Cine au fost, de fapt, geto-dacii. Cele mai vechi mărturii despre strămoşii noştri: „Geţii din stânga Dunării sunt o naţiune numeroasă şi bogată“
0
Cele mai vechi menţiuni documentare despre daci (geţi) datează din secolul VI î.Hr., potrivit istoricilor, iar înainte de această perioadă istoria lor s-a confundat cu cea a tracilor. Urmele aşezărilor vechi de pe teritoriul ţării vorbesc despre un popor care a trăit în bunăstare şi a prosperat, în primele milenii dinaintea erei noastre.
Istoricul Ioan Horaţiu Crişan afirma, în volumul „Spiritualitatea geto-dacilor”, apărut la Editura Albatros, Bucureşti, în 1986, că geto-dacii au fost un popor tracic, care făcea parte din marea familie indoeuropeană. Istoria lor de început s-a desfăşurat paralel cu istoria generală a tracilor, fără ca între ei şi celelalte neamuri tracice să existe vreo diferenţiere, iar individualizarea geto-dacilor s-a produs la sfârşitul primei epoci a fierului, susţinea istoricul.
Potrivit cercetătorului Ion Horaţiu Crişan, constituirea etnică a geto-dacilor îşi are începutul la sfârşitul epocii neolitice, substratul de bază al viitorului popor geto-dac fiind alcătuit din autohtoni şi din triburile de păstori care au ajuns pe teritoriul actual al României din estul şi nord-estul Europei. „În jurul anului 2000 î. Hr., constata I. Nestor, s-a constituit aici, în spaţiul carpato-balcanic-pontic vatra de locuire a tracilor, din care s-au format apoi daco-geţii şi nimeni de atunci până azi nu i-a mai putut clinti. Începând din prima jumătate a mileniului II î.en. este vorba în întreaga zonă, în principal, de un singur popor, care în ultimii 500 – 600 de ani ai existenţei sale va fi cunoscut sub numele de geto-daci”, afirma Ion Horaţiu Crişan.
Prosperitate în antichitate
Istoricul adăuga că pe parcursul epocii bronzului se constata o divizare a societăţii, o diferenţiere socială care va continua să se accentueze. „Se vor închega unităţi tribale reflectate în mari fortificaţii, cetăţi ce închid între uriaşele lor valuri de pământ zeci de hectare”, adăuga Crişan. Prosperitatea comunităţilor se evidenţiază prin numeroasele tezaure din piese de aur şi numeroase depozite de bronzuri. În jurul anului 1.200 î.en. se va trece la o nouă epocă, a fierului, în care uniunile de triburi devin din ce în ce mai puternice, dovada fiind marile cetăţi cu valuri de pământ prezente peste tot, susţinea Ion Horaţiu Crişan. „Cetăţile acestea reflectă o serioasă sporire a populaţiei şi a bunăstării. Metalurgia bronzului şi a aurului va cunoaşte o nouă înflorire, iar începând din secolul IX î.en., bronzul va fi înlocuit cu fierul”, adăuga istoricul.
Herodot şi primele mărturii despre geţi
Primele note documentare despre geţi datează din secolul VI î. Hr. În acea perioadă, cele mai importante menţiuni i-au aparţinut istoricul elen Herodot. El a fost cel care i-a descris pe geţi, ca fiind cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. I-a menţionat în scrierile sale despre războaiele de cucerire ale regelui persan Darius, din urmă cu două milenii şi jumătate, în vremea în care Persia se afla într-una din cele mai înfloritoare perioade din existenţa ei şi avea o armată de câteva sute de mii de ostaşi. „Înainte de a ajunge la Istru (Darius) îi supune mai întâi pe geţii care se cred nemuritori, căci tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la miazănoapte de Apollonnia şi de oraşul Mesambria – numiţi skyrmiazi şi nipsei – i s-au închinat lui Darius fără niciun fel de împotrivire. Geţii însă, care luaseră hotărârea nesăbuită, au fost robiţi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, amintea Herodot, în Istorii. Acelaşi istoric povestea despre ritualurile pe care geţii le dedicau zeului lor Zamolxis, pentru care recurgeau la sacrificii umane.
Relaţii comerciale cu elenii
O mărturie aproape la fel de veche despre geţi i-a aparţinut lui Demostene, un celebru orator atenian, care a trăit în secolul IV î.Hr. Demostene a vorbit despre relaţiile comerciale dintre geţi şi eleni, lăudând bogăţia ţinuturilor Daciei. „Ştiţi, fără îndoială, că noi folosim grâu importat mai mult decât toţi oamenii. Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale. Şi nu trebuie să ne mire. Lucrurile se petrec astfel nu numai pentru că acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu, dar şi pentru că Leucon, domnitorul de acolo, a iertat de impozit pe cei ce transportă grâne la Atena şi a poruncit ca oamenii ce plutesc spre voi să-şi încarce primii corăbiile”, scria Demostene, într-unul dintre discursurile sale.
Cea dintâi ştire precisă despre regatul geţilor din Nordul Dunării, susţinea istoricul Vasile Pârvan, în volumul „Getica”, o avem de la Ptolemaios, în secolul IV înainte de Hristos. „Regele de mai târziu al Egiptului, întovărăşind pe Alexandru în expediţia sa din anul 335, î.Hr., împotriva Geţilor din Dacia, a avut ocazia să descrie cele văzute de el însuşi, iar nu să repete lucruri aflate de la alţii. Versiunea originală a lui Ptolemaios ne e păstrată în două izvoare târzii: Strabo şi Arrian. Potrivit ei, geţii din stânga Dunării sunt o naţiune numeroasă şi bogată, de la care Alexandru poate ridica o însemnată pradă, după cucerirea numai a uneia singure dintre cetăţile lor. Întinsele lanuri de grâu de care vorbeşte Ptolemaeus la Arrian sunt de altă parte o dovadă a bogăţiei regiunii, în care pătrunderea negustorilor greci: ionieni, thaseni, rhodieni şi cnidieni se poate urmări cu ajutorul descoperirilor arheologice cu mult înapoi de epoca lui Filip şi Alexandru cel Mare”, afirma Vasile Pârvan, în volumul Getica. Treptat, în secolele următoare, mărturiile despre geţi s-au înmulţit, iar cele mai multe vizează perioada cea mai prosperă a lor, în vremea regilor Burebista şi Decebal.
Vă recomandăm şi:
Dacii au fost recunoscuţi pentru vitejia lor, susţin istoricii români, bazându-se mai ales pe afirmaţia lui Herodot, potrivit căruia „au fost cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Şi alţi istorici antici au relatat despre faptele de arme, curajul şi puterea de sacrificiu a strămoşilor.
Dacii aveau cunoştinţe de astronomie, medicină şi botanică, iar preoţii lor ştiau să folosească plantele vindecătoare, dar şi otrăvurile. Unii istorici afirmau că vracii care au trăit pe teritoriul României în Antichitate erau capabili să realizeze intervenţii chirurgicale dificile, unele chiar pe craniu.
Herodot i-a numit pe daco-geţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”; în schimb, poetul latin Ovidius s-a arătat necruţător faţă de băştinaşii de pe malul Mării Negre, în mijlocul cărora fusese exilat. Îi numea sălbatici. O serie de mărturii istorice conturează portretul strămoşilor noştri din Antichitate.
Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.
Cele mai valoroase piese de tezaur descoperite în Sarmizegetusa Regia sunt brăţările din aur masiv, din vremea dacilor, bogat împodobite. Obiectele unice spun povestea măiestriei cu care dacii prelucrau metalele, susţin istoricii. De-a lungul timpului, multe alte tezaure de bijuterii care au aparţinut vechilor locuitori ai ţinuturilor Carpaţilor s-au pierdut pentru totdeauna.
Se încarcă comentariile...
