Cum cădem în capcana de-a fi victimă. Cinci paşi care ne fac să nu mai cerşim iubire şi atenţie de la cei apropiaţi

FOTO Shutterstock

Mulţi dintre noi se complac în postura de victimă, ba chiar ajunge să le placă. Victimizarea atrage după sine şi un statut social deloc de invidiat. Cei în cauză sunt văzuţi ca paria în general, sunt excluşi treptat din cercul social şi ajung să fie marginalizaţi.

În general, acest gen de programare negativă îşi are originile în copilărie, iar grav este că cei în cauză nu conştientizează faptul că se victimizează. 

”Dacă acest lucru se întâmplă accidental, nu constituie o problemă. În schimb, când starea de victimă devine un mod de-a fi, este un semnal de alarmă pe care persoana respectivă este necesar să îl sesizeze”, explică psihologul Stelian Chivu.

Se pune întrebarea de ar dori cineva să se pună constant în postura de victimă, iar explicaţia specialiştilor este simplă. Fiecare din noi poate fi în viaţa de zi cu zi în una din următoarele posturi: salvator, călău sau victimă.

Ultima postură amintită este calea cea mai facilă pentru ca cel sau cea în cauză să obţină fără niciun efort energie, atenţie, iubire şi bani. Practic, în loc să îţi câştige prin forţe propria toate aceste lucruri, e mai facil să le cerşească.

”Cădem în capcana de-a fi victimă pentru că uităm de rolul nostru de creatori. Omul prin esenţă este creator. Creează gânduri, generează stări şi finalmente este un creator al propriei realităţi şi a altora prin acţiunile pe care le întreprinde”, spune psihologul Stelian Chivu.

Greşeala pe care o facem ca adulţi

Victimizarea începe în copilărie, când cel mic aşteaptă afecţiune, atenţie, protecţie, mâncare, mângâiere şi multe alte lucruri, iar dacă nu le primeşte, plânge şi ţipă. Este normal să le primească la acea vârstă, dar greşeala pe care o facem ca adulţi este că aşteptăm mereu ceva de la cineva.

Ajungem astfel să ne plângem permanent de cât de rău ne merge. ”Nu am”, ”nu pot”, nu fac”, ”nu reuşesc” sunt doar câteva dintre expresiile uzuale folosite de cei care se victimizează. Sunt programe mentale negative împrumutate de la alţii sau formate de-a lungul timpului în propriul nostru subconştient, care ne sabotează viaţa.

Mentalitatea de victimă are trei niveluri. Pe primul nivel regăsim victimizarea mentală, formată în special din gânduri negative: ”am numai probleme”, ”nimeni nu mă înţelege”, ”toţi îmi vor răul”. Aşa se formează starea de victimă (al doilea nivel), care se manifestă prin emoţii negative.

”Persoana în cauză aşteaptă mereu să primească ceva de la cineva sau caută un om care să o sprijine sau să o ajute. Pe acest fond apare starea de nemulţumire, indiferent ce sau cât ar avea. Se manifestă aici şi starea de nedreptate. Cei care se victimizează se simt întotdeauna nedreptăţiţi de către toţi cei din jurul lor”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Toate aceste stări negative duc la neîmplinire. Şi postura corpului reflectă acest lucru. Spatele este înconvoiat, privirea în pământ, iar ochii sunt mai mereu în lacrimi. Se ajunge astfel la victimizarea fizică (al treilea nivel), iar persoana în cauză dezvoltă afecţiuni psihice, este anxioasă, frustrată şi stresată.

Pasează răspunderea pentru propriile eşecuri

O persoană care îmbracă constant haina de victimă este şi zgârcită, pentru că este obişnuită doar să primească. 

Tocmai de aceea psihologul Stelian Chivu le recomandă celor care se regăsesc pe unul dintre cele trei niveluri amintite să înceapă să dăruiască. Nu e nevoie să dăruiască neapărat bani. Poate fi atenţie, iubire, alinare sau mângâiere.

”În centrul acestei stări de victimă este ego-ul, care vrea permanent să deţină controlul, iar efectele pe termen mediu şi lung sunt multe şi grave. Victima va pasa mereu răspunderea pentru ce i se întâmplă la alţii, aşteaptă să i se dea, să fie în centrul atenţiei, iar când nu primeşte aceste lucruri, începe să acuze, să învinovăţească pe alţii pentru asta”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Cu cât amplifică toate aceste stări de furie, frustrare şi atacare a celorlalţi, cu atât va fi mai evitată şi chiar ignorată. Familia o tolerează, iar apropiaţii nu vor să mai audă de o astfel de persoană care le încarcă mereu negativ şi le creează sentimente de vinovăţie.

Paşi simpli spre vindecare

Primul pas pentru a depăşi starea de victimă este conştientizarea. Cine nu înţelege cât de mult a decăzut complăcându-se în această postură nu se va face bine niciodată. Odată produs declicul, urmează al doilea pas, intenţia: ”Da, vreau să mă schimb”.

”Abia atunci realizezi ce trebuie să schimbi la tine. Elimini toate aceste programe negative care te-au şablonat de-a lungul anilor. Este posibil ca atunci starea să se schimbe, dar nu este obligatoriu. Lucrezi atunci să elimini şi emoţiile perturbatoare, precum nemulţumirea şi neîmplinirea”, explică psihologul Stelian Chivu următorii doi paşi.

Al cincilea pas este schimbarea posturii corporale. Este suficient să ne privim în oglindă pentru a afla ce trebuie corectat. ”Este necesar să se înţeleagă că victimizarea este o alegere, de obicei inconştientă. Tocmai de aceea trebuie să devenim conştienţi de starea de victimă şi să lucrăm ca să o depăşim”, încheie psihologul Stelian Chivu.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

De ce mintea face de multe ori asocieri şi alegeri greşite. Explicaţiile unui psiholog

Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală