Biografia necenzurată a „Patriarhului Roşu“. Averea uriaşă, luxul şi plăcerile lumeşti ale lui Justinian Marina

Biografia necenzurată a „Patriarhului Roşu“. Averea uriaşă, luxul şi plăcerile lumeşti ale lui Justinian Marina

SURSA: fototecaortodoxiei.ro

Patriarhul Justinian Marina a condus timp de trei decenii Biserica Ortodoxă Română. A fost un personaj ieşit din comun, cu o viaţă tumultoasă, plină de controverse, arătau note informative mai puţin cunoscute despre acesta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patriarhul Justian Marina (1901, Suieşti, judeţul Vâlcea – 1977, Bucureşti) a condus Biserica Ortodoxă Română între anii 1948 şi 1977 şi s-a numărat printre prersonalităţile controversate ale Bisericii, lucru datorat şi perioadei regimului comunist traversate de români. A fost cel mai longeviv patriarh din istoria României, iar unii istorici l-au prezentat ca fiind în relaţii strânse cu liderii comunişti ai vremii, în special cu Gheorghe Gheorghiu Dej, fiind supranumit şi „Patriarhul Roşu”.

Justinian Marina a fost acuzat că a contribuit la suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România şi ar fi acceptat prigoana regimului asupra preoţilor catolici. Alţi istorici şi teologi l-au considerat drept providenţial pentru Biserică în funcţia ocupată în anii terorii regimului comunist. Ar fi întărit Biserica Ortodoxă şi a condus-o spre supravieţuire, susţineau aceştia, folosindu-şi calităţile diplomatice şi recurgând la compromisuri acceptabile în faţa puterii din acele vremuri.

Mărturii din anii ’50 păstrate în arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii şi Radio Europa Liberă (RFE), necunoscute românilor până în ultimii ani, oferă detalii preţioase despre activitatea celui mai puternic lider religios din primele decenii de comunism.

Ascensiunea fulminantă
Observatorii occidentali se arătau uimiţi de ascensiunea sa fulminantă la conducerea BOR, pusă pe seama obedienţei faţă de liderii comunişti şi mai ales a relaţiei de prietenie cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Se spune că în 1944, când era un simplu preot, i-a oferit adăpost acestuia în casa sa parohială din Vâlcea după ce Dej fugise din lagărul de muncă de la Târgu Jiu.

„Un simplu preot din Eparhia Râmnicului, Justinian Marina se afla în legături apropiate cu formaţia disidenţilor „ţărărănişti” condusă de Anton Alexandrescu (n.r. grupare aflată sub controlul PCR la acea vreme), care a părăsit Partidul Naţional Ţărănesc . A reuşit să devină dintr-o lovitură mitropolit al Moldovei, fără a avea vreo proeminenţă sau vreun merit special ca om al bisericii. În mai 1948, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe a RPR, succedându-l pe ultimul patriarh, Nicodim. Ca patriarh, Justinian Marina, care s-a afirmat public ca un susţinător devotat al regimului, a fost cu siguranţă omul potrivit la locul potrivit, în ochii Guvernului Groza. Deja s-a ilustrat astfel prin Pastorala din 14 martie 1948, în care a glorificat viitoarea constituţie a RPR. Din ultimul şi cel mai înalt tron al său, el a făcut serviciul de apărător al regimului, atât prin vorbe cât şi prin fapte. Nicio unealtă mai devotată nu ar fi putut găsi comuniştii altundeva. Aşadar, cu ocazia întronării sale, din 6 iunie 1948, Patriarhul Justinian nu numai că a apelat la credincioşii uniţi (greco-catolici), chemându-i să treacă la Biserica Ortodoxă, dar a tunat împotriva Concordatului, denunţând puternic presupusa inechitate între denominaţiuni”, arăta un raport din 1950, numit „Persecuţia religioasă în România”, întocmit de Comitetul Naţional Român, din SUA. În acei ani, în România începuseră să circule nenumărate zvonuri cu privire la fenomene supernaturale pe care oamenii le puneau în legătură cu prigoana relgioasă, mai notau autorii documentului, păstrat în arhivele CIA.

Ar fi căzut în dizgraţie
Totuşi, la începutul anilor ’50 căderea Patriarhului Justinian era aşteptată de CIA, în ciuda ataşamentului pe care îl arăta şefilor regimului comunist: „Este raportat în Bucureşti că Patriarhul Justinian, capul Bisericii Ortodoxe Române şi un suporter înflăcărat al regimului prezent, a căzut în dizgraţia regimului. Lichidarea sa este aşteptată din oră în oră. Teohari Georgescu, ministrul Internelor, cel care se ocupă de afacerile religioase din ţară, a condamnat şi lichidat un număr mare de clerici ortodocşi. Acţiunea ministerului este semnificativă în vederea faptului că Patriarhul Justinian a fost unul dintre cei mai puternici susţinători ai regimului sovietic, a făcut mai multe călătorii la Moscova, unde a avut întâlniri cu şefii Bisericii Ortodoxe Ruse”, arăta o notă secretă a CIA, din 3 martie 1952. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat.

Conflicte cu regimul
La sfârşitul anilor ’50, potrivit altor rapoarte, patriarhul îşi complicase şi mai mult situaţia. „Patriarhul Justinian Marina al Bisericii Ortodoxe Române este pesimist cu privire la viitorul bisericii în România. Se raportează că patriarhul are un „asistent” atribuit acestuia de către regim ca „şef” al său în multe probleme ce ţin de biserică şi se spune că pur şi simplu semnează decrete în locul său. Justinian şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la proprietăţile care aparţin mănăstirilor, despre care susţine că regimul intenţionează să le naţionalizeze încă din 1958. Se raportează că un mare număr de clerici de toate denominaţiunile au fost arestaţi în a doua parte a anului 1958 şi că şeful Bisericii Luterane din Oraşul Stalin (Braşov) ar fi fost executat pentru trădare. Alte rapoarte arată că Justinian însuşi s-ar afla în arest la domiciliu şi că secretarul său şi medicul său au fost reţinuţi. Un proces public în care au fost judecaţi doi preoţi catolici a avut loc la sfârşitul anului 1958 şi mai mulţi rabini au fost arestaţi în Bucureşti, primăvara trecută, conform unor rapoarte”, un document secret din 1959 al CIA.

Pe lângă notele CIA, s-au păstrat în arhivele instituţiilor occidentale şi rapoarte mai puţin măgulitoare despre viaţa şi ascensiunea patriarhului. „Patriarhul Justinian, capul Bisericii Ortodoxe Române, a fost membru al Partidulu Comunist dein vremea „eliberării” de ocupaţia germană. În discursul său de încoronare a promis să aleagă membrii clerului dintre preoţii cae sunt cei ma potriviţi pentru un „apostolat social”. A declarat, de asemenea, că va ridica monahismul la fel şi educaţia viitorilor preoţi, propaganda religioasă şi metodele de predică, toate acestea urmând să creeze un om nou într-o societate pacifistă. Punând aceste cuvinte în practică, a introdus cursurile marxism-leninism în mănăstiri, pentru aii reeduca pe călugări şi pe maici”, se arăta într-o notă informativă din octombrie 1951, păstrată în arhiva Radio Europa Liberă (RFE).

Viaţa de lux a patriarhului
O altă notă informativă despre „Patriarhul Roşu”, păstrată în aceleaşi arhive ale RFE, provenea de la un refugiat care a lucrat ca bijutier în atelierele Patriarhiei, din aprilie 1949 până în august 1951 şi oferea o biografie mai puţin ştiută a şefului BOR, văzut ca un personaj excentric.

„Marina era un preot de parohie puţin important din regiunea Vâlcea când într-o zi a găzduit la el un fugar ce îi ceruse adăpost în biserică. Evadatul era Gheorghe Gheorghiu Dej, astăzi lider al comuniştilor. Marina imediat îl ascunsese în clopotniţa casei sale parohiale. Când Gheorghiu Dej a devenit secretar general al Partidului Comunist, vicleanul Marina a ştiut că vense momentul să ceară compensaţii pentru deranjul său. L-a vizitat pe Dej şi i-a cerut să fie promovat, solicitarea fiindu-i acceptată, iar după câţiva ani, Comitetul Central al Partidului Comunist Român l-a numit pe Marina şef al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a fi eligibil acestui post, Marina a trebuit să intre pentru o scurtă perioadă într-o mănăstire. După ce a petrecut trei luni slujind drept călugăr, a avansat la rangul de mitropolit în 1947. La acel moment erau 16 oficiali ai Bisericii mult mai calificaţi decât Marina pentru postul de patriarh, printre ei episcopul Firmilian şi Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului. Votul Sfântului Sinod este de obicei şi cel final, dar Marina a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român”, se arăta în nota informativă din 1951.

Marina era un dictator absolut, temut de toţi preoţii săi, care, cu excepţia celor doi vicari ai Patriarhiei, Antim şi Teoctist. Preoţii trebuiau să îngenuncheze atunci când acesta trecea pe lângă ei şi trebuiau să îi sărute mâna. Inducea ideea că era un om religios, dar viaţa sa privată arăta contrariul, afirma fostul bijutier din atelierele Patriarhiei.

„Un mare iubitor de pofte lumeşti, Marina şi-a luat o tânără doctoriţă de 27 de ani ca amantă. Ea locuieşte împreună cu el la palatul Patriarhiei. Prezenţa sa este un secret deschis doar membrilor suitei sale. Marina deţine o moşie în afara Bucureştilor, estimată la 2,5 milioane de lei, iar atelierul de tâmplărie al Patriarhiei este ocupat cu mobilarea luxoasei sale case. Mobilă de dormitor în valoare de 600.000 de lei este fabricată pentru patriarh, designul său fiind pregătit de cei mai buni designeri şi va fi una dintre cle mai fine piese ale atelierelor României contemporane. Patriarhul Marina păstrează legături strânse de prietenie cu liderii comunişti români, în special cu Gheorghe Gheorghiu Dej, a cărui maşină este trimisă adesea la patriarh pentru a-l aduce la conducătorul poporului român. În ocazii formale, Marina foloseşte propria maşina, un Buick, care i-a fost oferit de guvern”, se arăta în documentul păstrat în arhivele RFE.

Iubitele patriarhului
Viaţa intimă a patriarhului era tumultoasă, potrivit relatării din 1951, care aparţinea unui repatriat în Roma, care l-ar fi cunoscut pe Justinian.

„Patriarhul Justinian, ce fusese preot cunoscut sub numele de marina, s-a născut în Băbeni, pe râul Olteţ. Şi-a început cariera de preot la ţară în satul său şi, mai târziu, ca rezultat al activităţii sale politice în Partidul Naţional Ţărănesc, a fost transferat la Biserica Sf. George din Rîmnicu Vâlcea. A avut succes în a-şi face prieteni în cercurile politice ce frecventau parohia sa, iar prin aceştia şi-a câştigat o poziţie respectată. În 1940, soţia sa a murit, iar preotul a devenit Don Juanul oraşului. Oamenii ştiau despre relaţia sa cu o văduvă bogată ce locuia pe Strada Călăraşi (acum Libertăţii). În casa lui parohială, preotul l-a ascuns temporar pe Gheorghe Gheorghiu Dej în timpul regimului Antonescu. Acest lucru a condus la ascensiunea rapidă a sa în poziţia de patriarh. O altă afacere de dragoste a lui Justinian a fost cu văduva Poldy, o nemţoaică al cărui soţ nu s-a mai întors niciodată de pe frontul rusesc. Când a devenit patriarh a adus-o pe aceast femeie în Bucureşti, cu el. Astăzi, Justinian este implicat într-o nouă idilă cu o anume Neamţu, fiica unui poliţist din Râmnicu Vâlcea. A adus-o să locuiască împreună cu el în reşedinţa patriarhală şi a plasat întreaga ei familie sub protecţia sa. Moralitatea lui Justinian este departe de a fi exemplară. Se ştie că a participat la orgii cu băutură la Dragoslavele, cu fiul său şi prietenele acestuia. Justinian se deplasează adesea la o mănăstire din Moldova, unde stareţa este una dintre fostele amante ale sale, numită în funcţie chiar de acesta”, se arăta în documentul păstrat în arhivele RFE, din 1951.

O altă notă informativă, din 1952, provenită de la un refugiat grec, arăta că patriarhul pierduse respectul şi veneraţia multor preoţi ortodocşi, datorită ataşamentului său faţă de Partidul Comunist.

„Un eveniment care a ridicat multe comentarii usturătoare a fost cadoul de nuntă făcut de Justinian fiicei sale, o casă în valoare de 2,5 milioane de lei înaintea reformei monetare, într-o vreme în care turma sa nu îşi permite o masă bună din banii pe care îi are în buzunar”.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Prăbuşirea oraşelor muncitoreşti ridicate de la zero în anii comunismului. Cum au ajuns centrele industriale apărute peste noapte adevărate „oraşe-fantomă“

Mega-proiectele secrete din comunism: canalul pentru submarine, portul militar condus de sovietici şi mina de uraniu cu 15.000 de deţinuţi politici

Secretele sovromurilor din primii ani de comunism. Cum a ajuns toată industria românească sub controlul sovieticilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: