Cum a reuşit celebrul matematician Pitagora să-i provoace la cumpătare pe compatrioţii săi cu ajutorul unui pahar

Cum a reuşit celebrul matematician Pitagora să-i provoace la cumpătare pe compatrioţii săi cu ajutorul unui pahar

Paharul lui Pitagora

Invenţia sa a fost realizată acum mai bine de 2.500 de ani, pentru a-i linişti pe muncitorii care se întreceau cu băutura.

Ştiri pe aceeaşi temă

Celebrul filosof şi matematician grec Pitagora, care a trăit în perioada 580-495 înainte de Hristos, a rămas cunoscut lumii nu numai pentru contribuţiile aduse matematicii, cu tabla înmulţirii şi teorema care-i poartă numele, ci şi prin combinarea matematicii cu misticismul.

Pitagora a fost însă şi un propovăduitor al echităţii, iar una dintre invenţiile sale ne arată de ce oamenii trebuie să fie cumpăraţi.

Este vorba despre "Paharul lui Pitagora", sau cum îi mai spun grecii, „Cupa echităţii”, inventată de marele filosof pentru a răspunde unei nevoi reale de moment.

Se spune că această cupă a fost inventată de Pitagora în timpul lucrărilor de alimentare cu apă a insulei greceşti Samos, unde în secolul XIX a fost guvernator românul Ion Ghica. Invenţia lui Pitagora a fost realizată aproximativ în jurul anului 530 î.Hr., cu scopul de a fi împărţit în mod egal vinul pentru muncitorii constructori ai acelor vremuri.

Pe atunci se obişnuia ca muncitorii să fie stimulaţi cu licoarea lui „Bachus” pentru a-şi îndeplini sarcinile. Cum foarte mulţi dintre ei erau lacomi şi necivilizaţi, se întreceau cu măsura şi beau mai mult decât alţi muncitori.

Prin urmare, rezultatul nu putea să fie decât unul dezastruos, în sensul că „însetaţii” făceau pagubă şi aveau nevoie de mai mult timp pentru a se trezi din „euforie”, fiind deci o piatră de moară pentru ceilalţi, care munceau mai mult.

Atunci Pitagora a inventat celebra sa cupă, prin care vinul era distribuit egal pentru toată lumea. El a marcat pe interior nivelul maxim până la care se poate umple cupa. Partea deosebită a invenţiei sale este că această cupă are în interiorul său o coloană cu un orificiu în partea inferioară, iar lichidul din pahar nu curge dacă este umplut până la nivelul marcat. Dacă se toarnă chiar şi cu o picătură în plus peste limita marcată, atunci surpriza este totală: tot lichidul se scurge din cupă.

Metoda este folosită în fizică şi se numeşte principiul vaselor comunicante.

Toată această poveste vine să demonstreze faptul că doar şi o singură picătură în plus poate strica echilibrul vieţii, lucru demonstrat cu vârf şi îndesat.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările