Primăria Deva creşte impozitele cu 20 la sută

Consilierii locali deveni au decis în ultima şedinţă majorarea taxelor şi impozitelor locale pe care locuitorii reşedinţei de judeţ le vor plăti începând cu 1 ianuarie 2010

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, persoanele fizice vor plăti mai mult cu 20 la sută pentru impozitul pe clădiri şi terenuri, în timp ce taxele pentru mijlocele de transport vor suferi o creştere de  10 la sută. Prin urmare, proprietarii apartamentelor cu două camere,  în suprafaţă de 40-50 metri pătraţi,  situate în zona B a Devei  vor plăti anul viitor un impozit de circa 78 de lei, faţă de 65 cât a fost cuantumul în acest an. La fel, obligaţiile faţă de bugetul local al devenilor care  locuiesc la trei camere cresc la circa 132 de lei, faţă de 110 lei în acest an.  Primăria păstrează pentru persoanele fizice bonificaţiile de 5 la sută în cazul în care contribuabilul achită în primul trimestu taxele ce-i revin pe întreg anul.


Datorii la bănci

Potrivit viceprimarului Florin Oancea, măsura de creştere a nivelului taxelor şi impozitelor pentru anul care vine a fost adoptată „forţat” ca efect al legislaţiei fiscale adoptate pentru anul viitor. Pe de altă parte însă, Primăria Deva este captivă financiar din cauza creditelor imense la bănci pe care le-a angajat în anii trecuţi. Lunar, instituţia este obligată să achite o rată de 630 de mii de lei creditorilor. În plus, din cauza crizei, veniturile încasate în acest an la bugetul local al Devei au fost cu peste 40 la sută mai mici decât în 2008.

Devenii nemulţumiţi de creşterea explozibilă a impozitelor

Carmen Stănilă, funcţionar
„Măsura ne afectează pe toţi. Nu era momentul acum pentru această majorare de impozit”
Radu Ironim, economist
„Majorarea impozitelor e cea mai primitivă metodă pentru primărie de a face bani pe spatele contribuabililor”
Viorel Crişovan, muncitor
„Înseamnă că din ianuarie vom sta la coadă ca să plătim mai mult impozit. Nu sunt de acord”
Rozalia Kiss, pensionară
“Primăria a ales cel mai prost moment să majoreze impozitele şi încă cu 20 la sută. Cinci la sută nu le-ar fi ajuns?”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările