Bilanţul la zi al epidemiei de Covid-19 la Galaţi: persoane confirmate - 262, în carantină - 646, decedate - 17

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

La nivel naţional, până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate şi externate.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Galaţi, la data de 18 aprilie 2020 în judeţ se află în carantină instituţionalizată 646 de persoane, iar în autoizolare la domiciliu 423 de persoane. Un număr de 41 persoane au fost declarate vindecate din cele 262 depistate pozitiv. Numărul de teste efectuate în judeţ este de 1.684, în vreme ce numărul de decedaţi a ajuns la 17 după ce încă un bătrân de la azilul privat Sf. Ilie a murit..

„Poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti locali, dar şi efective din cadrul Ministerului Apărării Naţionale vor continua şi în această perioadă  acţioneze zilnic,  pentru a asigura respectarea măsurilor dispuse prin ordonanţele militare,  pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi asigurarea intervenţiilor în alte situaţii, care ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor”, a informat Prefectura. 

În ultimele 24 de ore au fost controlate 5 societăţi comerciale, 343 de persoane au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. Au fost depistate 165 de persoane care nu au respectat interdicţia privind deplasarea/libera circulaţie. 

Totodată, au foat aplicate 185 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 551 500 de lei, dintre care 165, în valoare de 512 500 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei.

La nivel naţional, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.106 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 117 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. 

Până astăzi, 18 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.418 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.730 au fost declarate vindecate şi externate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite