Am afirmat că în manualele actuale ar fi nişte dezacorduri pe care elevii mai mari nu le-au înţeles şi e cam dificil să fii pus în situaţia pedagogului, întrerupt în timpul unei explicaţii ştiinţifice, precum că preotul la ora de religie a afirmat altceva. Unii au înţeles ce am vrut să spun, alţii nu.

Dar nu e nicio problemă, atât timp cât în numele credinţei sau a creştinismului nu s-ar deschide lista jignirilor. Fie că mă contrazic, atunci când spun că nu am nimic împotrivă dar să se schimbe ceva, pe ici, pe colo (vorba ceea, probabil am băut ceva), fie că aş fi tâmpită, atee, pseudointelectuală şi alte chestiuni în numele religiei. Iartă-i Doamne!

Am şi eu un Dumnezeu, iar din punctul meu de vedere, de om umil ce nu le ştie pe toate, două mari Adevăruri nu le-a descoperit încă ştiinţa şi nu a ajuns la o explicaţie pe deplin satisfăcătoare: Unul este cel al Începutului (că o fi fost atomul, că o fi fost oul sau găina etcetera, încă nu se ştie) şi celălalt este dimensiunea Universului.

Între cele două, cuvântul ce trebuie inclus este EVOLUŢIE, pentru că toate procesele şi fenomenele perceptibile se bazează pe fluxuri de materie şi energie de la microscară, la macroscară, de la evoluţie la involuţie şi invers.

Toate acestea se produc în tendinţa atingerii profilului de echilibru, care rămâne o tendinţă în lumea fizică, pentru că acesta nu poate fi atins. Când echilibrul este atins, vorbim de stagnare, iar stagnarea la nivel sufletesc poate fi echivalentă cu liniştea, care este mult mai mult de dorit atunci când ne-o căutăm în lăcaşurile de cult!

Oare starea de meditaţie, levitaţie şi de transă, fie din timpul slujbelor religioase, fie de pe platoul tibetan nu ar fi echivalentă cu vreun „univers propriu” sau „univers paralel” sau, de ce nu, „comuniune cu Dumnezeu”? Acesta oricum, e alt subiect!

De ce să fugim de evoluţie când de fapt tocmai evoluţia ne-a scos din primitivism, din ancorarea în arhaic. Atât timp cât am ales să ne însuşim obiecte rezultate din inovaţie şi tehnică, nu avem cum să denigrăm ştiinţa, modernismul şi gândirea logică.

Credinţa se simte! Credinţa nu se predă şi nu se impune! Religia se moşteneşte, se ascultă, se predă, se învaţă, apoi se alege sau se acceptă! Teologia şi alte ştiinţe se studiază! Se studiază de către cei deschişi către cunoaştere, pentru că omul a fost dotat, de Dumnezeu probabil, cu un creier, iar în acest fel omul este capabil să-şi depăşeasă mereu limitele, prin evoluţie.

Totul ţine de interpretare. Dacă le luăm ad literam, vom „întoarce şi obrazul celălalt” după prima palmă şi nu vom alege să ne apărăm sau să fugim de conflicte.

Dacă multă vreme miturile, legendele baladele, pildele şi ale poezii au circulat prin viu grai, Biblia a fost scrisă tocmai datorită Grafiei.

Dacă nu am fi acceptat evoluţia, probabil am fi circulat şi astăzi călare pe măgari, doar dacă nu s-ar fi încăpăţânat aceştia să ne poarte, în lipsa mercedesurilor şi altor maşini.

Aud deseori afirmaţii despre „frica de Dumnezeu”! Dar de ce frică? Nu pricep deloc! Dumnezeu din câte ştiu nu face rău, iar puterea fiinţei stă tocmai în puterea minţii cu gândire pozitivă.

Nu aş avea pretenţia să se afirme de către clerici, că Iadul poate fi echivalent cu materia topită din astenosferă, dar măcar să se perceapă faptul că Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni şi că ar fi bine să stai departe de un vulcan în erupţie sau de un rift în formare.

Dar dacă unii trecuţi prin şcoală, încă se mai întreabă de ce există atâtea rase omeneşti, de ce există atâtea tipuri de nori, de ce carbonul este anorganic, dar stă şi el la baza vieţii, atunci avem o problemă mare de percepţie a informaţiei şi a transdisciplinarităţii.

Care ar fi fost speranţa de viaţă fără medicină? Cum am fi înţeles formarea şi evoluţia stelelor fără fizică şi astronomie şi fără instrumentele de observaţie a acestora, cum am fi deosebit compusul organic de cel anorganic fără chimie şi ce am fi ştiut despre celulă fără biologie. Şi câte alte informaţii există, ştiinţe care explică şi despică, iar noi ne cramponăm de faptul că nu putem face un compromis să unim ideile într-o armonie, astfel încât să se formeze oameni frumoşi, şi nu manipulatori de idei!

Un adevăr poate fi descoperit individual sau poate fi descoperit de alţii. Atunci când acceptăm adevărurile altora înseamnă că am avut credinţa că acela este, fără a ne pierde capacitatea de adaptare la cunoaşterea unor noi adevăruri şi altor descoperiri. Dacă ne oprim din cunoaştere, ne oprim din evoluţie.

De ce am face abstracţie de antropologie, de fizică, de chimie, de biologie sau de alte ştiinţe şi nu ar putea acestea convieţui împreună cu religia? Ne este mai simplu să acceptăm o informaţie la care nu avem explicaţie şi să o punem pe seama Creatorului? Există o vorbă populară: “Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!” Asta ce poate însemna? Nu faptul că dacă ai minte, ar fi şi păcat să nu o foloseşti? Cum a evoluat oare societatea omenească? Nu oare prin acţiunile oamenilor bazate pe descoperiri, pe cercetare, pe inovaţie, pe aplicaţii, pe folosirea resurselor şi  adaptare la mediu?

Cert este că există şi un sfârşit, exceptând teoriile privind viaţa de Apoi. Cu siguranţă nu putem şti când va fi acest sfârşit, nici la microscară, nici la macroscară! Din punct de vedere religios sau alt punct de vedere, am uitat numărul Apocalipselor trecute şi viitoare amintite. Dacă ne-am ghida după potenţialul energetic al Soarelui, conform teoriilor ştiinţifice, Pământul şi Sistemul Solar ar mai „trăi” vreo 4-5 miliarde de ani.

Dacă ne mai iubeşte Dumnezeu şi nu se abate vreun cataclism planetar, mai trăim cu speranţa în spaţiul temporal incert. Iar dacă ar fi să analizăm la rece ceea ce se întâmplă acum cu societatea omenească, sfârşitul va fi determinat mai devreme sau mai târziu de nesăbuinţa oamenilor şi de iraţional, pentru că singurele capitole care nu au fost prea bine însuşite sunt cele legate de „managementul deşeurilor” şi „folosirea iraţională a resurselor”, aceste două capitole nefiind neapărat integrate în vreo ştiinţă a mediului.

Credinţa nu se impune şi nu se predă! Credinţa se simte şi se alege din multitudinea învăţăturilor şi filosofiilor de viaţă! Fiecare om are dreptul să aleagă ce i se potriveşte!

Că o fi sau nu „viaţa de Apoi”, „craii” de la Răsărit şi de la Apus modifică graniţe, alţii se luptă să supravieţuiască, în timp ce unii acumulează fără să cunoască limitele lăcomiei!

O „minte luminată şi o inimă curată”, ca să citez pe cineva, nu alege nici habotnicia, nici fanatismul şi nici să jignească în numele credinţei!