Calea ferată pe care a deraiat „marfarul morţii”, extrem de riscantă. În ce stare a ajuns

Calea ferată pe care a deraiat „marfarul morţii”, extrem de riscantă. În ce stare a ajuns

În apropiere de merişor, în 2017 a deraiat un marfar. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

De peste patru decenii, cel mai periculos sector al căii ferate Simeria – Petroşani nu a mai intrat în reparaţii capitale. Un studiu arată cât de degradat este.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape cinci milioane de euro vor costa reparaţiile capitale derulate de CFR Sucursala regională Timişoara, pe un tronson de cinci kilometri de cale ferată între staţiile Băniţa şi Merişor, zonă în care a avut loc unul dintre cele mai grave accidente feroviare din ultimii ani. Investiţia a fost scoasă la licitaţie publică, iar contractul vizează servicii de proiectare şi lucrări pentru reparaţie capitală pentru asigurarea circulaţiei trenurilor în condiţii de siguranţă pe linia CF Livezeni – Simeria, între staţiile Băniţa şi Merişor, între kilometrii 62+150 şi 67+620, în vederea readucerii elementelor componente ale căii ferate la parametrii iniţiali.

„Linia CF 116 Simeria-Livezeni între staţiile Merişor şi Băniţa este linie magistrală interoperabilă, dublă, electrificată. A fost construită în anul 1870 şi a avut ultima reparaţie capitală în anul 1985. Porţiunea propusă pentru executarea lucrărilor de refacţie totală este firul I. Urmare a traficului suportat de la ultima reparaţie capitală, elementele suprastructurii căii - şine, traverse, materialul mărunt şi prisma căii au ajuns la un grad avansat de uzură, fiind depăşită capacitatea de intervenţie în puncte în cadrul lucrărilor de întreţinere.Şinele prezintă uzuri verticale şi laterale în curbe la limita maximă admisa de reglementările specifice în vigoare”, se arată în Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI).

O cale ferată depăşită de vremuri
De asemenea, există în calea ferată un număr mare de traverse de lemn, beton şi traverse de lemn speciale pentru poduri necorespunzătoare. Sectorul care va intra în reparaţii capitale prezintă un traseu sinuos ş cu o declivitate mare, de până la 19,4 la mie.

„În curbe există defecte de ecartament - lărgiri, forţarea tirfoanelor pe exteriorul curbei, cumulat cu uzuri mari la rebordul plăcilor metalice pe firul exterior al curbei. Materialul mărunt de cale prezintă uzuri mecanice şi degradări din coroziune astfel încât nu mai asigură o prindere corespunzătoare. Porţiunea de linie propusă a se refacţiona are ciclul de reparaţie capitală depăşit”, se arată în Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI)

Reabilitarea căii ferate o va face mai sigură şi atractivă pentru transportul de călători şi de mărfuri, iar cheltuielile de întreţinere a acesteia vor scădea, informează CFR. Tronsonul feroviar dintre Băniţa şi Merişor nu este singurul cu probleme al magistralei feroviare Simeria – Livezeni. Pe aceeaşi rută, în  apropiere de Haţeg, în 23 decembrie 2018, un tren de călători a deraiat, după ce ultimele două vagoane ale garniturii au sărit de pe şine. Din cauza riscului unor accidente există limitări de viteză pe anumite porţiuni ale căii ferate.

În iunie 2019, CFR a mai scos la licitaţie lucrări de reparaţii pe tronsonul feroviar, între Merişor şi Crivadia, după ce „s-au constatat porţiuni de linie cu probleme de ecartament din cauza stării necorespunzătoare a traverselor de lemn normale”, informa CFR. De asemenea, tunelul feroviar de la Băniţa va intra în reparaţii. În apropiere de tunelul de la poalele cetăţii dacice Băniţa, în toamna anului 2017 trei muncitori care lucrau la reabiltarea unui pod feroviar au murit, în urma unei alunecări de teren.

Cel mai grav accident feroviar de pe calea ferată Simeria – Livezeni a avut loc în după-amiaza de 8 aprilie 2017. Un tren de marfă a deraiat între staţiile CFR Băniţa şi Merişor, iar doi oameni, un mecanic de locomotivă în vârstă de 66 de ani şi ajutorul său, în vârstă de 58 de ani au murit.

Cei doi conduceau o garnitură cu 16 vagoane, aparţinând operatorului privat Unicom Tranzit. Garnitura se deplasa dinspre Petroşani spre Simeria, iar în apropiere de Merişor, într-o coborâre lină, cu o declivitate de 16 – 17 la mie, urmată de o curbă, trenul a deraiat. Locomotiva în care se afau cei doi mecanici a sărit de pe şine şi s-a înfipt în terasament, chiar pe viaductul construit peste pârâul Merişor şi DN 666. Mecanicii au scăpat trenul de sub control, iar viteza acestuia a crescut în câteva minute, de la 29 km/h la peste 90 km/h în momentul deraierii.Consumul de băuturi alcoolice şi oboseala acumulată de mecanicul în vârstă de 67 de ani au contribuit la producerea tragediei, potrivit investigatorilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Compania care deţinea marfarul deraiat în Hunedoara, despre cauzele tragediei soldate cu moartea a doi mecanici: „Nu excludem o eroare umană”

Mecanicii ucişi în „marfarul morţii” erau băuţi. Medic legist: „Unul consumase o cantitate considerabilă de alcool”

VIDEO Detalii înfiorătoare din trenul deraiat: mecanicii au alertat înainte de a muri că garnitura nu mai avea frâne


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: