FOTO Frumoasa poveste de dragoste dintre doi tineri ţintuiţi în scaunele cu rotile

FOTO Frumoasa poveste de dragoste dintre doi tineri ţintuiţi în scaunele cu rotile

Alina şi Andrei formează un cuplu foarte fericit. Foto: Arhiva personală

Alina şi Andrei s-au cunoscut acum cinci luni şi sunt convinşi că povestea lor de dragoste ar putea ţine o viaţă. El este baschetbalist, ea cursanta unei şcoli de balet şi împreună speră danseze împreună valsul vieţii lor!

Ştiri pe aceeaşi temă

Alina Puţanu nu a putut merge niciodată deoarece suferă de o boală care i-a împiedicat dezvoltarea picioarelor. Are 24 de ani şi este studentă la Drept, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în anul al treilea. Andrei Gabriel Bratu a ajuns în căruciorul cu rotile din cauza unei erori medicale. Este din Bucureşti, are o mare pasiune pentru baschet şi îşi câştigă existenţă de pe urma meseriei de maseur reflexoterapeutic.

Alina spune că Andrei a apărut în viaţa ei atunci când se aştepta mai puţin.

„Totul a început într-o competiţie sportivă, la Constanţa. Şi-a arătat interesul de a purta o discuţie cu mine pentru ca apoi să-şi expună cu încredere sentimentele pe care le avea în acel moment. Obişnuită cu disciplina şi duritatea, l-am respins în prima fază. De ce? Nu ştiu, probabil din cauza faptului că trăind printre băieţi, la sală, am auzit tot felul de lucruri şi nu aveam încredere în ceea ce spunea”, mărturiseşte Alina.
Încet, încet, prin fapte, Andrei a reuşit să-i cucerească atenţia şi inima Alinei. Aşa se face că astăzi ei au o relaţie frumoasă, care durează de aproape cinci luni şi care, speră ei, ar putea să dureze o viaţă întreagă.

Ca şi Alina, Andrei este dependent de scaunul rulant. Este un bărbat cu suflet de copil, care se bucură intens şi trăieşte la maxim fiecare secundă a vieţii. El face parte din echipa de baschet a fundaţiei Motivation România şi adoră acest sport. La fiecare antrenament dă tot ce are mai bun din el.

Pe lângă sport, Andrei mai are o pasiune şi anume cea a şofatului.

„Îi place să conducă, are maşina adaptată nevoilor lui şi pot spune, cu mâna pe inimă că este unul dintre cei mai buni conducători auto pe care îi cunosc. Chiar dacă eu sunt în scaun rulant de mai mulţi ani ca el, nu mă descurc la fel de bine ca el”, ne mai spune Alina.

Acum o luna, cei doi tineri au fost plecaţi în prima lor vacanţă la  munte. Andrei şi-a plimbat prietena aproape în fiecare zi, cel puţin câte un kilometru şi jumătate prin împrejurimi pe jos.

„Am învăţat-o să urce şi să coboare borduri mai mici şi mai mari, pe care ea nu avea curajul să le urce sau să le coboare”, spune Andrei. 

„Este uimitoare ambiţia lui de a-mi urca mie căruţul în maşină, apoi se urca el în maşină, pentru ca apoi să-şi urce singur şi căruţul lui. Îmi place foarte mult independenţa lui şi acest lucru mă încurajează să mă descurc şi să depind din ce în ce tot mai puţin de cei din jurul meu”, povesteşte la rândul ei Alina.

Oamenii normali, mai anormali decât par!

Din păcate, ambii tineri cu dizabilităţi se luptă aproape zilnic cu metehnele oamenilor obişnuiţi.
„Cel mai tare mă deranjează faptul că deşi văd clar rampele pentru căruţuri, mulţi parchează maşinile chiar în dreptul lor, fiindu-mi astfel imposibil de urca sau coborî. Alţi deştepţi parchează maşinile inclusiv pe trotuar, neavând loc să treacă o persoană valida, d-apoi eu cu căruţul. Încă nu se respectă persoanele cu dizabilităţi în societate, dar încet, încet, demonstrăm lumii că putem şi facem mai multe decât alte persoane care deşi au tot ceea ce-şi doresc nu ştiu să se bucure de viaţă şi să profite de ea”, spune Andrei.

Ambii îşi doresc ca relaţia lor să fie mai mult decât atât. „Îmi doresc că relaţia mea cu Andrei să înflorească tot mai mult şi de ce nu, într-o perioadă scurtă sau îndelungată să punem bazele unei familii unite şi devotate”, spune Alina.

„Ne dorim o relaţie frumoasă bazată pe încredere, comunicare, respect şi iubire şi ştim că împreună viaţă noastră ar fi una frumoasă şi plină de armonie. Chiar dacă relaţia noastră, momentan, se desfăşoară la distanţă,revederea este dulce întotdeauna. Cu timpul, vrem să ne mutăm împreună şi de ce nu, să ne dansăm valsul aşa cum ştim mai bine”, a ţinut, la rândul lui, să ne spună Andrei.

citeste totul despre: