Sarmizegetusa Regia, tărâm interzis. De ce sunt ţinute la secret lucrările de refacere a Marelui sanctuar al dacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sarmizegetusa Regia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Sarmizegetusa Regia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Timp de o lună, accesul turiştilor în Sarmizegetusa Regia şi pe traseele montane din zona cetăţii dacice este interzis. Au loc lucrări de refacere a marelui sanctuar circular, iar autorităţile au oprit chiar şi publicarea fotografiilor din situl istoric.

Autorităţile au luat măsuri drastice pe durata lucrărilor de refacere a marelui sanctuar circular din Sarmizegetusa Regia. Accesul în incinta cetăţii dacice aflate în patrimoniul UNESCO a fost interzis de Consiliul Judeţean Hunedoara, pe durata lunii octombrie, salvamontiştii îi anunţă pe turişti să nu folosească în aceeaşi perioadă traseul care trece prin Sarmizegetusa Regia spre Vârful Godeanu, iar Consiliul Judeţean Hunedoara, beneficiarul şi finanţatorul lucrărilor, a refuzat să ofere imagini din situl istoric şi a interzis accesul presei în zonă. Riscul unor accidente a fost, oficial, motivul pentru care Sarmizegetusa Regia a fost închisă.

„Această măsură a fost luată din cauza faptului că în perioada amintită vor fi executate lucrări în interiorul sitului istoric, pentru implementarea proiectului: întreţinere, restaurare, conservare la monumentul istoric Sarmizegetusa Regia - Grădiştea de munte (înlocuire stâlpi din lemn la marele templu circular, înlocuire gard metalic cu gard din lemn la drumul pavat). Decizia închiderii are ca scop evitarea producerii de accidente şi a apărut ca urmare a solicitărilor transmise de Consiliul Ştiinţific al monumentului UNESCO şi al constructorului”, informa Consiliul Judeţean Hunedoara.

„Le recomandăm turiştilor să evite traseul marcat cu cruce roşie Costeşti - Valea Grădiştei - Vârful Godeanu, prin cetatea Sarmizegetusa Regia, deoarece în luna octombrie în zonă vor fi efectuate diverse lucrări care ar putea reprezenta un pericol pentru cei care se deplasează acolo”, informa, recent, Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

Lucrări necesare pentru înlocuirea stâlpilor degradaţi
În perioada 2 - 31 octombrie 2017 au loc lucrări de refacere a Marelui Sanctuar Rotund, informează Consiliul Judeţean Hunedoara. Vor fi montaţi peste 110 stâlpi din lemn de stejar, de diferite dimensiuni, pentru a înlocui stâlpii vechi din anii 1980, distruşi sau putreziţi, care dădeau o formă spectaculoasă sanctuarului antic. „Stâlpii au fost plantaţi pe locul în care au fost descoperite urmele stâlpilor antici. Ei reprezintă de fapt structura portantă a unor încăperi concentrice din interiorul templului. Soluţia aleasă este destul de discutabilă, poate, dar ea este foarte utilă, tocmai pentru a sugera vizitatorilor faptul că acolo a existat o structură construită. Ea sugerează volumetria interioară a acestui edificiu din antichitate, îi redă contururile şi descrie perimetrul încăperilor interioare”, informa istoricul Gelu Florea, coordonatorul şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

Vor fi trataţi cu o soluţie specială
La începutul săptămânii trecute a fost predat amplasamentul către constructor, a avut loc organizarea de şantier, a inforta Consiliul Judeţean Hunedoara. „În prezent, se lucrează la înlocuirea stâlpilor de lemn de la Marele Templul Circular. Astfel, au fost montaţi circa 30 de stâlpi din cei 112 prevăzuţi în proiect. La final vor fi cu toţii finisaţi şi trataţi cu o soluţie specială pentru a rezista la intemperii. Partea a doua a lucrării vizează înlocuirea balustradei metalice care protejează drumul antic pavat cu o balustradă din lemn, mult mai potrivită specificului sitului. Ritmul lucrărilor este unul bun, cu siguranţă constructorul se va încadra în termenul stabilit, deoarece la fixarea acestui termen au fost luate în considerare şi condiţiile meteo (ploi, vreme rea, care pot înceti ritmul lucrărilor)”, se arată într-un comnicat al instituţiei, trimis adevărul.ro.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Controversele celui mai spectaculos loc din Sarmizegetusa. Cum este explicată refacerea marelui templu al dacilor

Timp de o lună, Sarmizegetusa Regia va fi închisă publicului pentru refacerea celui mai spectaculos sanctuar din incinta aşezării dacice. Peste 100 de stâlpi de lemn montaţi în 1980, ca replici pentru a arăta conturul încăperilor templului antic, vor fi înlocuiţi cu noi replici, printr-un proiect considerat necesar, dar care a stârnit controverse.

VIDEO Descoperiri arheologice uimitoare în Sarmizegetusa Regia: ruinele unei clădiri misterioase şi o alee antică de lux, scoase la iveală

Arheologii au scos la lumină o alee antică, ramificaţie a celebrului drum pavat din Sarmizegetusa Regia şi un construcţie misterioasă, ridicată deasupra templelor dacilor, despre a cărei existenţă nu s-a ştiut până în prezent.

Mărturia cutremurătoare a şamanului de la Sarmizegetusa Regia: tânăra salvată de îngeri după ce s-a aruncat de pe stânci

Stephen Izreal, un canadian stabilit într-un sat din Munţii Orăştiei, nu departe de cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, a fost eroul unei întâmplări cu totul ieşite din comun. Stephen şi-a salvat prietena de la moarte „cu ajutorul îngerilor”, spune el, după ce tânăra, luată ostatică de o bandă de tâlhari în Ecuador, s-a aruncat de pe o stâncă, zdrobindu-şi trupul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite