Prăbuşirea ultimilor grofi maghiari din ţinutul Retezatului. Cel mai bogat dintre ei a murit în mizerie, cel mai excentric s-a sinucis după o crimă
0
Ultimii grofi maghiari din Ţara Haţegului au deţinut averi impresionante, însă unii dintre ei au sfârşit în mizerie.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, câteva familii maghiare stăpâneau domenii întinse din Ţara Haţegului şi Retezat, în mijlocul cărora şi-au ridicat castele impunătoare.
Tenebrele castelului Nopcsa. Locul plin de secrete întunecoase trece prin mari transformări VIDEO
Într-unul dintre ele, al familiei Kendeffy, a fost găzduit prinţul austro-ungar Rudolf, venit la vânătoare în masivul Retezat. Epoca marilor latinfundiari ungari s-a sfârşit odată cu unirea Transilvaniei cu România. Cei mai mulţi dintre grofi au fost expropriaţi odată cu Reforma Agrară de la începutul anilor ´20.
„Prin această lege s-au expropriat parţial moşiile celor rămaşi în ţară şi în totalitate moşiile (domeniile) celor plecaţi (în terminologia legii cei declaraţi “absenteişti”). În ceea ce priveşte pădurile, exproprierea s-a făcut în scopul formării pădurilor şi păşunilor comunale. Fără excepţie, exproprierea s-a făcut prin acordare de despăgubiri, Statul Român plătind sume imense”, informa un raport al Curţii de Conturi, din 2013.
O parte dintre grofi au părăsit ţara, stabilindu-se în Ungaria, Austria şi în alte state din Occident. Alţii, ca Gabor Kendeffy – cel mai înstărit dintre ei, au preferat să rămână în România şi au reuşit să mai păstreze din proprietăţi, până la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial.
„Printre magnaţii maghiari care aveau moşii întinse, în anul 1922, în satele Ţării Haţegului, se mai numărau: Ladislau Mara (Densuş, Ciula Mare, Hăţăgel, Ştei, Poieni), contele Alex Andrasy (Boşorod), Carol Fekete (Valea Dâljii), Victor Fay (Nălaţi-Vad, Bărăşti, Rea, Săcel, Fărcădinul de Sus, Găuricea, Tuştea, Crăguiş, Ohaba Sibişel, Sânpetru), Carol Pogany (Păclişa, Clopotiva, Rea), văd. Francisc Kenderessy (Luncani), familia Lonyay (Ştei, Hăţăgel, Lunca Cernii de Sus), Gavril Barna şi fiii (Balomir), Ileana Banffy (Fărcădinul de Sus), Carol Kenderessy (Păclişa, Reia), familia Thorocskay (Toteşti, Cârneşti, Râu de Mori), Bela Bernad (Tuştea, Silvaşul de Sus, Silvaşul de Jos), Acaţiu Valacy (Nălaţi-Vad), Akos Nalacsy (Reia), familia Breazovay (Breazova, Peşteana, Poieni), familia Nopcea (Săcel), Iuliu Tornya (Sânpetru), Apathey Arpad (Unciuc), Iosif Balasz (Vâlcele Bune, Vâlcelele Rele)”, scria profesorul Iancu Badiu, autor al unor monografii ale Haţegului.
În primii ani de la instaurarea regimului comunist, proprietăţile foştilor grofi au fost naţionalizate. Unii au plecat din ţară, iar cei rămaşi au fost nevoiţi să ducă un trai modest. După 1990, pesupuşii descendenţi ai familiilor maghiare au revendicat vechile moşii şi conace, dar şi zeci de mii de hectare de terenuri agricole, păduri, fâneţe şi chiar golurile alpine din Retezat. O parte din suprafeţe şi clădiri au fost retrocedate, alte imobile au rămas în proprietatea statului român, iar altele au intrat într-un cerc vicios al proceselor complicate şi îndelungate de revendicări şi redistribuiri de proprietate.
Soarta unor dintre ultimii mari latifundiari din Ţara Haţegului a fost dramatică.
Accidentul stupid în care a murit cel mai influent grof
Gabor Kendeffy (1875-1962) şi soţia sa Susana Kendeffy (fostă Banffy) au fost ultimii nobili rămaşi în Ţara Haţegului, din puternica familie nobiliară Kendeffy. Odată cu instaurarea regimului comunist, proprietăţile familiei au fost naţionalizate. Castelul din Sântamaria Orlea, unde locuiau, a devenit sediul Întreprinderii Agricole de Stat, iar cu timpul a fost lăsat să se distrugă. Până în 1946, Gabor Kendeffy a mai fost lăsat să locuiască într-o încăpere a castelului. Apoi s-a mutat în Haţeg, oraşul învecinat fostului său domeniu, unde a locuit împreună cu soţia sa, într-o cameră a unei cunoştinţe.
Gabor Kendeffy a murit în 1962, în urma unui accident stupid, potrivit mărturiilor culese de profesorul Iancu Badiu. „În decursul anului 1962, în plină zi, contele Gabor Kendeffy a căzut într-un şanţ săpat pentru introducerea unei conducte de canalizare şi a murit. Sătenii din comuna Sântămărie-Orlea povesteau că la înmormântarea sa, Miliţia a interzis participarea populaţiei, ba chiar a şi blocat drumul spre Haţeg. Dar oamenii au mers la cimitirul din Haţeg pe alte căi, prin pădure. În felul acesta la înhumarea contelui a participat întreaga populaţie a satului Sântămărie-Orlea. După moartea soţului, contesa Susana Kendeffy a plecat la Viena. În anul 2006, în acelaşi mormânt unde se odihneşte contele Gabor Kendeffy, a fost depusă şi urna funerară cu cenuşa fiicei lui, Dranji Ferencne Klara Pawell Ranningen, grof Kendeffy Klara (1919-2006)”, informează Iancu Badiu.
Iubita lui Brâncuşi a emigrat în Australia
Familia nobiliară Pogany îşi avea originile în Clopotiva, la poalele Retezatului, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea, cel mai de seamă reprezentant al ei a fost Karoly Pogany (1848 – 1925). Acesta s-a născut în Aiud a fost arhiepiscop, deputat în Parlamentul ungar, comite suprem al comitatului Hunedoara şi, ulterior, în Caraş-Severin.
Pogany s-a implicat, potrivit unor documente istorice, în realizarea căii ferate Haţeg – Caransebeş, faimoasă pentru sectorul cu cremalieră de la Porţile de Fier ale Transilvaniei, în restaurarea Castelului Corvinilor din Hunedoara şi sprijinirea Uzinelor de Fier ale Hunedoarei, înfiinţate la sfârşitul secolului al XIX-lea. Familia sa a deţinut mai multe moşii în satele de la poalele Retezatului, cea mai cunoscută dintre ele fiind domeniul Pogany din Păclişa, întins pe 18 hectare. Castelul Pogany din Păclişa, construit în stil baroc, a fost amenajat în a doua parte a secolului al XIX-lea. Aici ar fi copilărit Margit Pogany (1879-1964 ), iubita şi muza sculptorului Constantin Brâncuşi. Cei doi s-au cunoscut la Paris, în jurul anului 1909, şi s-ar fi iubit cu pasiune, însă la sfârşitul Primului Război Mondial, Margit a emigrat în Australia. La instaurarea regimului comunist, domeniul Pogany a fost naţionalizat şi transformat într-un centru destinat copiilor cu nevoi speciale. După 1990, a fost lăsat să se degradeze, iar în anii 2000 a fost revendicat de un urmaş al familiei Pogany. În 2015, noul proprietar l-a oferit spre vânzare statului român, cu suma de 500.000 de euro. Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a arătat interesul pentru domeniul din Păclişa, însă tranzacţia nu a mai avut loc.
Franz Nopcsa s-a sinucis, după ce şi-a împuşcat camaradul
Omul de ştiinţă Franz Nopcea (1877 - 1933) a fost ultimul descendent al vechii familii nobiliare Nopcea (Nopcsa) din Transilvania.
Franz Nopcsa (dreapta), alături de Bajazid Doda. Arhiva personală
A fost pionier al paleontologiei, a descoperit fosilele mai multor specii de dinozauri pitici din Ţara Haţegului, a fost diplomat, dar şi spion al armatei austro-ungare. În timpul Primului Război Mondial, baronul Nopcsa fusese declarat duşman al ţării şi fugise în cele din urmă la Viena. Înainte de pleca din ţară, a mai petrecut un timp în Retezat, deghizat ca cioban român unde a participat la mai multe misiuni primejdioase. Castelul său din Săcel a fost naţionalizat în anul 1921, după ce acesta a părăsit definitiv România. În 1920, Nopcsa s-a întors pentru ultima dată în castelul său de la poalele Retezatului, unde a avut însă parte de o primire ostilă din partea localnicilor. Deşi acţionase ca spion împotriva românilor, statul român i-a restuituit moşia, pentru activitatea sa ca om de ştiinţă. Nu a apucat să se mai bucure de ea, după ce în faţa castelului său din Săcel a fost aproape ucis cu pietre de săteni, revoltaţi de comportamentul său. Agresiunile i-au pricinuit sechele permanente şi tulburări ale sistemului nervos.
Ultimele clipe din viaţa baronului Franz Nopcea s-au conumat într-un hotel din Viena, în care acesta şi prietenul său Bajazid, care îi fusese partener pentru aproape trei decenii, au fost găsiţi morţi. În 26 aprilie 1933, un ziar vienez anunţa tragedia astfel: „Dramă sângeroasă, petrecută ieri în Strada Singer. Baronul Franz Nopcsa, care locuia la etajul al treilea al casei de la numărul 12, şi-a împuşcat în apartament secretarul său de o viaţă, albanezul de 45 de ani Baiazid Elmas Doda, după care, la masa de lucru, s-a sinucis cu un glonţ tras direct în gură.Nopcsa pare să fi pregătit fapta cu grijă”, scrie Dacian Muntean, în volumul „Aventurile şi călătoriile baronului Nopcea”. Scrisoarea de adio găsită asupra sa explica tragedia:
„Motivul sinuciderii mele este sistemul meu nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentru că ar fi suferit mult”. Baronul Nopcea a murit la vârsta de 56 de ani, iar trupul său a fost incinerat.
Mai puteţi citi şi:
Secretele Castelului Kendeffy. Orgiile cu minore l-au dus la închisoare pe ultimul moştenitor
Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO
Se încarcă comentariile...
