Navele cu zbaturi, comoara istorică lăsată să dispară. Ce se întâmplă cu ultimele trei vapoare care mai există în România

Pornirea unei nave cu zbaturi

La Galaţi, nave istorice, care puteau fi puse în valoare şi transformate în muzee plutitoare, au dispărut de pe Dunăre, din cauza autorităţilor locale. Vorbim de navele cu zbaturi, care au fost vândute la preţuri derizorii, în condiţiile în care numai la fier vechi ar fi costat şi de patru ori mai scump. Situaţia nu este aceeaşi la Brăila şi Tulcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nava cu zbaturi, sau nava cu abur şi roţi cu zbaturi, “piroscaf” cum le găsim în “Marele dicţionar de neologisme” al lui Florin Marcu, a contribuit nu numai la revoluţionarea navigaţiei, ci şi la îmbunătăţirea transportului şi, prin aceasta, reducerea timpului de transport a mărfurilor şi a persoanelor.

“Ca orice noutate, a fost privită cu o mare reticenţă momentul apariţiei acestei arătări pe apă, mai ales că norul negru care ieşea pe coşul sau coşurile înalte şi înguste, zgomotul produs, accidentele care se produceau pe apă cu puţini supravieţuitori, băgau o mare frică în oameni”, ne-a declarat Marius Mitrof, consilier al Direcţiei de Cultură şi Patromoniul. 

Din descrierea făcută în anul 1803 de către ziarul „Journal des Debats”, reieşea că vasul, care se afla de câteva zile ancorat în dreptul maşinii cu abur din Chaillot, avea “o înfăţişare stranie, datorită faptului că avea două roţi mari fixate pe o osie, ca la un car; în spatele lor se afla un fel de sobă mare cu un coş, despre care se spunea că ar fi o mică maşină cu aburi, menită a pune în mişcare roţile şi vasul.” Vasul era “acţionat de roţi, asemenea unui car; roţile prevăzute cu aripi sau lopeţi erau ele însele puse în mişcare de o maşină cu abur. Urmându-l de-a lungul cheiului, ni s-a părut ca viteza sa împotriva curentului Senei este egală cu aceea a unui pieton grăbit; în josul curentului ea a fost cu mult mai mare.”


Potrivit lui Marius Mitrof, “americanul Robert Fulton, considerat de către mulţi ca inventatorul acestei “grozăvii”, fiind nemulţumit de manifestarea europenilor faţa de invenţia sa, se întoarce acasă, peste ocean, unde, împreună cu Livingstone,  un new-yorkez bogat, a reuşit să construiască vasul „Clermont”‚ aceasta devenind prima navă cu abur propulsată cu ajutorul roţilor cu zbaturi plasate câte una la fiecare bord”. Practic din acest moment, a început o nouă etapă în istoria navigaţiei, corăbiile, dependente de vânt fiind, încet, încet, surclasate de “rapidele” vase cu zbaturi care funcţionau prin forţa aburului şi asta până la apariţia elicei. 

Primul român care a călătorit cu o navă cu zbaturi

În lucrarea “O vedută inedită a oraşului Galaţi din anul 1835” aparţinând lui Cristian Căldăraru, aflăm că primul român care a călătorit la bordul unei nave cu abur şi zbaturi, de la Veneţia la Trieste, a fost Dinicu Golescu care consemna în anul 1826 : “vaporul este o corabie care merge pe mare, cu un meşteşug de foc ce este în cămara corăbiei, iar afară se vede numai un coş de fer, prin care iese fumul, şi doo roate mari de fer, întocmai ca roatele de la  mori, ce umblă în apă”. În continuare, Dinicu Golescu descrie cu lux de amănunte procedeul prin care vasul  este pus în mişcare pe apă. 

Navele cu zbaturi din Galaţi

Şi portul Galaţi s-a bucurat de prezenţa unor asemenea nave cu zbaturi. În lucrarea menţionată,  se face o descriere a piroscafului “Argos” care efectua transportul de pasageri şi mărfuri de la Viena la Galaţi în data de 10/23 aprilie 1834, fiind prima navă cu aburi care a ajuns la Galaţi. În veduta respectivă, vasul este reprezentat cu două coşuri de fum, unul principal şi altul secundar, roata stângă cu zbaturi şi…două catarge cu velele strânse, mijloc de propulsie de care prevăzătorii europeni nu se puteau, încă, lipsi.

“Fireşte ca portul Galaţi, devenit cel mai mare port al Moldovei, al Principatelor Române şi apoi al României, a cunoscut prezenţa a numeroase, dacă se poate spune aşa, vase cu zbaturi. Nava cu zbaturi “Prinţul Conachi-Vogoride”, devenită după 1861, “România”, a fost  construită la 1857, la şantierul naval din Neurburgkbstor, lângă Viena, şi transporta sarea inclusiv pe râul Siret, Galaţii fiind port de desfacere”, ne-a povestit Marius Mitrof, consilier al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu din Galaţi.  “Contele Sturmer” şi “Viena” aparţinând  Societăţii de Navigaţie Lloyd, făceau curse regulate Viena-Constantinopole, având oprire şi în portul Galaţi, la jumătatea secolului al XIX-lea.  O altă navă cu zbaturi, dar şi cu vele este “Ştefan cel Mare”, construită la 1864 şi reamenajată la 1868, la şantierul din Galaţi ca iaht domnesc.  “Cetatea”, “Croaţia”, devenită “Sarmisegetuza”, apoi “Grigore Manu” şi în final “Tudor Vladimirescu” sunt, de asemenea, alte două  nave cu zbaturi care nu numai că au brăzdat apele fluviului Dunărea în dreptul portului Galaţi, dar şi-au găsit şi loc de odihnă, “Tudor Vladimirescu” rămânând la Galaţi.. Dintre toate navele, aceasta este singura care şi în prezent mai poate fi admirată la Galaţi. 

Poveştile navelor “Cetatea” şi “Tudor Vladimirescu”

La începutul secolului XX, în anul 1903, la Şantierul Naval din Turnu Severin (cumpărat de la austrieci în 1839), avea loc lansarea la apă a uneia dintre ultimele nave cu abur şi zbaturi româneşti, botezată “Cetatea”.  Fusese comandată pentru a folosi Serviciului Hidraulic, nava având rolul de a asigura buna desfăşurare a traficului pe Dunăre, prin amplasarea de geamanduri. Avea să treacă prin trei războaie, primul fiind cel balcanic din 1913, când la bordul său au fost primiţi observatori militari din Spania, Franţa, Rusia, Italia, Germania.

Capacitatea mare, pescajul mic şi suprafaţa mare de manevră de pe vas, l-au făcut funcţional până în 1978, fiind folosită şi în turnarea unor filme. Potrivit lui Marius Mitrof, “în 1980, nava a intrat în reparaţii capitale la Şantierul din Orşova şi a mai navigat până în 1991, apoi a fost lăsată să ruginească, deoarece un raport tehnic îi punea definitiv sentinţa:  „starea generală a navei este nesatisfăcătoare, nemaifiind aptă pentru navigaţie”. Lăsată practic în părăsire, nava a fost prădată de hoţii în căutare de metale pentru „reciclare”, iar „nişte oameni de bine” au stârnit şi un incendiu la bord. După unele încercări eşuate de valorificare a navei, inclusive de clasare în patrimoniul cultural, AFDJ o scotea la licitaţie, în anul 2010, obţinând pe unul dintre ultimele vase cu abur şi zbaturi din România, ceva mai mult de 7000 de euro.” 

O soartă mai bună a avut-o nava cu zbaturi cunoscută astăzi sub numele “Tudor Vladimirescu”. Construit în anul 1854 la şantierele navale “Granzdanubius” de lângă Budapesta, remorcherul cu zbaturi şi propulsie cu abur “Croaţia” era dotată cu o maşină cu abur de ultimul tip pentru acea vreme. Asupra anului de constucţie încă mai planează anumite incertitudini, deoarece nu au fost cercetate în amănunt documentele de arhivă care să ateste ferm anul construirii acestei nave.  Împingător sau remorcher, nava trebuia să ajute celelalte vase să treacă prin “cenzura” Porţilor de Fier, cum bine spune Ilie Zanfir în carea sa “Dunărea poveste şi adevăr”. 

Potrivit specialistului, Marius Mitrof, “vasul  “Croaţia” a fost la un moment dat în dotarea trupelor austro-ungare în prioada primului Război Mondial. După 1919, nava a intrat in patrimoniul autorităţilor române ca pradă de război, schimbându-i şi numele în “Sarmisegetuza.” Imediat după aceea a intrat în şantierul naval de la Turnul Severin unde remorcherul a fost transformat în navă de pasageri. Printre pasagerii celebrii care au făcut croaziere la bordul acestor nave s-au aflat regele Ferdinand şi Regina Maria, mareşalul Gheorghe Averescu, regele Carol şi principele Mihai.” 

În anul 1923, în urma unor modernizări şi reamenajări, nava cu abur şi zbaturi “Sarmisegetuza” este rebotezată, primind denumirea de “Grigore Manu”, cel care pusese bazele Flotei Fluviale din România. Vasul circula pe relaţia Sulina-Turnu-Severin, cu punct de oprire şi portul Galaţi. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, “Grigore Manu” este transformat în navă sanitară, aducând şi răniţi  din zona Odessa la spitalele din Galaţi. După cea de a doua conflagraţie mondială, vasul a intrat în atenţia ruşilor spre a fi confiscat. “Legendă sau adevăr, se spune că partea română i-a convins pe ruşi că vasul este foarte vechi şi nu mai poate suporta sarcinile de transport ale momentului,” ne-a povestit Marius Mitrof. 

Noile realităţi sociale, politice şi economice, se abat şi asupra navei “Grigore Manu” care nu mai putea fi acceptată cu acest nume, fiind rebotezată “Tudor Vladimirescu”. În anul 1954, nava, cu noua denumire, intra în şantierul naval de la Orşova pentru a fi refăcut complet, păstrându-se doar corpul, maşina cu abur, vinciu ancorei şi zbaturile, restul fiind modernizat şi reamenajat după planurile inginerilor S.Geafer, C.Lita şi E. Boshitz. 

Tot Marius Mitrof ne-a povestit cum o “cursă de protocol de grad zero, avea să facă vasul “Tudor Vladimirescu” în 1959, când la bordul său poposise liderii comunişti Nichita Hrusciov şi Gheorghe Gheorghiu Dej, delectându-i cu plăcerile navigaţiei cu zbaturi. Nava începea să-şi construiască o reputaţie excelentă în lumea turistică occidentală care aprecia nava pentru deschiderile largi ale punţilor, pentru dispoziţia inspirată a volumelor şi utilitătilor şi, nu în ultimul rând, pentru norii de fum pe care îi lansa pe coşuri de peste 100 de ani şi mai ales şi starea excepţională a maşinii cu abur cu cilindri oscilanţi.” Nava activa în Delta Dunării din luna mai până în luna septembrie, trasportând turişti din Marea Britanie, Germania şi America pe ruta Tulcea-Maliuc-Crişan şi retur. Nava facea curse de o zi, cu intrare pe Dunărea Veche şi cu staţionare la ancoră. Oferea turiştilor servicii de servire a mesei cu prepararea acesteia la bordul navei şi avea două cabine la prova şi 40 locuri de dormit la pupa.  În 1993, a fost scoasă pe mal şi dusă la Parcul Rece, iar după un deceniu, cei de la compania “Navrom” s-au gandit să renoveze vaporul, fapt care s-a şi întâmplat, astăzi putând fi admirat în dreptul Palatului Navigaţiei din Galaţi. 

O altă navă dispărută – „Anghel Saligny” 

“Despre o altă navă cu zbaturi, pe care gălăţenii au văzut-o cu siguranţă cutreierând apele Dunării în dreptul Falezei şi chiar poposind la bordul ei, pe vremea când era ancorată la mal având destinaţia de braserie, este nava “Anghel Saligny”. Şi acest vas cu zbaturi a avut iniţial o altă denumire: “Austria”, fiind construită în jurul anului 1883, la Linz,” ne-a declarat Marius Mitrof.

A navigat 50 de ani pe Dunăre, fiind o navă de patrulare, iar după ce a intrat în flota românească a făcut curse de pasageri pe relaţia Brăila-Galaţi- Tulcea. Trasă la malul gălăţean, vasul “Anghel Saligny” a devenit o braserie plutitoare. În copilărie am văzut vasul plutind pe apele Dunării, cu zbaturile în funcţiune. Era o locaţie elegantă şi apreciată de cei care urcau la bord. Un incendiu devastator avea să îi curme existenţa, nava fiind dusă  la cimitirul de nave din aval de Bazinul Nou, unde, mai târziu, a fost tăiată la fier vechi.  

Istorie conservată la Brăila

La Brăila, situaţia este diferită. Nava Borcea, cea mai veche navă din ţară cu zbaturi şi propulsie proprie pe abur construită de români, s-a întors acasă, în portul Brăila. Vasul a trecut printr-un amplu proces de restaurare în şantierul naval din Cernavodă. “Reabilitarea lui era strict necesară datorită, se ştie nava are un focar, ardere, flacără şi toate componentele din zona focar, inclusiv o mare parte din coşul de fum erau arse aproape complet. Exista pericolul care la orice deplasare mai mare un pic, de zeci de kilometri, să se rupă coşul, să cadă pe punte şi să distrugă nava sau pe cineva”, ne-a declarat Dorin Bucă, diretorul Şantierului Naval Cernavodă. 

"Borcea" a fost pe rând yacht al Regelui Ferdinand, atelier mecanic în Primul Război Mondial şi navă de pasageri. S-au schimbat bucşele de la zbaturi, tablele de la corpul navei, garniturile de bronz, reparaţii capitale care au ajuns la şase milioane de lei. Nava de 40 de metri lungime arată acum fix ca în urmă cu 101 ani, atunci când a ieşit din şantierul Turnul Severin. Toate componentele navei sunt originale. Vorbim atât de catarg, cât şi de zbaturi, de coş, de maşina cu aburi dar şi de acest clopot din bronz cu inserţie din argint. “Asta este mândria cea mai mare. Deci toate componentele navei sunt originale. Mai puţin tâmplăria, findcă lemnul nu poate să reziste atâta amar de ani ca să nu fie înlocuit. În rest toate componentele sunt originale. Maşina este nedesfăcută, cazanul este neumblat”, ne-a declarat Ilie Tincu, comandatul navei Borcea. 

Vasul este acum în subordinea Inspectoratului Şcolar. El va fi folosit în special pentru activităţile şcolare şi extraşcolare. Cei care vor dori din vara viitoare să se plimbe pe Dunăre, timp de o oră, cu nava Borcea o vor putea face în schimbul sumei de 1950 de lei. Fiecare oră în plus se mai taxează cu 675 de lei. 

Ţările occidentale au reuşit să salveze mare parte din aceste vase cu zbaturi, să le restaureze sau să le reabiliteze şi să le transforme în adevărate mijloace de recreere şi odihnă, în timpul croazierelor acestora pe fluviile bătrânului continent, dar şi în Lumea Nouă, pe când la noi, mai există pe linia de plutire doar trei vase. Unul în Galaţi “Tudor Vladimirescu”, unul la Brăila “Borcea” şi unul în portul tulcean "Republica".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: