Cum se prepară pâinea pustnicească, mâncarea veche de milenii, dar care pare desprinsă dintr-un reţetar raw vegan

Cum se prepară pâinea pustnicească, mâncarea veche de milenii, dar care pare desprinsă dintr-un reţetar raw vegan

Pâinea pustnicească are o reţetă foarte simplă FOTO Ortodoxia.ro

Reţeta acestei pâini, extrem de simplă, vine tocmai de la Sfântul Antonie cel Mare (251-356 d.Hr), călugărul care a trăit 105 ani, însă se pare că monahul, la rândul său, o aflase de la alţi pustnici creştini din zona Orientală.

Deşi majoritatea nutriţioniştilor din zilele noastre spun că pâinea este mai degrabă decât benefică pentru organism, există destule argumente istorice care contrazic teoriile moderne. Un exemplu la îndemână este pâinea pustnicească, o mâncare simplă bazată pe făină integrală de grâu despre care se spune că, folosită ca aliment de bază, le-a asigurat unor călugări din vechime o viaţă sănătoasă şi foarte îndelungată.

De altfel, reţeta pâinii pustniceşti (numită uneori şi pâine harică) este atribuită Sfântului Antonie cel Mare, considerat întemeietorul monahismului creştin, care a trăit în secolele III şi IV în zona de nord-est a Africii (Egipt). Acesta, deşi a dus o viaţă ascetică, plină de lipsuri şi suferinţă, a trăit nu mai puţin de 105 ani. Speranţa de viaţă în acele vremuri era de puţin peste 40 de ani, chiar şi pentru cei care trăiau în bogăţie.

Totuşi, deşi Sfântul Antonie este considerat inventatorul pâinii pustnice, există dovezi istorice că respectiva varietate de pâine se consuma încă de acum 3.000 de ani în zona de nord a Africii şi în Orientul Apropiat şi Mijlociu.

O altfel de pâine

Către zilele noastre, reţeta a fost adusă de părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei (trecut la cele veşnice în anul 2002), care în scrierile sale face ample referiri la viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi la pâinea pustnicească.

Din capul locului trebuie spus, însă, că, deşi este simplă, reţeta de fabricaţie a acesteia este foarte diferită de cea din brutării. Mai exact, pâinea pustnicească se face din făină integrală amestecată încet-încet cu puţină apă, până când se formează o cocă fermă.

Această cocă se lasă la dospit peste noapte, în jur de 10 ore, la loc uscat şi cald. Odată îndeplinit acest proces, pâinea poate fi mâncată aşa cum este, necoaptă, căci, după cum remarcă preotul Ghelasie, „mulţi pustnici, ajungând să folosească pâinea coaptă, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de vitamine. În schimb, Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de pâine pustnicească pe zi şi a trăit peste o sută de ani”.

Cel mai frecvent, însă, aluatul este modelat în discuri cu grosimea de 0,5-1 centimetru şi cu diametrul de 10-15 centimetri, care sunt uscate la soare sau pe o sursă de căldură unde temperatura nu trece de 40 de grade Celsius.

O reţetă extrem de variată

În primul rând, trebuie spus că făina folosită pentru pâinea pustnicească poate fi de multe feluri: de grâu, de secară, de orz, de porumb sau de ovăz. Reţeta de bază este doar cu făină, apă şi sare, însă călugării au dezvoltat o mare varietate de reţete derivate din ea.

Astfel, la unele mănăstiri s-au adăugat în aluat diferite tipuri de seminţe (susan, floare-soarelui, alune, fistic, mac samd), ba chiar şi fructe sau miere, ori diverse condimente (chimen, piper, curcuma, cardamon, anason, busuioc etc).

În schimb, niciodată nu s-a renunţat la tradiţia uscării, care de altfel este unanim recunoscută ca fiind sănătoasă, căci nu distruge vitaminele de bază, aşa cum se întâmplă în timpul tratamentului termic.

Se pare că reţeta cel mai des întâlnită este cea din grâu măcinat întreg (aşa-zisa făină integrală, însă călugării doar sfărâmau grâul la o râşniţă primitivă) la care se adaugă un pic de făină de porumb (mălai; acesta face produsul mai sfărâmicios), în proporţie de circa 10%, un pic de sare şi, evident, apă.

Călugării o consumă ca atare (ca pesmet; poate fi păstrată cu lunile), dar şi în supe şi ciorbe. În lumea modernă, a ajuns să fie folosită şi în zona „civilă”, pentru o serie de tratamente de detoxifiere şi nu numai. Presa abundă de relatări legate de presupuse vindecări, pe baza dietei cu pâine pustnicească, ale unor afecţiuni grave, considerate incurabile, precum leucemia, însă nu există dovezi medicale în acest sens.

Mai trebuie adăugat şi faptul că monahii nu au atribuit niciodată proprietăţi mistice acestui tip de pâine (a nu se confunda cu anafura). Atunci când părintele Ghelasie vorbea despre importanţa acestui aluat în viaţa isihastă, el nu făcea câtuşi de puţin vreo „mistică a mâncării", ci insista că viaţa mistică stă într-o foarte strânsă legătură cu alimentaţia sănătoasă, corectă, curată.

Vă mai recomandăm şi:

Reţeta vegetariană care te face să uiţi de carne. Cum se prepară chifteluţele mănăstireşti din fasole

Mâncăruri străvechi. Cum se prepară micul dejun preferat de aromânii dunăreni: „oauă ţărgăsiti cu piperchi“ 

Cum se prepară melomacarona. Prăjiturica le-a fost adusă românilor de la celebrele mănăstirile greceşti 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: