Pianista celebră la 10 ani care performează la matematică şi ortografie. ”În fiecare zi învăţăm lucruri noi, mă fascinează”

Pianista celebră la 10 ani care performează la
matematică şi ortografie. ”În fiecare zi învăţăm lucruri noi, mă fascinează”

Iulia-Daria Lefter, micuţa pianistă pasionată de matematică şi ortografie Foto: Valentin Trufaşu

Iulia-Daria Lefter, elevă în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” din Galaţi, este unul dintre copiii geniali ai României. Cântă de la 4 ani şi jumătate, iar până la vârsta de 10 ani a câştigat peste 30 de concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale de interpretare la pian.

Ştiri pe aceeaşi temă

În mâinile micuţe ale Iuliei, pianul prinde viaţă. La prima vedere, fetiţa de 10 ani pare foarte timidă, însă după ce se aşează la pian, totul se schimbă. Iulia îşi exprimă trăirile prin sunetele pianului, vrăjind efectiv asistenţa şi lăsând-o minute în şir sub efectul magic al interpretărilor sale. Micuţa artistă cântă deja compoziţii extrem de complexe, dar poate interpreta şi la patru mâini, cum se numeşte în limbaj de specialitate.

Este vorba de un stil de a cânta la pian, ce presupune ca două persoane să interpreteze fiecare o parte a unei partituri, dar cu o sincronizare perfectă a mâinilor, astfel încât piesa respectivă să se audă ca şi cum ar fi cântată de o singură persoană. Face acest lucru de ceva timp cu profesoara Viorica State, de la Şcoala de Arte din Galaţi, care o pregăteşte la pian de doi ani. Nu este doar o joacă în pauzele de relaxare, ci un exerciţiu de virtuozitate extrem de complicat şi care necesită o pregătire prealabilă temenică, fiind rezervat doar pianiştilor talentaţi.

”Îmi place foarte mult să cânt la pian, deoarece mă relaxează foarte mult sunetele, clapele. Parcă îmi dau aripi, simt că zbor. Mi se pare extraordinar că pot încânta publicul prin ceea ce cânt. Nu mi se pare nimic complicat în a cânta la pian pentru că mie îmi face plăcere să fac asta”, ne dezvăluie Iulia sentimentele pe care le încearcă când se aşează la pian.

Deşi are doar 10 ani, îşi încântă deja de ani de zile colegii de şcoală şi profesorii prin interpretările sale incredibile la pian, dar mai ales marele public din România şi străinătate. Cea mai bună dovadă este numărul impresionant de premii pe care mica pianistă le-a obţinut până acum, câştigând peste 30 de concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale de interpretare la pian. Iulia şi-a adjudecat aproape mereu doar premiul I, marele premiu sau premiul de excelenţă.

Cunoscută în toată Europa

Printre cele mai prestigioase trofee câştigate de fetiţă se numără premiul I la Concursul Internaţional de Pian Nice Cote D”azur (Franţa), premiul I şi premiul special pentru muzicalitate şi realizare artistică la Concursul Naţional de Interpretare a Muzicii Româneşti pentru Pian ”Brave claviaturi”, premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală ”Ofranda Sufletului”, premiul I la Concours Musical de France (Paris) şi premiul al II-lea la International Piano Competion (Milano).

Talentul extraordinar pe care îl are la pian a făcut din Iulia o mică vedetă, dar fetiţa are numeroase pasiuni şi nu vrea deocamdată să ia nicio decizie în privinţa viitorului său. ”Deocamdată, explorez diverse domenii. Când eram mai mică, îmi plăcea arhitectura, apoi voiam să fiu om de ştiinţă şi să fac experimente, iar acum mi-aş dori să devin învăţătoare. Îmi plac mult copiii şi îmi sunt foarte dragi”, ne mărturiseşte cu o notă de umor fetiţa. Iulia impresionează prin interpretările sale la pian, dar în egală măsură îi înspiră şi pe alţi copii să studieze acest instrument muzical.

”Este un copil exemplu pentru mulţi elevi. Este talentată şi foarte ambiţioasă. Studiază foarte mult acasă. De multe ori stabilim un anumit pasaj, iar ea vine la oră după ce a învăţat un pasaj dublu. Face întotdeauna mai mult decât îi cer eu. Alţi copii sunt încăpăţânaţi şi ţin să îţi explice că nu pot să facă asta, dar nu e cazul ei. Este foarte flexibilă şi atentă la ce i se transmite”, îi face Viorica State, profesoară de pian, o mică caracterizare talentatei pianiste.

Pian, matematică şi ortografie

Fără nenumărate ore de studiu şi exersat la pian, Iulia nu ar fi reuşit aceste performanţe, ţinând cont că are doar oră de pian pe săptămână la Şcoala de Arte din Galaţi. Pianul necesită nu doar foarte mult talent, dar şi ureche muzicală foarte bună, precum şi intuiţie, iar peste toate acestea foarte multă muncă. Fiecare copil atacă diferit sunetele la pian, în funcţie de modul cum apasă pe clape.

Ca să scoată sunetele corecte, e nevoie de sute de ore de studiu şi exersare, iar ca să ajungă la excelenţă, efortul este şi mai mare. La toate acestea se adaugă şi exerciţii specifice de întărire a muşchilor de la degete, fără de care nu poate cânta partituri complexe minute în şir. Deşi poate părea ciudat la prima vedere, familia a jucat un rol foarte important în ceea ce a devenit Iulia şi va continua să o facă în ceea ce va întreprinde mica artistă pe viitor în muzică.

Şi asta pentru că sunt şi părinţi care devin surzi şi orbi la talentul copiilor, ”sfătuindu-i” să se orienteze mai bine spre muzica populară, pentru că se câştigă mai bine, iar în cazul fetelor chiar să se lase de muzică. Rigoarea este un atribut de bază al artiştilor care cântă la pian, pentru că exerciţiul şlefuieşte talentul, explică Viorica State, profesoară de pian. Pe cât este de talentată la pian, pe atât este de pasionată şi de Matematică, unde, de asemenea, a câştigat numeroase competiţii de profil.

Printre cele mai importante sunt premiul de excelenţă la Gazeta Matematică, premiul I la Concursul Internaţional ”Formidabilii”, premiul I la Concursul ”Comper” şi premiul I la Proiectul Internaţional de Matematică Aplicată ”Cangurul”. Pentru Iulia, matematica şi pianul sunt la fel, pentru că o învaţă zilnic lucruri despre ea şi despre ce ne înconjoară, iar cifrele curg asemeni notelor muzicale pe partitură.

”Matematica cred că mă reprezintă, ca şi muzica. Îmi place atât de mult pentru că în fiecare zi învăţăm lucruri noi, mă fascinează”, ne dezvăluie mica pianistă, care are o capacitate extraordinară de a face mental calcule foarte rapid. Între atâtea concursuri la Matematică şi festivaluri de interpretare la pian, Iulia îşi găseşte timp pentru a cânta şi la chitară, o altă pasiune de-a ei, şi ia cursuri de înot. Şi asta nu e tot. Când are puţin timp liber, mica artistă îşi foloseşte imaginaţia şi creativitatea pentru a inventa tot soiul de lucruri. De asemenea, scrie mici poveşti şi poezii şi este pasionată de ortografie, considerând că este important ca fiecare dintre noi să ştie să scrie corect în limba maternă.

Şi aici şi-a adjudecat două concursuri, fiind vorba de Concursul Naţional de Comunicare ”Ortografie.ro” şi Concursul Naţional ”Cangurul Lingvist”. Mica artistă se implică în toate aceste activităţi pentru că simte că trebuie să le facă, nu pentru premii sau a demonstra cuiva ceva. Dacă ar fi să o caracterizăm în două cuvinte pe Iulia, acestea ar fi talent şi bucurie. Fetiţa se implică doar în ceea ce îi bucură sufletul, iar când o face, rezultatele se văd imediat.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările