Ciudăţeniile strămoşilor noştri, descrise de Herodot: de ce erau lăsate fiicele tracilor să aibă legături trupeşti cu oricine îşi doreau

Ciudăţeniile strămoşilor noştri, descrise de Herodot: de ce erau lăsate fiicele tracilor să aibă legături trupeşti cu oricine îşi doreau

Artefact din Tracia Antică.

Istoricul antic Herodot a fost autorul celor mai impresionante relatări deste obiceiurile popoarelor care au stăpânit în urmă cu două milenii şi jumătate ţinuturi din actualul teritoriu al României. Mărturiile sale vorbesc despre cruzimea sciţilor, credinţa în nemurire a geţilor şi libertinajul tracilor şi oferă amănunte ciudate despre modul de viaţă al strămoşilor noştri.

Herodot, marele istoric elen născut la Halicarnas, în jurul anului 484 î. Hr., a locuit în Samos, apoi în Atena şi în sudul Peninsulei italice. A călătorit în ţinuturile Asiei, ale Egiptului, Mediteranei şi Persiei şi a lăsat posterităţii o serie de mărturii impresionante despre populaţiile întâlnite şi despre triburile care locuiau în teritoriile Europei de acum două milenii şi jumătate. Despre geţi, traci, agatârşi şi sciţi, dar şi despre alte triburi şi popoare misterioase care au stăpânit în acele vremuri teritorii din actualul spaţiu al ţării noastre, Herodot a scris în cele nouă cărţi care compun lucrarea „Istorii”. Populaţiile antice sunt menţionate în relatarea istoricului despre expediţia regelui persan Darius în teritoriile de la nord de Dunăre, în jurul anului 513 î. Hr. Mărturiile oferă detalii cu totul ieşite din comun despre obiceiurile strămoşilor noştri.

Tracii îşi lăsau fiicele în libertinaj
„Îşi vând străinilor copiii, iar pe fete nu le păzesc, ci le dau voie să aibă legături trupeşti cu bărbaţii care le plac. Îşi păzesc însă nevestele cu străşnicie, cumpărându-le cu mulţi bani de la părinţi”.

Cum îşi jupuiau sciţii duşmanii şi ce făceau cu pielea lor
„Scitul jupoaie capul astfel: taie pielea de jur împrejur, pe după urechi, o apucă şi o smulge de pe ţeastă. Apoi o răzuie de carne cu ajutorul unei coaste de bou. O frământă în mâini şi după ce a reuşit să o înmoaie face din ea un fel de ştergar. Scitul pune acest ştergar la frâul calului pe care îl încalecă şi se făleşte cu el.Cine are cele mai multe asemenea ştergare este socotit cel mai viteaz. Numeroşi sciţi fac din atare piei chiar mantale, pentru îmbrăcat, veştminte pe care le cos în felul blănilor ciobăneşti. De pe leşul vrăjmaşilor, mulţi jupoaie pielea mâinii drepte, cu unghii cu tot, şi fac din ea un înveliş pentru tobă. Mulţi jupoaie întreg trupul duşmanului şi întinzându-i pielea pe bucăţi de lemn o poartă pe caii lor”.

Tatuajul tracilor era semnul al nobililor
„Tatuajul este socotit semnul neamului ales, cel netatuat fiind considerat om de rând”.

Ritualul decapitării la sciţi
„După ce-l stropesc cu vin pe cap, îi taie celui jertfit gâtul de-asupra unui vas, pe care apoi îl duc pe grămada de lemne, iar sângele îl varsă pe sabie. Umărul drept al tuturor celor jertfiţi este tăiat cu mână cu tot, fiind apoi aruncat în aer. Mâna rămâne acolo unde a căzut, iar trupul zace în altă parte”, afirma Herodot, adăugând că a luat parte la astfel de jertfe”.

Munca la traci nu era privită cu ochi buni
„În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul este lucrul cel mai de ruşine, iar când trăieşti de pe urma războiului şi a prădăciunilor, spun ei, faci un lucru cât se poate de bun”.

Agatârşii îşi împărţeau nevestele
„Agatârşii sunt lipsiţi de energie şi foarte gingaşi. Ei poartă, cei mai mulţi, podoabe de aur. Au în devălmăşie neveste, ca să fie fraţi cu toţii şi, înrudindu-se, să nu mai existe la ei nici pizmuire, nici vrăjmăşie. Cât priveşte celelalte obiceiuri, se apropie de traci”.

Sciţii locuiau în căruţe
„Este cu neputinţă să le scape cineva când vine cu oaste împotriva lor, şi nimănui nu-i stă în putere să dea de ei, dacă ei înşişi nu vor să se arate. Căci sciţii n-au nici cetăţi, nici ziduri întărite, ci toţi îşi poartă casa cu ei şi sunt arcaşi călări, trăind nu din arat, ci din creşterea vitelor şi locuiesc în căruţe. Cum să nu fie ei de nebiruit şi cu neputinţă să te apropii de ei?”.

Geţii învăţaţi că sunt nemuritori
„Iată în ce chip se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleizis. Ca unul ce trăise printre eleni şi mai ales alături de omul cel mai înţelept al Elladei, lângă Pythagoras, Zamolxis a pus să i se clădească o sală de primire unde-i găzduia şi-i ospăta pe cetăţenii de frunte; în timpul ospeţelor, îi învăţa că nici el, nici oaspeţii lui şi nici urmaşii acestora în veac nu vor muri, ci se vor muta numai într-un loc unde, trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătăţile”.

Geţii practicau sacrificiile umane închinate lui Zamolxis
„Tot în al cincelea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit în solie la Zamolxis, încrediţându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi ca zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”.

La sciţi, ţestele duşmanilor de temut deveneau pocale
„Iar cu capetele, nu ale tuturor, ci numai ale celor mai înverşunaţi duşmani, fac aşa: după ce taie fiecare cu ferăstrăul ţeasta mai de jos de sprâncene, o curăţă. Săracii o învelesc numai cu o piele de bou neargăsită, folosindu-se de ea în felul acesta. Bogaţii, pe lângă acest înveliş de piele neargăsită, mai poleiesc ţeasta cu aur pe dinăuntru şi o folosesc ca pe un pocal, pentru a bea din ea. Tot aşa fac chiar şi cu ţestele rudelor, dacă se iscă între ei vreo ceartă şi dacă şi-au biruit potrivnicul în faţa regelui. Când vin străinii pe care-i cinstesc mult le arată ţestele şi-i lămuresc cum că nişte rude apropiate s-au gâlcevit cu dânşii şi că i-au înfrânt pe oamenii aceia, numindu-şi ei isprava o faptă vitejească”.

Zamolxis i-a pus pe geţi să îi construiască o sală subterană şi a dispărut dintre ei
„Pusese să i se facă o locuinţă sub pământ. Când locuinţa îi fu gata, se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în adâncul încăperilor subpământene, unde stătu ascuns vreme de trei ani. Tracii fură cuprinşi de părere de rău după el şi-l jeliră ca pe un mort. În al patrulea an se ivi însă iarăşi în faţa tracilor şi aşa îi făcu Zamolxis să creadă toate spusele lui”.

La traci, femeile se jertfeau pe rugul soţilor
„Fiecare ţine la căsătorie mai multe femei. Când unul dintre ei a murit, se iscă între femeile mortului mari neînţelegeri, iar prietenii îşi dau osteneala şi arată o nespusă râvnă să afle pe care dintre neveste a iubit-o mai mult cel decedat. Femeia scotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se aduce asfel o foarte mare ocară”.

Ghicitorii sciţi foloseau nuiele de salcie
„Există la sciţi numeroşi proroci, care spun mai dinainte ce au să se întâmple. Pentru aceasta ei întrebuinţează mai multe nuiele de salcie, în următorul fel. Aduc legături mari de nuiele, le aşează jos şi le dezleagă. Rostesc cuvinte care ajută la ghicit şi pun fiecare nuia una lângă alta. În vreme ce vorbesc, adună iar nuielele, pentru ca iarăşi să le depună una câte una. Acest meşteşug al prezicerilor l-au moştenit de la strămoşi. Enareii androgini spun că lor Afrodita le-a dat harul proorocitului. Prezicerile aceştia le fac cu ajutorul scoarţei de tei. După ce despică în trei scoarţa, ghicitorul şi-o înfăşoară pe degete, o desface şi proroceşte”.

Prezicătorii care dădeau greş erau arşi pe rug de căpeteniile sciţilor
„Iată în ce fel sunt omorâţi. După ce umplu un car cu vreascuri, înjugă la el boii. Vrăjitorii, având piedici, mâinile legate la spate, iau în gură un căluş, sunt aşezaţi pe vreascuri. Dau apoi foc vreascurilor şi în felul acesta sperie boii, pe care-i pun astfel pe fugă. Adeseori boii ard împreună cu vrăjitorii, dar mulţi scapă doar pârliţi, după ce flăcările au mistuit oiştea. În chipul arătat sciţii îi ard pe ghicitori şi pentru alte pricini, numindu-i proroci mincinoşi. Regele nu cruţă nici pe copiii celor osândiţi la moarte. Ei ucid pe toţi băieţii, dar fetelor nu le fac niciun rău”.

Tracii transformau înmormântările în ospeţe
„Expun timp de trei zile cadavrul. Apoi jertfesc tot felul de animale şi după un mare ospăţ, înainte de care îl jelesc pe mort, îl înmormântează pe cel răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă şi statornicesc felurite întreceri, la care răsplăţile cele mai însemnate se dau luptelor în doi”.


Vă recomandăm şi:

Ritualurile erotice şi macabre prin care tracii îşi venerau zeii. Ce rol aveau orgiile sexuale în practicile strămoşilor noştri

Tracii îşi venerau zeii prin numeroase ritualuri care au stârnit uimirea autorilor antici. Unele implicau orgii sexuale, în timp ce altor zei li se ofereau sacrificii umane. A existat o mare diferenţă culturală între geţii din nordul Dunării şi celelalte triburi tracice, susţin istoricii.

Tracii, barbarii care au uimit lumea antică: 20 de lucruri despre obiceiurile ciudate ale poporului dispărut

Tracii au reprezentat una dintre marile populaţii ale Antichităţii, potrivit istoricilor, însă rămăşiţele culturii acesteia nu au fost suficient explorate. Obiceiurile ciudate ale triburilor tracice, care au stăpânit ţinuturi din sud-estul Europei, au fost relatate de numeroşi istorici greci şi latini.

Anecdote din Antichitate despre daci: au tăiat pădurea pentru a-i speria pe romani, fumau cânepă, iar un preot s-a prefăcut mort pentru a nu fi ucis

O serie de anecdote ce datează din Antichitate i-au prezentat pe daci în roluri mai puţin obişnuite. Autorii povestirilor scurte şi amuzante relatau despre cum au reuşit dacii să le înşele vigilenţa romanilor, de ce au renunţat la vin sau de ce trăgeau cu săgeţi spre cer, în timpul furtunilor.

Secretele calendarului dacic. Ce legături existau între templele din Sarmizegetusa Regia şi felul în care strămoşii noştri calculau trecerea timpului

Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.

Cum luptau geţii şi sciţii: „Înmuiau săgeţile în venin de viperă şi în sânge de om, iar amestecul blestemat nu are leac

Săgeţile cu vârfuri înmuiate în venin ale geţilor şi sciţilor aduceau moartea instantanee, iar strămoşii noştri erau războinici de temut, chiar şi în faţa armatelor numeroase care au invadat ţinuturile Daciei. O serie de relatări ale autorilor antici arată cum luptau şi se apărau locuitorii antici de pe actualul teritoriu al României.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: