Cazul şocant al bărbatului care a agresat sexual o fetiţă ademenind-o cu mâncare pentru câini. Unde a executat cea mai mare parte a pedepsei

Cazul şocant al
bărbatului care a agresat sexual o fetiţă ademenind-o cu mâncare pentru câini. Unde a executat cea mai mare parte a pedepsei

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 52 de ani a traumatizat pe viaţă o copilă după ce a ademenit-o într-un depozit, profitând de naivitatea micuţei, şi a supus-o la mai multe acte sexuale.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 16 iulie, pe un bărbat din Galaţi, Daniel Porumb, la trei ani de închisoare pentru agresiune sexuală, stabilind ca acesta să execute pedeapsa efectiv, după ce prima instanţă suspendase sancţiunea penală sub supraveghere. Judecătorii au decis şi ca individul să îi plătească copilei pe care a agresat-o daune morale de 20.000 de lei.

Daniel Porumb a intrat în atenţia anchetatorilor după ce, în primăvara anului 2017, într-o zi care nu a putut fi stabilită cu exactitate de către procurori, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a profitat de prezenţa unei fetiţe, aflată în curtea depozitului său din localitatea Crăieşti, comuna Vârlezi, judeţul Galaţi, şi a ademenit-o într-o cameră aferentă acestui imobil, sub pretextul de a lua mâncare pentru cei doi căţei cu care se juca fetiţa.

”În continuare, inculpatul Daniel Porumb i-a spus victimei să se aşeze pe patul din acea cameră, a dezbrăcat-o în parte, s-a dezbrăcat şi el, iar după ce a imobilizat minora prin prinderea mâinilor, a realizat acte de natură sexuală asupra acesteia”, a precizat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

Daniel Porumb va îndeplini condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat după câteva luni, în condiţiile în care din pedeapsa de trei ani la care a fost condamnat se va scădea perioada în care a fost arestat preventiv, respectiv 15.02.2018 – 25.02.2018, dar şi arestul la domiciliu de la 26.02.2018 până în prezent.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: