Primarul din Mărăşeşti, călcat din nou de mascaţi. Edilul fura curent de la o sală de sport să-şi încarce maşina electrică
0Valerică Chitic, primarul Mărăşeştiului din 2008, a mai făcut obiectul unui dosar penal în care a fost reţinut pentru 24 de ore în urmă cu mai puţin de două luni.
Locuinţele şi sediile firmelor primarului oraşului Mărăşeşti, Valerică Chitic, sunt din nou percheziţionate joi dimineaţă, 11 august, într-un nou dosar pe numele edilului.
De data aceasta, primarul este acuzat de luare de mită, delapidare şi furt de curent electric, după cum ne-au precizat procurorii.
Anchetatorii spun că Valerică Chitic ar fi cerut mită mai mulţi miei unui cioban care avea păşune pe terenul primăriei, ameninţându-l că în caz contrar îl va lăsa fără pământ.
În ce priveşte furtul de curent electric, procurorii au aflat că Valerică Chitic deţinea un garaj lângă sala de sport a oraşului, administrată de primărie, garaj alimentat de la reţeaua electrică a sălii de sport. Anchetatorii spun că primarul alimenta noaptea, cu curent, maşina electrică pe care o avea în garaj.
Percheziţiile sunt în prezent în desfăşurare şi nu se cunoaşte deocamdată dacă se va lua o măsură preventivă.
Ce spune poliţia
„La această oră, pe raza oraşului Mărăşeşti sunt în desfăşurare patru percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de abuz in serviciu, delapidare şi fals in înscrisuri sub semnătură privată”, potrivit unei informări a poliţiei.
Reţinut într-un alt dosar
Valerică Chitic a mai fost în luna iunie subiectul unui dosar penal. El a fost reţinut pe 22 iunie, fiind învinuit pentru şapte capete de acuzare: folosirea funcţiei pentru a favoriza alte persoane, delapidare, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea-credinţă de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu pentru a favoriza altă societate, instigare la abuz în serviciu, constituire de grup infracţional.
Potrivit procurorilor, aceste fapte ar fi fost comise în cursul anilor 2021 şi 2022. Edilul ar fi folosit firma unde soţia sa figura ca administrator pentru acest program. „În loc de masă caldă, primarul dădea în şcoală un sandwich cu şuncă, ceva banal, iar el era beneficiarul resurselor financiare”, spun surse din anchetă.
Restaurant propriu renovat cu bani publici
O altă acuză adusă primarului este că a folosit atât forţa fizică din primărie, cât şi fondurile oraşului, pentru renovarea restaurantului pe care îl deţine în centrul oraşului. „A determinat un funcţionar din primărie să întocmească un referat pentru materiale de construcţie, pe care le-a folosit pentru renovarea restaurantului propriu. La lucrările de renovare a folosit şi angajaţii primăriei”, a mai spus aceeaşi sursă.
Deocamdată, nu a fost calculat încă un prejudiciu de către anchetatori, fiind nevoie de o expertiză financiară. Valerică Chitic se află în fruntea oraşului Mărăşeşti din anul 2008, perioadă în care a schimbat mai multe partide: PDL, PNL şi PSD.
Edilul nu este la prima abatere de la legea penală. În 2019, primarul social-democrat a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru conflict de interese, cu amânarea executării pedepsei, ceea ce i-a permis să candideze şi să câştige un nou mandat în anul 2020.
Tot el mai are un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la furt calificat. Edilul şi câţiva angajaţi ai primăriei sunt învinuiţi că ar fi vândut la fier vechi mai multe bunuri ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.
Vă mai recomandăm:
Arestarea primarului din Mărăşeşti, plimbată la trei instanţe. Judecătorii îşi declină competenţa
Primarul oraşului Mărăşeşti, reţinut de procurori pentru 24 de ore. Ce acuzaţii i se aduc edilului