Iadul negru al Petroşaniului, descris de Nicolae Iorga: "mulţimea lucrează chinuită în pământ, la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed"

Petroşaniul, la începutul decolului XX, în vremea în care a fost vizitat de Nicolae Iorga.

Nicolae Iorga a ajuns în ţinutul Văii Jiului la începutul secolului XX, iar în anul 1906, marele istoric descria Petroşaniul în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, prezentându-l ca „iadul negru”, în care veniseră străini din toate colţurile Europei dornici să se îmbogăţească din exploatarea cărbunelui.

Nicolae Iorga, una dintre cele mai importante personalităţi din istoria poporului român, a călătorit în Valea Jiului la începutul anilor 1900. A descris Petroşaniul în cartea „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicată în 1906, de Editura Minerva, iar relatările sale au rămas în istorie.

În Petroşani, Nicolae Iorga a ajuns cu trenul, la finalul unei călătorii de patru ore, pornită din Haţeg. Cu trăsura drumul ar fi fost parcurs în două zile, scria Iorga, însă „trenul duce în patru ceasuri, în care se numără şi opririle nesfârşite pe la câte o staţie de mâna a treia unde se înnădesc şi desfac vagoanele”. Petroşaniul avea în acei ani 8.000 de locuitori, iar localnicii îi spuneau „Petrozseny”.

Orăşelul cosmopolit
„Din clădirile cele mari şi multe ale gării te afli în mijlocul unei aşezări omeneşti cum sunt acelea din America de Nord, prin locurile unde o mare bogăţie a ieşit la iveală chemând la sine pe doritorii de câştig răpede şi pe muncitorii care primesc munca cea mai grea pentru plata cea mai mare. Biserică a catolicilor, biserică nouă, mare, a românilor ortodoxi, veche bisericuţă de lemn de pe la 1800, biserică unită cu zugrăveli de Smigelschi (n.r. Octavian Smigelschi, pictor român de biserici), şcoli unde zburătăcesc copii de târg, sporovăind ungureşte. Niciun mare oficiu public, căci Petroşanii nu sunt un oraş ci numai un „nagy kozseg”, o comună mare. Nici parc, nici sală de teatru, nici bibliotecă populară”, scria Nicolae Iorga.

Autorul descria mulţimea celor veniţi „pentru a stoarce cărbunele pământului din acele două dealuri depărtate”, unde munceau români, maghiari, slovaci şi chiar turci, apoi casele mari ale coloniilor şi cele mici şi curate de la marginea orăşelului.

„Dar miezul târguşorului îl alcătuieşte o stradă largă în care tina se tot supţiază cu apă: de o parte şi de alta, prăvălii proaste scot la uşi mărfuri ieftine şi rele. Femei legate la cap, lucrători în haine de oraş, secui cu pălării înalte şi cu fireturi albastre pe scurteica neagră, toate hainele şi feţele din lume se văd prin colţuri, pe când mulţimea cea mare a locuitorilor lucrează chinuită în pământ la cărbunele negru care umple de duhoare aerul umed”, relata Nicolae Iorga.
 

Iadul negru al „Petrozsenylor”
Istoricul Nicolae Iorga continua descrierea culmilor Parângului, la poalele căruia se afla Petroşaniul, apoi Vâlcanul şi Straja, locul de pândă al hotarului.

„Pe acele locuri, sămănate cu cruci de lemn supt acoperişuri de şindrilă spartă, patima de câştig a liftelor lumii nu a gonit viaţa de ticnă senină a ciobanului pletos şi miţos, care-şi mână oile pe plaiuri. Şi în acest iad negru al „Petrozsenylor”, îl mai vezi mergând pe căluţul împovărat de desagi, privind cu ochi mari liniştiţi la acest mare zbucium urât, care lui i se pare zadarmic, la această pripită despoiere a firii de toate darurile şi frumuseţile ei”, îi descria istoricul pe oamenii din comunităţile vechi ale locului. În acea vreme, mai relata Nicolae Iorga, în timp ce minele din Petroşani erau administrate de evreii bogaţi, cele din Lupeni aveau capital francez. Istoricul se arăta nemulţumit de starea comunităţilor care populau aşezările din bazinul carbonifer şi mai ales de numărul mare al străinilor veniţi să profite de pe urma bogăţiei zonei.

„Când cele dintâi lumini se aprind la depozitele miniere, i-au trenul de întors spre Haţeg, uşurat ca de o grea oboseală, de nemulţumire, de stricăciune şi decădere omenească”, mai scria Nicolae Iorga, în capitolul dedicat Văii Jiului, din volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”.

Vă recomandăm şi:

FOTO Valea Jiului la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cum a uimit ţinutul „aurului negru“ un celebru geolog englez

Valea Jiului şi Petroşani se arătau călătorilor din secolul al XIX-lea ca locuri sălbatice şi bogate în minerale, unde peste decenii aveau să se amestece vechii stăpâni ai ţinutului care se ocupau cu păstoritul şi „barabele“ – străinii veniţi şi stabiliţi apoi în vale pentru a-şi câştiga existenţa în minele de cărbune. David Ansted, un geolog englez care călătorise în anii 1860 în Valea Jiului, anticipa prosperitatea zonei carbonifere.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

Haţegana - berea creată pentru a potoli apetitul minerilor pentru ţuică        

Unul dintre cele mai importante branduri locale ale judeţului Hunedoara a fost Haţegana, berea fabricată în judeţul Hunedoara. În prezent, fabrica de bere construită la mijlocul anilor 1970 în Haţeg este închisă. În incinta fostei fabrici sunt produse tigăi, iar alte spaţii sunt folosite ca silozuri pentru furaje şi cereale. Din exterior, fabrica din Haţeg pare abandonată, în schimb berea Haţegana este fabricată în prezent la Craiova.

Minele morţii: cele mai mari dezastre petrecute în istoria recentă a Hunedoarei       

Cel mai grav accident petrecut într-o mină a avut loc în urmă cu nouă decenii, la Lupeni: în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz metan în galeriile minei au murit peste 80 de ortaci. În localitatea minieră Certej (25 de kilometri de municipiul Deva), în 1971, o alunecare de teren care a prăvălit halda de steril a exploatării miniere peste un cartier de blocuri a provocat moartea a 89 de oameni.