196 de gălăţeni amendaţi cu peste 400.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei

196 de gălăţeni amendaţi cu peste 400.000 de lei pentru nerespectarea
măsurii privind restricţionarea circulaţiei

Foto: IPJ Galaţi

Conform informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, 714 de persoane se află în carantină în judeţul Galaţi, iar 1.366 de persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi informează că în cursul zilei de ieri, 9 aprilie, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 854 de persoane. De asemenea, 15 societăţi comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, forţele de ordine au aplicat 213 sancţiuni contravenţionale în valoare de 416.970 de lei, dintre care 196, în valoare de 402.935 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricţionarea circulaţiei.

Conform informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, 714 de persoane se află în carantină, iar 1.366 de persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

Autorităţile fac apel la cetăţeni să respecte întocmai recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile Ordonanţelor Militare. ”Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei”, precizează Gabriel Ioan Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: