Scandal uriaş în Cartierul Muzicanţilor. Un tânăr a „furat” o adolescentă de 15 ani, de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia unei adolescente de 15 ani a sunat la 112 pentru a reclama că a fost „furată” de un tânăr, cu care ar fi avut o relaţie de concubinaj.

Scandal în cartierul Muzicanţilor din Geoagiu, locuit în cea mai mare parte de familii sărace de romi. Duminică noaptea, în jurul orei 1, familia unei adolescente în vârstă de 15 ani a alertat autorităţile, la 112, reclamând că aceasta a fost „furată” de acasă.

„În cel mai scurt timp, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică, care a identificat apelanta 112 (care se afla sub influenţa alcoolului şi din cauza acestui fapt, prezenta deficienţe în exprimare) şi a demarat cercetări, stabilind că victima infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal este o minoră în vârstă de 15 ani, iar prezumtivul autor este un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Geoagiu, cu care minora ar fi avut o relaţie de concubinaj. În urma extinderii activităţilor investigative şi de căutare pe raza localităţii,  poliţiştii au depistat, în zona unei staţii de autobuz din oraşul Geoagiu, tânărul care se deplasa pe jos spre cartierul Muzicanţilor şi o ducea în spate pe minoră”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Staţiunii Geoagiu în vederea continuării cercetărilor. Minora, care nu prezintă urme de leziuni vizibile, a declarat că nu a fost agresată fizic de tânăr şi nici nu a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.

„Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, şi au luat măsura preventiva a reţinerii, pe o durata de 24 ore, faţă de tânăr. Acesta urmează să fie prezenta magistraţilor Judecătoriei Orăştie, în vederea luării măsurilor legale”, a informat reprezentantul IPJ Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

Fabrică de bolţari prădată de o bandă de hoţi. Unul dintre ei fugise din izolarea de la domiciliu

Cartierul Muzicanţilor scos din mizerie. Volumul uriaş de gunoaie excavat din râul Geoagiu

VIDEO Cartierul Muzicanţilor, polul mizeriei. Râul Geoagiu a ajuns groapa de gunoi a localnicilor

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite