Linişte aparentă la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi! Dorin Coteţ a fost detaşat director interimar al instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorin Cotet va fi director cel puţin până pe 12 iunie.
Dorin Cotet va fi director cel puţin până pe 12 iunie.

La aproape o lună de la declanşarea scandalului numirii politice a directorului de la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, Ministerul Tineretului pune un nou director interimar. Dorin Adrian Coteţ va conduce instituţia până la organizarea concursului. El a fost propus de Liga Studenţilor din Galaţi, la frâiele căreia a stat timp de patru ani de zile.

În urmă cu aproape o lună, directorul interimar Cristian Mortu era înlocuit cu un alt director interimar: Aurelian Ghiorghe, acesta din urmă susţinut de PSD. Liga Studenţilor a protestat faţă de intenţia de politizare a Casei de Cultură, iar Aurelian Ghiorghe a renunţat la post. De atunci, Casa de Cultură a Studenţilor nu a mai avut director, iar problemele au început să apară pentru că erau documente de semnat.

Astăzi, Ministerul Tineretului a trimis o adresă către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi căreia îi solicită să-l detaşeze pe Dorin Coteţ pentru a ocupa funcţia de director interimar al Casei de Cultură, până la organizarea concursului din 12 iunie.

Şi dacă tot am vorbit despre acest concurs, să mai spunem că lucrurile sunt departe de a se linişti! Luni a expirat termenul de depunere a candidaturilor şi surprizele nu au întârziat să apară. Pe lângă candidaturile lui Cristi Dumitru, fost director al Institutului „Eudoxiu Hurmuzache” şi cea a lui Dorin Coteţ, apare şi o a treia candidatură: Igor Bejan. Director de marketing în cadrul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, Igor Bejan beneficiază din plin de sprijinul politic al aceluiaşi PSD. Rămâne de văzut care vor fi rezultatele concursului din 12 iunie şi dacă Liga Studenţilor va reacţiona la fel ca şi în cazul primei numiri pe criterii politice.  

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite