Cel mai ghinionist savant român. A avut patru nominalizări la Nobel, dar de fiecare dată a câştigat altcineva

Cel mai ghinionist savant român. A avut patru nominalizări la Nobel, dar de fiecare dată a câştigat altcineva

Constantin Levaditi FOTO Enciclopedia României

Repudiat de autorităţile din România pentru că a criticat sistemul administrativ, Constantin Levaditi şi-a continuat cariera în Franţa. Cele mai importante realizări ale lui sunt legate de realizarea vaccinului antipoliomielitic, de punerea bazelor chimioterapiei şi de dezvoltarea antibioticelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Românul Constantin Levaditi este considerat unul dintre cei mai ghinionişti savanţi din lume, având în vedere că a ratat premiul Nobel pentru medicină de nu mai puţin de patru ori. În acelaşi timp, Levaditi au avut şi o „relaţie întunecată” cu ţara lui de baştină, care l-a repudiat, motiv pentru care s-a refugiat pentru cea mai mare parte a vieţii în Franţa.

Deşi este un cercetător cu realizări fundamentale în domeniul medicinei, Levaditi este în continuare foarte puţin cunoscut în România. Asta cu atât mai puţin în vremurile moderne, când păstrarea memoriei iluştrilor înaintaşi a ajuns, pentru cei mai mulţi dintre români, un fel de povară pe care se străduiesc să o evite.

A rămas orfan la opt ani

Constantin Levaditi s-a născut la Galaţi, pe 19 iulie 1874, într-o familie modestă, fără proprietăţi. Tatăl său, emigrant grec (se născuse în Livadia), muncea ca salahor în portul Galaţi, iar mama lui era dintr-un sat din apropiere de oraşul dunărean.

Levaditi n-a avut un destin simplu. Pe când avea doar şase ani şi începea şcoala primară, ambii părinţi i s-au îmbolnăvit grav (posibil de tuberculoză; sursele istorice nu sunt prea clare), iar el a fost nevoit să lucreze, pentru supravieţuire, ca băiat de prăvălie. Ducea la domiciliul clienţilor diverse comenzi de la băcănia unui unchi de-al său.

La doi ani distanţă, în anul 1882, îşi pierde ambii părinţi, la doar câteva luni unul de altul, fiind luat în grija unei rude din Bucureşti, care lucra ca infirmieră într-un spital. Aceasta îi remarcă potenţialul intelectual şi îl dă la şcoală.

A urmat liceul şi, apoi, facultatea de medicină la Bucureşti, unde l-a avut ca îndrumător pe celebrul Victor Babeş. Specializarea, cu un interesant proiect de cercetare despre tuberculoză (deloc întâmplător dacă ne gândim la împrejurările în care au murit părinţii săi) şi-a făcut-o la Paris, la Institutul Louis Pasteur şi Laboratorul de Patologie Generală, dar şi la Frankfurt, la Institutul de Terapie Experimentală.

În 1902, a obţinut titlul de doctor în medicină în capitala Franţei, după care a continuat să lucreze la Paris, la Institutul Pasteur şi Institutul Fournier, fiind unul dintre cei mai apreciaţi cercetători de acolo.

Studiile sale despre poliomielită, herpes şi encefalita letargică au fost considerate de mare interes practic şi teoretic. În 1913, a reuşit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.

Bolile morale fără leac ale românilor

A revenit în ţară în 1919 (la vârsta de 45 de ani, în plină carieră de cercetător), pentru a preda la facultăţile de medicină, dar Iaşiul şi Bucureştiul l-au respins, iar Clujul l-a declarat „indezirabil”, după ce savantul a criticat dur sistemul sanitar românesc.

„Nu este de acceptat ca zone întinse din teritoriul ţării să fie lipsite cu desăvârşire de medici şi de spitale, pentru că toate guvernele aşteaptă să se ocupe de sănătatea naţiei străinii şi  oamenii cu stare. Nu este de acceptat nici ca românii fără stare materială să fie lăsaţi să moară pentru că nu au cu ce plăti doctorii şi doctoriile”, scria Levaditi despre „bolile morale ale românilor”, în anul 1926, rememorând încercarea lui de a se întoarce în România.

În condiţiile date, dar şi pe fondul invidiei unor colegi, care fac „eforturi” (mai ales pe canale politice) pentru a compromite ambiţiosul program derulat de profesor în combaterea sifilisului, alege să se întoarcă în Franţa, la cercetare.

La scurt timp, este invitat să preia conducerea Institutului Rockfeller din New York, însă refuză. În 1926, devine membru titular al Academiei Române, al cărei membru corespondent era încă din 1910.

A fost decanul incontestabil al şcolii franceze de bacteriologie, iar ultimii ani au coincis cu studii importante asupra antibioticelor: penicilină, streptomicină, bacitracină, subtilin, polymyxin, aureomycin, cloramfenicol.
Levaditi este considerat unul dintre fondatorii virusologiei, imunologiei şi inframicrobiologiei moderne, studiile sale asupra sifilisului, poliomielitei, encefalitei, rabiei sau chimioterapiei fiind printre cele mai valoroase la nivel mondial.

Pentru munca lui fost premiat de Academia franceză de Ştiinţe şi de universităţi celebre din Marea Britanie, Germania şi SUA. A primit patru nominalizări la Premiul Nobel, evident pentru medicină, însă, din păcate, nu a câştigat niciodată prestigiosul premiu.

Lucrările şi activitatea lui Constantin Levaditi sunt încă puncte de referinţă în cursurile unor universităţi şi în dezbaterile din cadrul congreselor de virusologie şi imunologie.

Constantin Levaditi a murit pe 5 septembrie 1953, la Paris, având marele regret că nu a fost lăsat să ajute la dezvoltarea cercetării româneşti. „Am fost forţat să lucrez printre străini pentru că nu m-au vrut cârmuitorii românilor mei”, scria Levaditi, în 1951, într-un material autobiografic.

În semn de oarecare recunoaştere, gălăţenii au dat unei străzi numele lui, prin 1992. Constantin Levaditi din Galaţi este o străduţă banală, care se strecoară gropiş printre câteva blocuri anoste, cenuşii, dar care poartă cu mândrie nume de flori.  Artera, sufocată de maşinile parcate de-a stânga şi de-a dreapta, porneşte de undeva din Drumul Viilor, dă ocol cimitirului Sfântul Lazăr, coteşte brusc printre blocuri şi se termină - înghiţită fiind de strada Combinatului - chiar la poarta locului pentru odihnă veşnică.

Vă mai recomandăm şi:

Doctorul grec care a revoluţionat sistemul medical românesc: respectat de Cuza şi de Regina Elisabeta, şi-a lăsat averea moştenire unui spital din Galaţi

Povestea fabuloasă a românului care a pus bazele expansiunii coloniale a Italiei. Era fiul eroinei Unirii din 1859

Un preot din Galaţi este asistent medical la dispensarul sătesc. Îşi donează toată leafa pentru enoriaşi şi a înfiinţat pentru copii o bibliotecă cu 5.000 de cărţi 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările