Mesajul tranşant al unui medic: Valul 4 ne prinde complet nepregătiţi. Anticipez că va fi mai rău ca anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Paul Ichim, sursa: Facebook
Medicul Paul Ichim, sursa: Facebook

Cunoscutul chirurg Paul Ichim, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare al pacienţilor COVID-19 din secţiile ATI. Potrivit specialistului, „valul 4 ne prinde complet nepregătiţi”, iar spitalele n vor putea faţă faţă.

Din păcate se confirmă ce am scris mai de mult, valul 4 ne prinde complet nepregatiţi. Chestia că tinem pandemia sub control, că vom vaccina nu ştiu cate milioane, s-a dovedit în timp că-i o mare gogoriţă. Toată lumea s-a relaxat, în sistemul medical nu s-au mai făcut mari adaptări în perspectiva posibila a dezastrului. Valul 4 a venit, ăştia se luptă doar pentru putere, nu mai există autoritate şi coordonare aşa că, anticipez ca va fi mai rău ca anul trecut”, scrie revoltat dr. Paul Ichim, pe Facebook.

Previziunile medicului sunt sumbre. „În consecinţă, restul patologiilor vor suferi crâncen, nu-i putem opera, îi tot amânăm. În mod sigur vor suferi cei cu patologie oncologică”.

Medicul Paul Ichim trage de urechi autorităţile centrale, care „se ţin doar de recomandări imperative, fără a oferi solutii decât de genul...vă descurcaţi voi”.

„Pur si simplu sistemul este blocat in judeţul nostru, de altfel ca în majoritatea ţării. Când îl vad pe unul care apare şi spune că va continua reformele promise în alegeri, după doi ani de guvernare şi inactivitate cvasicompletă, imi vine să-i doresc să ajungă acum pe mâinile noastre, să simtă direct pe pielea lui cum este vraiştea din sistemul sanitar. (...)Bâlbâiala acestor zile, după ce n-am învaţat absolut nimic timp de mai bine de 1 an si jumătate de pandemie, seamănă în cel mai bun caz a omor prin culpă faţă de restul pacienţilor ce nu vor mai avea acces la serviciile medicale”, adaugă dr. Ichim.

Medicul are şi un mesaj si pentru cei mulţi care ne vin nevaccinaţi la spital. „Ma simt chiar discriminat, am luat boala de la pacienti, bine ca am făcut formă uşoară, m-am vaccinat că sa fiu apt să-i tratez în continuare şi la urmă primesc şi sfaturi de la ei, pe teme epidemiologice si vaccinale. Tot bântuie pe aici idei tembele ale unora că şi vaccinatii pot colporta infectia. Păi bine mai năucilor, dacă aţi fi vaccinati în masă, ce şi la cine ar mai colporta vaccinaţii?

 Peste 99% din cei internaţi in terapie intensivă acum, sunt nevaccinaţi, aşa ca si ei sunt direct responsabili, pentru blocarea accesului celorlalţi la serviciile medicale. Să nu va plangeti acum, pe la porţile spitalelor, prostocratia este în deplină manifestare de la vârf, de la cei care ne conduc, până la talpa ţarii ce se da cunosăttoare de medicină după google. Bănuiesc că am să merg la serviciu, n-am să pot opera şi am să stau sa ma uit cum nu-mi pot face meseria”, este concluzia tristă a doctorului Paul Ichim.

   

Vă recomandăm şi:

Propunerea controversată a unui pneumolog pentru tranşarea crizei COVID:„Sănătate cu forţa nu se poate”

 

Medic psihiatru, despre şcoala online:„Nu a dus niciun beneficiu. Va crea nişte viitori tineri antisociali”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite