde pe teritoriul de astăzi al Daciei nu există atâta concentrare de conservare a moştenirii dacice ca în acestă zonă care înconjoară Godeanul. Platforma Luncanilor, Costeşti-Deal, Ludeşti-Deal, Grădiştea de Munte, Valea Rea, sunt tot atâtea locaţii în care cercetarea moştenirii dacice din punct de vedere etnologic, etnografic, demografic şi nu în ultimul rând, arheologic, dă roadele cele mai spectaculoase şi mai lămuritoare”, afirma Vladimir Brilinsky omul care a avut în grijă Sarmzegetusa Regia şi s-a dedicat ani în şir protejării capitalei dacilor de la poalele Godeanului.


Spre Munţii Godeanu. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
 

Cuiburile de vulturi

Alături de Sarmizegetusa Regia, alte patru aşezări dacice din Munţii Orăştiei se află în patrimoniul UNESCO. Chiar dacă nu găsesc pază permanantă, îngrijitori, trasee turistice amenajate şi monumente „reparate” după ce au fost vandalizate, cei care vizitează cetăţile Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie şi Băniţa pot găsi numeroase motive de satisfacţie. Cetăţile dacice păstrează vestigii antice preţioase, monumente unice, iar împrejurimile lor sunt spectaculoase.


Cetatea Băniţa. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL


Cetatea dacică Blidaru a fost construită în secolul I î.Hr. şi a fost una dintre cele mai puternice fortăreţe militare ale dacilor. Potrivit arheologilor, în jurul cetăţii Blidaru se aflau mari cartiere cu terase tăiate în trepte, legate între ele prin reţele de drumuri, iar în apropiere, în locul numit Pietroasa lui Solomon, a existat o zonă sacră, cu mai multe temple. „Cele 20 de turnuri din jurul cetăţii apărau cetatea din toate direcţiile, dar în acelaşi timp erau reşedinţe cu inventar bogat, care atestă o viaţă bună pe timp de pace”, informa arheologul Aurora Peţan.


Cetatea Blidaru. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Aflată în apropiere de Blidaru, Cetatea Costeşti este considerată de unii arheologi drept cea mai veche cetate dacică din Munţii Orăştiei. A fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca aşezare civilă. La fel ca şi celelalte cetăţi dacice, a fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 – 106). Cele mai faimoase monumente de la Costeşti sunt cele două turnuri, aflate la circa 100 de metri unul de celălalt pe culmea dealului. „Palatele” folosite ca reşedinţe pentru căpeteniile dacilor au fost ridicate din blocuri de calcar, continuând apoi pe verticală cu un zid din cărămizi arse, pentru acoperiş folosindu-se ţigle masive din lut ars, susţin arheologii. 

Cetăţile de pe stânci

Cetatea dacică Piatra Roşie a fost ridicată pe stâncă deasupra Văii Luncanilor în vremea regelui Burebista, iar multe dintre vestigiile sale nu şi-au dezvăluit încă secretele. Un astfel de monument din Patra Roşie este „drumul pavat”, unul dintre cele mai bine conservate elemente de arhitectură din situl UNESCO. Pe o distanţă de aproape 40 de metri, pot fi văzute rămăşiţele bine conservate ale drumului cu trepte de piatră, care urcă spre platoul cetăţii. În Piatra Roşie au fost descoperite mai multe scuturi de fier antice, bogat împodobite cu reprezentări ale unor animale mitologice, precum şi un bust de bronz al zeiţei Bendis.


 
Aflată la intrarea în Valea Jiului, cetatea dacică Băniţa a rămas cea mai greu accesibilă aşezare dacică, deşi la poalele ei trece drumul naţional Haţeg – Petroşani şi calea ferată Simeria – Petroşani. Fortificaţia cuprinde mai multe construcţii cu caracter militar, iar de la înălţimea de peste 900 de metri a versantului, călătorii pot vedea panorama Văii Jiului şi a Masivului Parâng şi depresiunea Ţării Haţegului, mărginită de masivele Retezat şi Şureanu. Sub cetatea Băniţei se află un loc la fel de spectaculos: Peştera Bolii, de firma unui tunel cotit, cu o lungime de aproape 500 de metri. Peştera Bolii a fost folosită încă din perioada interbelică drept loc pentru concerte şi reprezentaţii de dans, ca urmare a acusticii deosebite din interiorul ei. 

Terenurile de luptă între daci şi romani

În afara cetăţilor antice din Munţii Orăştiei, incendiate şi distruse de romani, câteva aşezări din judeţul Hunedoara le amintesc oaspeţilor lor legendele celor mai cumplite scene din timpul războaielor de cucerire a Daciei, ilustrate pe faimoasa Columnă din Roma şi în mărturiile unor autori antici. Un astfel de loc este Tapae, aflat la Porţile de fier ale Transilvaniei, în apropiere de Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ascunse de pădurea deasă care ocupă teritoriul dintre judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin, valuri de pământ ridicate ca parte a unui sistem defensiv se întind pe 2,5 kilometri şi ar fi avut rolul de a închide principala cale de acces din Ţara Haţegului, spre Sarmizegetusa Regia. Zona împădurită în prezent nu a fost cercetată temeinic, iar tranşeele puteau proveni şi din alte epoci, susţin unii specialişti.



Localitatea Tapae a fost menţionată de istoricul latin Dio Cassius, autorul antic care a oferit cele mai multe detalii despre războaiele de cucerire a Daciei. La Tapae, în anul 87, armata romană condusă de generalul Fuscus a fost prinsă într-o ambuscadă şi zdrobită de dacii conduşi de Decebal. Un an mai târziu, romanii conduşi de generalul Tettius Iulianus au atacat din nou Dacia şi au reuşit să obţină o victorie împotriva dacilor, la Tapae, dar armata lui Decebal s-a retras în munţi, fără a mai fi urmărită de romani. În jurul anului 101, dacii au fost înfrânţi la Tapae de legiunile romane aflate sub comanda împăratului Traian, iar Decebal a fost nevoit să accepte înfrângerea.

Locul unde ar fi murit Decebal

La 10 kilometri de Porţile de fier ale Transilvaniei, traversată de Drumul Naţional 68 Caransebeş – Haţeg, s-au păstrat rămăşiţele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, primul oraş înfiinţat în Dacia de împăratul Traian. Iar în apropiere de fosta aşezare antică, se află biserica medievală Densuş, despre care istoricii susţin că a fost clădită peste ruinele unui templu roman, închinat zeului Marte. În Antichitate, pe locul actualei biserici ar fi fost înmormântat generalul roman Longinus. Capturat de regele Decebal, Longinus s-a sinucis eroic, susţineau istoricii Antichităţii, iar potrivit unor legende mormântul său a devenit templul pe ruinele căruia în secolele următoare a fost ridicată biserica din Ţara Haţegului.


Poiana Omului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL


În Munţii Orăştiei, Poiana Omului, un vechi loc de întâlnire al păstorilor de oi, aminteşte de cea mai emoţionantă scenă de pe Columna lui Traian. Despre micul paradis din vârf de munte, aflat la o oră de mers pe jos din satul Târsa, se spune că a fost locul unde regele Decebal şi-ar fi găsit sfârşitul, în timp ce era urmărit de romani. Localnicii spun că, potrivit legendei, Decebal ar fi plecat din Sarmizegetusa, călărind pe culmile montane prin Poiana Omului, unde în Antichitate ar fi fost un nod de comunicaţii între cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, iar moartea sa ar fi avut loc la umbra stejarilor din această poiană.


 

Carierele de piatră şi andezit ale dacilor

Cele mai faimoase cetăţi dacice au fost clădite cu blocuri de piatră aduse din Măgura Călanului, un loc mai puţin cunoscut şi cercetat, care păstrează aproape intacte urmele marii exploatări din Antichitate. Vechea carieră, ascunsă de pădure, se află în vecinătatea oraşului Călan şi a satului Sântamaria de Piatră, pe valea râului Strei

În vremea dacilor, aproape 20.000 de metri cubi de piatră provenită de aici au fost folosiţi la construcţiile din Munţii Orăştiei, un volum impresionant - potrivit arheologilor - ţinând cont că blocurile de calcar au fost transportate pe distanţe pe distanţe de 45 – 90 de kilometri. Pietrele tăiate şi şlefuite la Măgura Călanului compuneau zidurile puternice ale cetăţilor dacice ori au fost folosite la înzestrarea aşezărilor cu terase, turnuri, trepte, drumuri pavate şi sanctuare.


Măgura Călanului. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

După ce erau desprinşi din versant, bolovanii de dimensiuni impresionante erau prăvăliţi pe o pantă abruptă, pe o distanţă de circa 400 de metri. La poalele dealului, blocurile erau fasonate cu dălţile, iar după şlefuire erau sortate şi încărcate, iarna, în sănii trase de boi spre locurile unde dacii şi-au clădit cele mai mari cetăţi: Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Piatra Roşie, Băniţa sau Căpâlna. Blocurile mari ajungeau la cetăţile apropiate, iar cele mai mici erau transportate spre locuri ca Băniţa sau Sarmizegetusa Regia, pe distanţe mai mari.

„Excepţionala carieră dacică de la Măgura Călanului este punctul zero al cetăţilor dacice din Munţii Şureanu, sursa de piatră pentru cele mai multe dintre construcţiile din aceste cetăţi. Fronturile de exploatare se află pe creasta dealului Măgura Călanului şi sunt dispuse pe două laturi cu lungimea de aproximativ 600, respectiv 400 de metri. În prezent, cariera este acoperită de pădure. Materialul exploatat este calcarul colitic, un material moale, relativ uşor de prelucrat, spre deosebire de calcarul dur de la Piatra Roşie sau de micaşistul sfărâmicios din zona cetăţilor Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie şi Blidaru”, informa arheologul Aurora Peţan.

Cariera de andezit a dacilor

În afara blocurilor de piatră provenite de la Măgura Călanului, dacii au folosit în construcţii andezitul adus din carierele aflate la peste 50 de kilometri distanţă de Sarmizegetusa Regia, în vecinătatea Devei. Discuri uriaşe de aproape trei tone, prezente în structura templelor antice, baze de coloane, vase uriaşe de cult, tamburi şi faimosul „Soare de andezit” s-au păstrat de peste două milenii în Sarmizegetusa Regia şi datorită durităţii rocii vulcanice din care se compun. „Dacă pentru daci, calcarul era roca ordinară folosită în construcţii de orice fel, andezitului i se confereau (recunoşteau) calităţi superioare, inclusiv de valoare monumentală”, arăta cercetătorul Ioan Mârza, în lucrarea „Andezitul utilizat de daci în construcţiile sacre de la Sarmizegetusa Regia – Petrografia şi provenienţa” (1997).



Potrivit oamenilor de ştiinţă, locul de unde dacii au extras cel mai mare volum de andezit cenuşiu utilizat pentru templele şi sanctuarele din Sarmizegetusa Regia a fost Dealul Cozia, din vecinătatea Devei. Un drum de peste 60 de kilometri leagă în prezent locul unde se află cariera antică de andezit de la Cozia de capitala dacilor din Munţii Orăştiei. 

Acest lucru arată cât de mare a fost efortul pe care dacii l-au depus pentru transportul blocurilor de andezit spre Sarmizegetusa Regia. Râurile Mureş şi Strei ar fi fost folosite drept canale de navigaţie, pentru transportul materialelor, până la poalele munţilor, potrivit unor istorici. Cariera de andezit de la Cozia este, în prezent, abandonată, dar prezintă urme de exploatare din diferite perioade, unele putând fi considerate antice.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Spectaculoasa cale ferată montană către cetăţile dacice, acum dispărută. Pe vremuri, urşii alergau după trenuri

 

Turn Costești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 

Imagini din aceeasi galerie
  • Turn Costești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 
  • Costești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Cozia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Cariera de la Cozia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Blidaru. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Cetatea Blidaru. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Cetatea Piatra Roșie. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Cetatea Piatra Roșie. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1
  • Fețele Albe. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Fețele Albe. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Pădurea de la Fețele Albe. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Sarmizegetusa. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Bănița. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Cetatea Bănița. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1
  • Poiana Omului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1
  • Poiana Omului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  2
  • Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Măgura Călanului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Măgura Călanului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1
  • Măgura Călanului. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 2
  • Costești.  Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.2
  • Costești.  Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL 3
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările