Cum l-a fascinat magia Retezatului pe prinţul Rudolf. Mărturia exploratorului după vânătoarea de urşi în Transilvania

Cum l-a fascinat magia Retezatului pe prinţul Rudolf. Mărturia exploratorului după vânătoarea de urşi în Transilvania

Prinţul Rudolf, al Imperiului Austro-Ungar, alături de primul urs împuşcat, şi Retezatul.

Rudolf, prinţul moştenitor al Austriei, Ungariei şi Boemiei, s-a numărat printre cei mai faimoşi exploratori ai Retezatului din secolul XIX-lea şi a lăsat posterităţii o mărturie preţioasă despre acest ţinut.

De la mijlocul secolului al XIX-lea, Masivul Retezat a fost cunoscut pentru bogăţia sa faunistică şi ca destinaţie pentru pasionaţii de vânătoare. În acele vremuri pădurile din Retezat erau administrate de o asociaţie de nobili condusă de contele Samuel Teleki, iar în vara anului 1882, invitatul contelui Teleki în Retezat a fost chiar prinţul Rudolf (1858 - 1889), unicul fiu şi moştenitorul împăratului Franz Joseph I al Austriei.

Prinţul moştenitor, atras de ştiinţele naturale, de ornitologie şi de vânătoare, a relatat despre expediţia sa în Retezat, urmată de o vânătoare de urşi în munţii Gurghiului, în volumul „Note despre sport şi ornitologie”. În 1889, anul morţii prinţului Rudolf, lucrarea a fost tradusă în engleză de Charles Danford, un om de ştiinţă şi publicist britanic stabilit la poalele Retezatului (la Reea, Râu de Mori, Păclişa). Prinţului austriac a lăsat posterităţii informaţii preţioase despre fauna Retezatului, din vremea expediţiilor sale.

Atent la păsări
 „De la sfârşitul lui iulie şi până la începutul lui august 1882, mi-am găsit timp pentru o expediţie plănuită demult, vrând să fac din Alpii Transilvaniei un loc al excursiilor mele de vânătoare şi de studiu al păsărilor. Călătoria de la frontiera Ungariei şi Transilvaniei până la staţia de cale ferată de lângă oraşul Haţeg a durat de la răsăritul soarelui până în jurul orei două după amiaza. Deşi am privit cu atenţie pe ferestrele compartimentului am văzut puţin din lumea păsărilor. Pe potecile pustii ale ţării, pe dealurile acoperite cu iarbă de stepă, care oferă multor locuri din Transilvania un aer de melancolie, o mulţime de coţofene şi de vrăbii de câmp zburau în jurul salcâmilor şi peste colibele solitare. Acestea, împreună cu câţiva corbi, acvile, ocazional cu câte-o gaie neagră şi oarecum cu mai numeroşii şorecari şi răpitoare comune, cu vânturei roşii şi câţiva ciocârlani au fost toate păsările pe care le-am observat, pentru că viteza cu care am călătorit, desigur, m-a împiedicat să detectez specii mai mici. Cu cât am ajuns mai departe în sud, unde apele curgeau prin văi largi, înconjurate de dealuri frumos împădurite, am observat câteva berze albe, un stârc roşu şi un număr mic de acvile”, relata prinţul.

Impresionat de frumuseţea Retezatului
Arhiducele Rudolf a ajuns cu trenul la Subcetate, un sat învecinat Haţegului, aflat pe ruta feroviară Simeria – Petroşani. A fost găzduit la castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea, aflată în apropiere de Subcetate şi de Haţeg.

„Câmpia Haţegului, care a fost obiectivul imediat al călătoriei noastre, este perfect plată, umedă, acoperită cu vegetaţie şi intersectată de numeroase cursuri de apă. Pe trei laturi este înconjurată de dealuri joase, dar foarte abrupte, slab împădurite cu stejari înalţi şi pustii pe alocuri. Dar pe latua a patra, munţii cei mai înalţi ai Alpilor Transilvani, în special splendidul Retezat, se ridică abrupt din câmpie şi formează un fundal impunător. Am fost obligat să mă grăbesc prin această câmpie, care, fără îndoială, conţine multe lucruri demne de atenţie, pentru că timpul mă presa şi trebuia să urc în munţi. Notele mele adunate rapid nu pot fi, prin urmare, considerate complete”, scria prinţul.

Rudolf menţiona abundenţa de vrăbii, ciocârlii, rândunici, presuri comune şi vulturi albi care populau Câmpia Haţegului şi păstrau luncile şi pădurile luxuriante. „În castelul în care am locuit, am găsit o pereche de şoimi şi în fiecare seară era o adunare de coţofene în grădină, aşa cum nu am văzut niciodată. Timp de o jumătate de oră au zburat din toate părţile spre tufişurile înalte, ajungând în succesiune neîntreruptă, iar în curând sute de păsări s-au adunat într-un spaţiu mic de nu mai mult de o sută de metri lungime de cincizeci lăţime. Au ţipat şi s-au certat pentru cele mai bune locuri din adăpost. Nu departe de acest loc, un număr egal de ciori grive s-au adunat să se culce împreună în trei plopi din mijlocul satului Sântamaria Orlea”, relata prinţul moştenitor.

Momeala pentru răpitoare
La marginea satului Râu de Mori, de la poalele munţilor, arhiducele a aşezat o carcasă de animal ca momeală pentru vulturii pe care voia să îi observe.

„Când am coborât la câmpie din cele mai înalte regiuni ale Retezatului, pentru o singură zi, am avut puţin timp să vizitez locul de momeală şi am petrecut doar două ore acolo, aşteptând în zadar apariţia păsărilor de pradă. Tocmai când am părăsit locul, la numai câteva sute de metri de stârv, un vultur Grifon foarte mare (Vultur fulvus) a zburat peste capul nostru”, scria exploratorul.

O atenţie specială în jurnalul său a acordat-o Retezatului. Toţi munţii înalţi au anumite caracteristici comune, astfel şi Retezatul poate aminti călătorilor de Alpi, scria acesta. Mai impresionat s-a arătat de pădurile masivului.

„Zona de stejari urcă mult, chiar până la înălţimile abrupte. Apoi urmează pădurea obişnuită de mesteacăn, amestecată cu brazi şi succedată de păduri enorme de fag, care dau loc molidului alb şi comun. De la limita acestora, cedrul siberian apare împreună cu câţiva pini târâtori şi acolo unde nu se mai găsesc copaci cu un obicei ridicat de creştere, se extind marile regiuni ale stâncilor, pantele goale pietruite şi impenetrabilele păduri de pin târâtor, presărate rar de tufişuri de ienupăr. Toate aceste zone împădurite nu sunt centuri înguste, ci păduri întinse, virgine. Aceşti munţi nu sunt supuşi regulilor aplicabile Alpilor din nord, cum ar fi cele din nordul Stiriei şi din Austria Superioară, deoarece la altitudinea unde molizii plăpânzi sunt împrăştiaţi în urma pinilor târâtori, în Alpii Transilvaniei se află cele mai luxuriante păduri de stejar. Şi în loc de rocile goale şi nimic altceva care se confruntă cu călătorul la aproximativ 4000 de picioare, aici avem păduri de fag şi o creştere a molizilor, ajungând până la 6.000 - 7.000 de picioare. Acest lucru indică o poziţie sudică, căci unde pădurile nu sunt distruse, copacii sunt peste tot şi cresc la o înălţime mult mai mare în munţii din Europa de Sud decât în Alpii de Nord”, relata exploratorul.


Foto: Liviu Nicolae

Zăganul de la Zănoaga
Lacul glaciar Zănoaga, aflat la aproape 2.000 de metri, a fost una dintre destinaţiile prinţului. „Pentru a ajunge la iazul Zănoaga, care se află lângă vârful Retezatului, a trebuit să călătorim opt ore de la ultimul sat, situat la marginea câmpiei, chiar la poalele munţilor abrupţi, iar jumătate din acest timp l-am petrecut mergând de-a lungul unui frumos râu de munte, unde foarte multe mierle de apă, codobature de munte şi câţiva pânţăruşi fluturau în jurul malurilor şi a pietrelor. Mierlele erau toate brune, considerate de unii naturalişti ca fiind o specie distinctă, capetele lor erau maronii, părţile lor de culoara ruginei, iar piepturile albe, mai puţin extinse decât în forma obişnuită. Aceste trei au fost singurele specii pe care le-am văzut mult timp, pentru că pădurile virgine ale Alpilor Transilvaniei sunt la fel de lipsite de viaţă păsărească precum sunt şi cele din Ungaria şi din nordul ţării”, scria Rudolf.


Ilustrată de la vânătoarea din Retezat, Lacul Zănoaga. Sursa Iosif Bodo/ Facebook.

Cocoşii de munte transilvani pe care îi vânase în Retezat şi corbii s-au numărat printre păsările întâlnite adesea de explorator şi cărora acesta le-a acordat o atenţie specială, însă cea mai interesantă pasăre observată a fost un zăgan, dispărut în deceniile următoare din munţii României.

„Am observat primul Vultur bărbos (zăgan) printre înălţimile pustii din apropierea lacului Zănoaga, când pasărea impunătoare s-a îndreptat uşor către noi şi i-am putut vedea perfect barba neagră, zburlită şi penajul galben-portocaliu, semnul unei vârste înaintate”, afirma autorul. Retezatul era, cu excepţia păsărilor răpitoare, sărac în specii. „Pădurile sale primare sunt, aşa cum am avut multe ocazii de a observa, lipsite de viaţă animală, şi chiar şi în regiunile mai înalte nu am găsit păsările pe care eu le-am aşteptat cu siguranţă, în timp ce câmpul bogat de studiu pe care îl deschide fauna alpină din Europa Centrală pentru ornitologul rătăcitor nu există în aceste regiuni estice”, încheia autorul.

În prezent, peste 185 de specii de păsări au fost semnalate în Parcul Naţional Retezat.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini spectaculoase cu caprele negre din Parcul Naţional Retezat. Câte animale sălbatice au rămas în munţi

FOTO Oamenii care înfruntau zăpezile din Retezat în anii '30. Imaginile rare cu schiorii care se aventurau pe munte

VIDEO Priveliştile feerice ale Retezatului. Ce le recomandă salvamontiştii celor care se aventurează pe munte

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: