Pasiunea unei jandarmeriţe, fost canotor de performanţă, pentru poezie. ”Cu toţii iubim arta, într-un fel sau altul”

Pasiunea unei jandarmeriţe,
fost canotor de performanţă, pentru poezie. ”Cu toţii iubim arta, într-un fel sau altul”

Mădălina Mogoş FOTO IJJ Galaţi

Mădălina Mogoş scrie poezii ca să se elibereze de emoţii. A ales să îmbrace uniforma bleu pentru a ajuta oamenii, chiar dacă uneori crede că nu face suficient pentru asta.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mădălina Mogoş activează ca plutonier la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Galaţi din 2013, când a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni. Frumoasa jandarmeriţă surprinde prin poeziile sale pline de emoţie, pasiune, trăiri şi sentimente confuze.

Uniforma de jandarmerie a descoperit-o în clasa a XII-a şi nu a privit-o ca pe un serviciu stabil, ci mai degrabă ca pe o continuare a ceea ce era deja o obişnuinţă pentru ea: program draconic, antrenamente epuizante, inducerea, de către antrenori, a ideii că atât timp cât face sport de performanţă nu se poate comporta ca un copil normal şi trebuie să facă lucruri speciale, sacrificându-şi timpul, prietenii şi familia.

Viaţa de canotor nu a fost una uşoară şi tocmai de aceea a ales uniforma bleu, alegere pe care  nu o regretă niciun moment. Poezia a descoperit-o la vârsta de 14 ani, „atunci când emoţiile nu-mi mai încăpeau sub piele şi a trebuit să găsesc o modalitate de a mă elibera de ele.” Astăzi a adunat cel puţin două agende cu poezii, nu le-a numerotat, dar sigur a trecut de o sută.

Nu se consideră o poetă, scrie când este copleşită de emoţie, doar pentru a se exterioriza. Este conştientă că mai are multe de învăţat, dar este dispusă să înveţe, pentru că într-o zi îşi doreşte să semneze propriul volum de poezii.

Preferatul său este inegalabilul Nichita Stănescu, pentru că, deşi evită să facă comparaţii între autori, totuşi, „farmecul poeziei sale nu l-am întâlnit la niciun alt poet.” Ideea de frumos i-a marcat şi citatul preferat, „frumuseţea va salva lumea”, aşa cum credea prinţul Mîşkin din romanul ”Idiotul” a lui Dostoievski.

Are un singur regret

Mădălina este o fire sociabilă, empatică, pozitivă, care acceptă provocările vieţii. „Dacă întrebi trei persoane ce părere au despre mine, se prea poate să primeşti trei răspunsuri diferite”, spune cu umor jandarmeriţa.

Ce iubeşte cel mai mult de la viaţă? Exclude din start firescul şi spune că iubeşte arta. Deşi nu este o cunoscătoare, consideră că lectura, muzica, pictura sau sculptura poartă un loc special în sufletul fiecăruia dintre noi.

FOTO IJJ Galaţi

„Cine nu dă play melodiei preferate, când ajunge acasă după o zi istovitoare la serviciu, cine nu citeşte copilului o poveste înainte de culcare, cine nu admiră clădirile impozante şi vechi de pe străduţele înguste? Cu toţii iubim arta, într-un fel sau altul, însă nu conştientizăm real beneficiile sale.”

Are totuşi un regret şi anume că nu poate ajuta mai mult, iar acest lucru o macină câteodată. Dintre toate poeziile sale, „Daruri şi pedepse” îi place cel mai mult pentru că, în viziunea ei, reprezintă realitatea zilei. S-a inspirat în scrierea versurilor dintr-un tablou grafic al unui artist român.

"Daruri şi pedepse"

Ne-am dăruit în dulceaţă, plăceri şi minuni,

Ne-am trăit şi iubit până la minciuni,

Ne-am îmbrăcat aşa cum se face, cică, odată-n viaţă:

Eu pe tine în mire, tu pe mine în mireasă.

Inelarele scump ni le-am împovărat

Şi-am creat moştenirea flăcărilor noastre...

O cuprindem în braţe, o purtăm pe palme,

Ne luptăm pentru inocenţa şi culorile ei

Până ajungem să ne luptăm între noi...

Şi ne izolăm în ecrane şi superficialităţi,

Ne îngropăm într-o lume plină de irealităţi,

Ne-afundăm în disperare şi nepăsare,

Cu fiecare pas ne pierdem în neiubire şi uitare.

Moştenirea ni se ofileşte, fără să băgăm de seamă

Cum cu acei ochi nevinovaţi surprinde constant

Nebunia, negrul şi hăul...

Şi tot ce era frumos, acum moare-ntre noi îngropat.

Cu braţe întinse, naivitate, credinţă

Şi mii de speranţe în ochi,

Moştenirea în pivniţa realităţii noastre triste

Aşteaptă să ne trezim, să o privim, să o salvăm...

Ne-aşteaptă pedepsele să ni le plătim,

Să ne-amintim împreună de unde venim,

Să ne-ntoarcem, iară, unul către altul,

Şi pivniţei să îi spargem lacătul.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Un tânăr construieşte laptopuri din rebuturi pentru elevii sărmani. „Fac totul din pasiune”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările