Şeful de cabinet al preşedintelui Camerei Deputaţilor, fotografiat în timp ce încalcă intenţionat legea

Şeful de cabinet al preşedintelui Camerei Deputaţilor, fotografiat în timp ce încalcă intenţionat legea

Florin Pâslaru încălcând regulile de circulaţie FOTO Facebook/MR

Fostul deputat PSD Florin Pâslaru a fost surprins duminică, 14 iulie 2019, întorcându-şi maşina de teren pe o trecere de pietoni din mijlocul unui bulevard important din Galaţi, trecând fără să ezite peste linia dublă continuă.

Declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi tras „pe tuşă” în mandatul 2016-2020 (pentru că şi-a angajat ilegal fiul la cabinetul parlamentar), fostul deputat PSD Florin Pâslaru nu a dispărut definitiv de sub reflectoare. 

Imediat după alegerile din 2016 (la care a avut interdicţie de a candida) el a fost desemnat şef de cabinet al preşedintelui Camerei Deputaţilor (pe atunci Liviu Dragnea), funcţie pe care o exercită şi în prezent.

Deşi are serviciul la Bucureşti, Pâslaru este văzut deseori prin Galaţi, fie cu ocazia unor evenimente politice (cum au fost vizitele premierului Viorica Dăncilă), fie la unele mondene sau, pur şi simplu, pentru a mai da un interviu la TV Galaţi, un post de televiziune deţinut de soţia şi fiul său, care, printre altele, transmite de câţiva ani, pe bani publici frumoşi, şedinţele Consiliului Local Galaţi.

Duminică, 14 iulie 2019, Florin Pâslaru si-a făcut din nou simţită prezenţa la Galaţi, el find fotografiat pe bulevardul Marii Uniri (Faleza Superioară) în timp ce întoarce maşina cu încălcarea gravă a Codului Rutier. El a făcut manevra pe trecerea de pietoni din faţa restaurantului „Blue Aqua” (fostul „Pescarul”), trecând şi peste linia dublă continuă din mijlocul bulevardului.

Conform Codului Rutier (OUG nr. 195/2002, actualizată), manevra făcută de Florin Pâslaru „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a III-a de sancţiuni (N.R.: 6-8 puncte-amendă) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: