Reparaţiile pe şoseaua Deva - Lugoj ajung la final. Restricţiile de circulaţie, ridicate în următoarele zile FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrări pe şoseaua Deva - Lugoj. FOTO: DRDP Timişoara.
Lucrări pe şoseaua Deva - Lugoj. FOTO: DRDP Timişoara.

Începute în luna martie, lucrările ample de reparaţii efectuate pe şoseaua Deva - Lugoj (DN 68A) se apropie de final.

Restricţiile de circulaţie pe Drumul Naţional 68 A, pe sectorul Margina – Holdea, vor fi ridicate în 10 iulie.

GALERIE FOTO CU LUCĂRILE CARE AU LOC PE DN 68A

Tronsonul de circa 14 kilometri s-a aflat în şantier din luna martie, iar lucrările de reparaţii vor fi finalizate în următoarele zile, potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Drumul Fierului, şoseaua spectaculoasă care leagă cele mai faimoase sate din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

Cel mai spectaculos drum din Ţinutul Pădurenilor. Când va fi finalizată noua şosea din munţi FOTO VIDEO

„Zilele trecute, s-au închis toate sectoarele cu piatră spartă şi a fost aşternut primul strat de asfalt pe ultimul sector atacat din zona Coşava – Coşeviţa. Aşternerea celor două straturi de asfalt suplimentare se va face în acest week-end, aşadar vă atenţionăm că riscul de creare a ambuteiajelor există în continuare, utilajele vor fi pe drum, iar lucrările vor fi semnalizate cu piloţi de circulaţie. Odată finalizate lucrările la partea carosabilă, pe parcursul săptămânii următoare va continua aplicarea de marcaje rutiere, completările de acostamente şi alte lucrări de estetică rutieră”, a informat DRDP Timişoara.

Restricţiile de circulaţia au fost impuse pentru maşinile grele, iar şoferii acestora sunt îndrumaţi să folosească rute ocolitoare, pentru a evita sectorul Margina – Holdea. Acestea sunt: pe direcţia Nădlac - Bucureşti: A1 Nod Balinţ – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeş – DN 68 Caransebeş – DN 68 Haţeg – DN 66 Haţeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad - A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia; pe direcţia Bucureşti - Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şosea nouă în Ţinutul Pădurenilor. Satul Runcu Mare, ascuns în inima munţilor, va fi scos din izolare VIDEO

Secretele carierei de marmură din Alun, locul unde a început povestea satului unic în lume FOTO VIDEO

Podul verde al Autostrăzii Lugoj - Deva. Cum a ajuns ecoductul pentru animale, la doi ani de la construcţie VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite