Luna cea mai profitabilă pentru Cetatea Devei: peste 20.000 de turişti au vizitat monumentul medieval

Luna cea mai profitabilă pentru Cetatea Devei: peste 20.000 de turişti au vizitat monumentul medieval

Cetatea Devei. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Peste 20.000 de oameni au vizitat Cetatea Devei, în luna iunie, iar monumentul medieval a adus venituri consistente la bugetul municipiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cetatea Deva a adus încasări de aproape 200.000 de lei la bugetul local, în luna iunie 2018, când a fost vizitată de peste 20.000 de turişti, care au folosit telecabina, în creştere faţă de lunile trecute, a informat Primăria Deva. Statistica nu include persoanele care au vizitat monumentul folosind traseele de urcare pe jos.

Cei mai mulţi dintre turişti au sosit la Cetatea Devei la sfârşit de săptămână. „În luna iunie, aproape 10.000 de persoane (46% din totalul turiştilor) au vizitat monumentul în zilele de sâmbătă şi duminică. Weekend-ul de vârf al lunii a fost înregistrat în intervalul 1-3 iunie, cu peste 3.200 de turişti”, a informat Primăria Deva.

Până la 1 octombrie, Cetatea Deva poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00-21:00. Preţul unui bilet pentru telecabina care facilitează accesul la monument este 20 de lei – pentru adulţi, şi 10 lei – pentru elevi, studenţi şi pensionari. Veteranii de război, persoanele cu dizabilităţi, copiii instituţionalizaţi şi copiii care nu au împlinit vârsta de 3 ani beneficiază de gratuitate la călătoria cu telecabina.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cozi imense la intrarea în Castelul Corvinilor. Cum s-a animat monumentul după invazia turiştilor

VIDEO Misterioasa cetate medievală din Ţara Haţegului. Fortul militar vechi de opt secole ignorat de autorităţi

VIDEO Lacul Cinciş, locul de poveste la care turiştii ajung pe un drum de groază. De ce nu a fost modernizată şoseaua

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările