Dezastrul din Parcul Tineretului Hunedoara a fost lăsat la mila proiectelor europene

Dezastrul din Parcul Tineretului Hunedoara a fost lăsat la mila proiectelor europene

Virgina Urse este nemulţumită de întârzierea cu care are loc începerea modernizării Parcului Tineretului

În aşteptarea fondurilor de la UE, Parcul Tineretului din Hunedoara a fost abandonat. Primăria Hunedoara a obţinut o finanţare nerambursabilă de 1,5 milioane de lei, de la UE, pentru modernizarea zonei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mizeria şi urmele actelor de vandalism au prins rădăcini în două dintre cele trei mari parcuri din municipiul Hunedoara.

În aşteptarea începerii lucrărilor la proiectul de modernizare a Parcului Tineretului, locul a fost adus la stadiul de teren viran. În zona care aşteaptă de aproape trei ani să fie modernizată cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană, doar sălciile, pinii şi tufele de trandafiri mai amintesc de ceea ce trebuie să fie un parc.

În rest, aleile, băncile, coşurile de gunoi şi cele câteva balansoare pentru copii au capitulat sub povara degradării şi a distrugerilor, iar gardul viu, neîngrijit, s-a transformat în stufăriş. În centrul parcului continuă să troneze mormanul de fier vechi şi beton, o rămăşiţă a unei vechi fântâni arteziene care nu a funcţionat niciodată.

FOTOGALERIE ”Mordor” de Hunedoara: ruinele refuzate ca loc de filmare de scenariştii filmului "Ghost Rider 2" cu Nicolas Cage

REPORTAJ: Ruinele combinatului siderurgic din municipiul Hunedoara, aur pentru fierari

FOTOGALERIE: EXCLUSIV Imagini inedite cu Nicolae Ceauşescu, salvate dintr-o clădire părăsită a combinatului din Hunedoara

Cu excepţia duminicii, când merg la biserica ridicată recent, care ocupă o porţiune semnificativă a Parcului Tineretului, hunedorenii au început să evite zona. „Nu prea vin aici, pentru că nu este niciun loc de joacă pentru copii. De aceea, prefer să merg cu nepoţii în Parcul Corvin şi în Parcul Copiilor, unde încă se mai pot juca pe leagăne şi se pot da în topogane”, a spus Virginia Urse, o hunedoreancă venită ieri, la biserica din parc, cu nepoţii.

Construcţii ilegale
La fel ca Parcul Tineretului, şi Parcul Corvin din Hunedoara a fost lăsat de izbelişte. În ultimii ani, locul a devenit una din ţintele preferate ale vandalilor. Băncile de pe marginea aleilor sunt distruse deliberat, iar scaunele unora dintre balansoare au fost smulse. Nici stâlpii de iluminat nu au scăpat de „grija” răufăcătorilor, iar mormanele de mizerie şi gunoaie pot fi întâlnite la tot pasul. Dacă Parcul Tineretului este ocupat, în parte, de o biserică, în Corvin, o clădire imensă construită ilegal, dar lăsată neterminată, a înlocuit câteva zeci de arbori sub ramurile cărora hunedorenii puteau găsi răcoarea. 

„Peisajul este dezolant, din cauza mizeriei, a mobilierului rupt şi a buruienilor lăsate să crească în voie. Totuşi, vedem partea frumoasă a parcului cu care, dacă autorităţile şi oamenii ar avea grijă de el, ne-am putea mândri din nou”, a spus Raul Achim, un tânăr de 28 de ani, care locuieşte în zonă. 

Proiectul care aşteaptă
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că, în viitorul apropiat, faţa Parcului Tineretului va fi schimbată. Administraţia a obţinut o finanţare nerambursabilă de 1,5 milione de lei, de la Uniunea Europeană, pentru a moderniza şi extinde cu 1.200 de metri pătraţi Parcul Tineretului. Deocamdată nu este cunoscută data începeri lucrărilor de reabilitare a zonei, deoarece procedurile legate de licitaţia pentru atribuirea proiectului nu au fost finalizate. „Obiectivul proiectului este transformarea Parcului Tineretului într-o zonă de recreere”, a comunicat conducerea Primăriei Hunedoara, pe pagina de Internet a instituţiei.

Cum va arăta Parcul Tineretului
Proiectul de modernizare a Parcului Tineretului din Hunedoara prevede extinderea zonelor verzi cu 1.200 de metri pătraţi pe laturile nordică şi vestică. De asemenea, vor fi plantaţi 300 de arbori. Fântâna arteziană nefuncţională va dispărea din centrul stabilimentului, pentru a lăsa loc unei alte arteziene. Parcul va cuprinde şi un loc de joacă pentru copii, dotat cu instalaţii moderne şi, de asemenea, toate aleile vor fi refăcute. Mobilierul distrus va fi înlocuit cu bănci noi, se mai arată în proiectul viitorului „euro-parc”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările