La întreţinerea spaţiilor verzi din Galaţi vor lucra muncitori din Nepal, deşi în judeţ sunt peste 7.500 de asistaţi social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit conducerii societăţii Gospodărire Urbană SRL (care are ca unic acţionar Consiliul Local), de la 1 iunie soseşte un lot de 30 de muncitori nepalezi, care se vor ocupa de muncile specifice întreţinerii spaţiilor verzi.

După cum a precizat Dragoş Magearu, directorul general al Gospodărire Urbană SRL Galaţi (societate cu capital integral public, fiind controlată de Consiliul Local), de la 1 iunie 2020,  vor fi angajaţi 30 de muncitori nepalezi,  care să acopere vidului de personal lucrativ la nivelul Serviciului Administrare Spaţii Verzi.

Aceştia ar fi trebui să sosească la Galaţi de la 1 mai, însă termenul a fost amânat cu o lună din cauza epidemiei de Covid-19.

„Angajarea muncitorilor calificaţi şi/sau necalificaţi a reprezentat o problemă deosebit de spinoasă cu care ne-am confruntat în ultimii ani. În ciuda diligenţelor, vidul de personal lucrativ la nivelul Serviciului Administrare Spaţii Verzi nu poate fi acoperită la nivel local”, a precizat societatea publică în documentul prin care a solicitat Consiliului Local alocarea bugetului pentru angajarea lucrătorilor extracomunitari. Amititul buget include servicii de consultanţă, transport aerian, cantină şi catering, precum şi servicii hoteliere.

Durata contractelor muncitorilor nepalezi va fi de 24 de luni, iar muncile la care vor fi folosiţi sunt cositul spaţiilor verzi şi plantările de arbori şi de vegetaţie ornamentală. Situaţia este destul de ciudată, dacă ţinem cont că muncile amintite nu necesită o calificare specială, iar în judeţul Galaţi există peste 7.500 de oameni apţi de muncă, dar care trăiesc din ajutorul social deoarece, teoretic, nu-şi găsesc de lucru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite