Peste 50 de români candidează la alegerile locale din Italia. Ce mesaj le transmite şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Peste 50 de români candidează la alegerile locale din Italia. Ce mesaj le transmite şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Alegătorii italieni, aşteptaţi la vot

Guvernul italian a ales ca alegerile administrative din acest an să se desfăşoare duminică 20 septembrie (de la ora 07.00 la 23.00) şi luni 21 septembrie (de la 07.00 la 15.00) cu excepţia Siciliei, unde votul va avea loc pe 4 şi 5 octombrie şi a regiunii Sardinia, unde urnele se vor deschide pe 25 şi 26 octombrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

În zilele de 20 şi 21 septembrie, au loc alegeri locale în şapte regiuni din Italia. Vorbim de peste 1.000 de localităţi din Peninsulă, unde oamenii sunt aşteptaţi la vot.

Pe listele electorale se află şi foarte mulţi români. Mai exact, 51 de români au primit de la Autoritatea Electorală Permanentă adeverinţe pentru a putea candida.

“Vreau să îi felicit, pentru că au avut curajul de a păşi în ring şi pentru că au acceptat provocarea şi responsabilitatea unei candidaturi. Ştiu din experienţă proprie, am fost consilier judeţean trei ani şi jumătate în cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, ce înseamnă bătălia politică şi ce înseamnă să-ţi asumi un rol important în administraţia locală. Sunt un om de dreapta şi cred în valorile liberale, dar vreau să le urez succes tuturor candidaţilor, indiferent de orientarea politică. Implicarea voastră este un câştig pentru comunitatea românească din Peninsulă”, a precizat Ovidiu Burduşa, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Vă mai recomandăm:

Primul român din diaspora devenit consilier judeţean: „În spatele meu sunt cei 50.000 de vrânceni din străinătate“

Monument dedicat românilor care au plecat la muncă în străinătate şi au murit peste graniţe

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: