Cum au dispărut buzduganele lui Ioan de Hunedoara ridicate în Pasul Vulcan şi la Porţile de Fier ale Transilvaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzduganul de la Zeicani. Foto: Ziarul duminical, Budapesta 1896. Sursa: dr. Lucian Ştefan
Buzduganul de la Zeicani. Foto: Ziarul duminical, Budapesta 1896. Sursa: dr. Lucian Ştefan

Două buzdugane uriaşe de fier, ridicate la sfârşitul secolului al XIX-lea în cinstea lui Ioan de Hunedoara şi a cnezilor din Ţara Haţegului, au dispărut, peste noapte, în anii ´90, stârnind controverse. Anchetele autorităţilor şi căutările localnicilor nu au ajuns la niciun rezultat.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, oraşele şi locurile istorice ale Hunedoarei au fost împânzite cu monumente de fier, ridicate în memoria familiei Huniazilor, a eroilor medievali şi a unor evenimente importante care au marcat istoria Transilvaniei.

Secretele familiei nobiliare Kendeffy. Cum s-au maghiarizat cnejii lui Iancu de Hunedoara care au stăpânit Retezatul

Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO

Povestea neştiută a legendarului furnal din Govâjdia, unul dintre cele mai vechi din Europa VIDEO

Două dintre ele, buzduganele din „Porţile de Fier ale Transilvaniei” şi Vulcan, au rezistat peste un secol, însă la începutul anilor ´90 au fost devastate şi, în cele din urmă au dispărut, fără urmă, spre mirarea localnicilor, care le mai pot vedea doar în fotografii de epocă.
 

Buzduganele de fier, inaugurate în 1896

În toamna anului 1896, mii de localnici au asistat la dezvelirea celor două monumente-buzdugan ridicate unul în localitatea Zeicani (comuna Sarmizegetusa) şi altul în Vulcan. Locurile nu au fost alese întâmplător. Satul Zeicani se află la Porţile de Fier ale Transilvaniei, trecătoarea care lega Ardealul de Banat, iar Pasul Vulcan lega Ardealul de Oltenia.

FOTO Zece monumente din România faimoase în întreaga lume, de la stânca lui Decebal la Coloana Infinită

Misterul neelucidat de pe fundul Lacului Cinciş. Aici s-ar fi aflat mormântul mamei lui Ioan de Hunedoara

„Din proprie iniţiativă, locuitorii judeţului Hunedoara au îmbogăţit seria relicvelor milenare cu două monumente care vor servi drept simbol al fraternităţii româno-maghiare pentru generaţiile viitoare, pe lângă faptul că surprind marile virtuţi ale poporului. În luptele lui Ioan de Hunedoara, cel mai mare cavaler al Evului Mediu şi al coroanei maghiare, neînfricatul cavaler al creştinismului şi-a pecetluit patriotismul cu sângele tuturor locuitorilor judeţului Hunedoara. În acea perioadă de dizgraţie el a recrutat şi organizat armatele de apărare, iar populaţia din sate, care era în primul rând ameninţată de flagelurile turceşti, şi-a căutat refugiu sub steagul său. În patria lui Ioan de Hunedoara, în faimosul judeţ Hunedoara, şi-a adunat cei mai stăruitori războinici, cnezii. Populaţia satului Zeicani este formată şi din urmaşii lor. Faptele eroice din această regiune sunt glorificate şi de o coloană memorială ridicată mai aproape pe Pasul Vulcan. Mihai Kendeffy, al cărui nume a fost înscris pe inscripţia acestei amintiri, a aparţinut şi el personalului lui Hunyadi”, scria istoricul Teglas Gabor, la inaugurarea monumentelor, în  „Ziarul de Duminică” (20 septembrie 1896, Budapesta).


Buzduganul de la Vulcan. Sursa: Ilustrată / arhiva personală dr. Lucian Ştefan

buzdugane ioan de hunedoara foto ziarul de duminica arhiva luk de deva

Cele două buzdugane au fost realizate în Uzinele de Fier ale Hunedoarei. Monumentul dezvelit la Zeicani amintea victoria armatelor lui Ioan de Hunedoara împotriva otomanilor, cu următoarea inscripţie, în limba maghiară: „Ioan de Hunedoara, cu cei 15 000 de viteji ai săi, în acest defileu a zdrobit la 6 septembrie 1442 armata invadatoare a beglerbegului Şehabeddin. Acest monument a fost ridicat de locuitorii comitatului Hunedoara pentru a comemora această victorie strălucită, cu ocazia împlinirii a o mie de ani de la Descălecat”.

Buzduganul avea peste doi metri şi peste o tonă şi a rezistat timp de un secol la intrarea în Porţile de Fier ale Transilvaniei.

Buzduganul din Vulcan, cu dimensiuni asemănătoare, a fost dezvelit pentru omagierea cnejilor medievali Kendeffy (Cândea), consideraţi de istorici cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Ioan de Hunedoara în luptele împotriva otomanilor de la mijlocul secolului al XV-lea.

„Din cele mai vechi timpuri, Pasul Vulcan a fost linia militară şi de transport a Ungariei, care a fost apărată de cnezii lui Ioan de Hunedoara împotriva atacatorilor turci în jurul anului 1455, sacrificând viaţa lui Mihai Kendefy. Locuitorii judeţului Hunedoara au ridicat această coloană ca veşnică amintire a acestei glorioase lupte de apărare a frontierei în al miilea an al descălecării”, arăta inscripţia de pe monumentul din Vulcan.


Buzduganul de la Vulcan. Sursa: Ziarul de duminică 1896 / arhiva personală dr. Lucian Ştefan

buzdugane ioan de hunedoara foto ziarul de duminica arhiva luk de deva

Au rezistat un secol

Cele două monumente au rezistat timp de un secol în locurile unde au fost ridicate, timp în care au fost privite ca atracţii turistice. Buzduganul din Vulcan a fost demolat la sfârşitul anilor ´80, în timpul unor lucrări de lărgire a drumului spre Pasul Vulcan.

Autorităţile intenţionau să îl mute într-o altă zonă, după 1990 a sfârşit la fier vechi. „În oraşul Vulcan a existat, până nu demult, un monument numit „Buzduganul", ridicat de locuitorii judeţului Hunedoara în amintirea luptelor glorioase, purtate împotriva trupelor otomane, de vitejii lui Iancu de Hunedoara, în jurul anului 1445, pe munţii Vâlcanului. Prin anii ´85 - ´86, acest monument a fost îndepărtat de pe postament cu ocazia unor lucrări edilitare şi aruncat, pur şi simplu, la gunoi. Apelăm la intervenţia promptă a autorităţilor din Vulcan pentru repunerea acestui monument, de urgenţă, la locul cuvenit”, informa în februarie 1990, ziarul local „Zori Noi”, din Valea Jiului. Localnicii din Valea Jiului au încercat să dea de urma lui, însă nu au avut succes.

O anchetă penală a demarat în anii ´90, pentru a se stabili cine sunt cei care în primii ani după Revoluţia din Decembrie 1989, au distrus Buzduganul de la Porţile de Fier ale Transilvaniei. Un tractor a fost folosit la demolarea monumentului, însă autorităţile nu i-au identificat pe autori.


Rămăşiţele Buzduganului de la Zeicani. Foto: Gasper Barra Reka

soclu buzdugan zeicani foto gaspar barra reka

Prin 1991, buzduganul a fost doborât de pe soclul său de la Zeicani şi aruncat într-un lac din zonă, îşi aminteşte arheologul Gică Băeştean, de la muzeul din Sarmizegetusa.

Ulterior a fost recuperat din ape şi fost depozitat lângă clădirea muzeului din Sarmizegetusa. Rămăşiţele sale au dispărut şi de acolo.

„A fost o anchetă atunci, în anii ´90, iar parchetul ne-a anunţat în urmă cu câţiva ani că dosarul a fost închis, fără a fi găsit vreun vinovat”, spune arheologul Gică Băeştean.

Soclul pe care a fost aşezat buzduganul de fier a fost distrus, la rândul lui, la fel şi placa pe care era amintit Ioan de Hunedoara. Localnicii cred că unul dintre motivele demolării a fost inscripţia în limba maghiară de pe monument, considerată ofensatoare de unii politicieni din partide naţionaliste. Recent, un buzdugan celui de la Zeicani a fost ridicat, din lemn, în curtea unui complex din Sarmizegetusa.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Misterele neelucidate ale celei mai mari tragedii aviatice din Retezat, fără niciun supravieţuitor FOTO

Dosarele X din Retezat. Mărturii despre OZN-urile observate pe munte înaintea tragediei aviatice din 1991

Secretele tunelurilor de zeci de kilometri construite sub Retezat, pentru barajul Gura Apelor VIDEO

Cum s-a lucrat în anii '70-'80 la tunelurile uriaşe din Retezat: „Zeci de kilometri de galerii dăltuiţi în granitul munţilor“

Transilvania din urmă cu două secole: „Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără cuţite la brâu”

Elisabeta Szilagyi, regina din Hunedoara. Zece mituri despre „mama-eroină“ care l-a făcut pe Matia Corvin rege al Ungariei

Cele mai ascunse secrete ale Castelului Corvinilor: domniţa decapitată, beciul celor uitaţi, omul găsit mort în fântână

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite