VIDEO Momentul în care un bărbat este împuşcat de poliţişti după ce şi-a înjunghiat soţia în plină stradă

VIDEO Momentul în care un bărbat este împuşcat de
poliţişti după ce şi-a înjunghiat soţia în plină stradă

Poliţiştii au fost nevoiţi să îl împuşte pe bărbat pentru a nu-şi înjunghia din nou soţia Foto: captură video IPJ Galaţi

Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armanentul din dotare după ce au încercat să îl oprească pe un individ extrem de violent, care îşi înjunghiase soţia în picioare şi se pregătea să o atace din nou cu un cuţit.

Luni, 16 decembrie, un bărbat din Tecuci şi-a înjunghiat soţia în picioare, pe fondul unui conflict spotan. Poliţiştii au intervenit şi l-au împuşcat în picioare pe agresor după ce au încercat să îl convingă să renunţe la cuţit.

Întreaga scenă a fost filmată de o cameră de supraveghere instalată în zona unde a avut loc incidentul violent. Pe imagini se vede cum un copil cheamă o patrulă de poliţişti după ce un bărbat devine violent cu soţia sa.

Agresorul şi-a înjunghiat soţia în picioare, în condiţiile în care femeia se mişca cu dificultate, folosind un cadru medical. La scurt timp, bărbatul redevine violent şi sare la soţia sa un cuţit, moment în care doi poliţişti încearcă să îl oprească, pulverizând asupra sa spray lacrimogen şi împuşcându-l apoi în picioare.

”Pe fondul unor disensiuni, un bărbat, în mod violent (utilizând un cuţit), şi-a rănit soţia în zona membrelor inferioare. Poliţiştii au intervenit prompt, autorul fiind imediat localizat, iar pentru că acesta a manifestat ostilitate, poliţiştii au executat un foc în zona membrelor inferioare pentru înlăturarea stării de pericol”, a declarat comisarul Iulian Ungur, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.



Agresorul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru a fi operat, viaţa sa nefiind pusă în pericol. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a deschis un dosar penal în acest caz, urmând să stabilească încadrarea juridică a faptei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările