Ce amenzi rişti dacă montezi un cort pe domeniul public şi dacă efectuezi lucrări de construcţie fără autorizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii locali din Galaţi au aplicat în ultimele zile mai multe amenzi unor administratori de firme şi proprietari de immobile care au considerat că respectarea legii este opţională.

La controlul efectuat la o societate comercială, cu sediul în sat Tărtiu, comuna Dumitra, judeţul Bistriţa – Năsăud, cu punct de lucru pe strada Domnească din Galaţi, poliţiştii locali au constatat că aceasta are montat un cort pe trotuar, ocupând atât suprafaţa menţionată în contractul de închiriere, cât şi aproximativ 1,5 metri din domeniul public, fără autorizare şi achitarea taxelor legale. Administratorul firmei a primit o amendă de 1.000 lei.

”În urma verificărilor efectuate la o altă firmă, cu punct de lucru tot de pe strada Domnească, poliţiştii locali au constatat că societatea îşi desfăşura activitatea fără a avea afişate la vedere datele de identificare. Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform HG 348/2004”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Locale Galaţi.

La un imobil de pe strada Anghel Saligny, poliţiştii locali au descoperit că au fost executate lucrări de construcţie cu nerespectarea prevederilor documentaţiei tehnice în baza căreia a fost emisă autorizaţia de construire. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus intrarea în legalitate, în conformitate cu prevederile Legii 50 / 1991, actualizată.

Şi la alte două imobile situate în Galaţi, pe strada Focşani, oamenii legii au constatat că se execută lucrări de construcţie fără autorizaţie de construire. Proprietarii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare şi s-a dispus intrarea în legalitate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite