Are sau nu Vrancea o zonă metropolitană? Oprişan acuză Prefectura că dezinformează populaţia

Are sau nu Vrancea o zonă metropolitană? Oprişan acuză Prefectura că dezinformează
populaţia

Focşani văzut de sus

Disputa a pornit de la faptul că oamenii sunt în continuare forţaţi să completeze declaraţii pe propria răspundere, obligaţie care nu există şi în cazul zonelor metropolitane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Completarea în continuare a declaraţiilor pe propria răspundere pentru justificarea delasărilor produce derută în rândul oamenilor din Vrancea. Asta după ce Noua lege care instituie Starea de Alertă în România prevede că românii au voie să circule în localitate, dar şi în zonele metropolitane, fără declaraţie pe proprie răspundere.

Autorităţile locale au reuşit până acum mai mult să-i bage în ceaţă pe oameni cu privire la aceste zone metropolitane decât să-i lămurească, după ce de la nivel central s-a făcut precizarea că România are doar 22 de zone metropolitane.

“Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localităţile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri faţă de principalul oraş (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). România are în acest moment 22 de astfel de zone metropolitane, niciuna în judeţul Vrancea”, a precizat Prefectura Vrancea, într-o informare pe pagina de Facebook. Aşa cum rezultă din această informare, oamenii au nevoie în continuare să completeze declaraţia pe propria răspundere, pentru justificarea deplasării între localităţi.

Doar că Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, este de altă părere şi într-un comunicat de presă acuză Prefectura că dezinformează oamenii.

“Domnule Berbece, în Vrancea avem zonă metropolitană! Iar dacă prefectul şi juriştii care îl consiliază ar fi citit măcar primele articole din Codul Administrativ şi ar fi studiat actele administrative adoptate de Municipiul Focşani, ar fi ştiut că există chiar două asociaţii de dezvoltare intercomunitară constituite pe bază de parteneriat între municipiul reşedinţă de judeţ, Focşani, şi unităţile administrativ-teritoriale aflate în zona limitrofă, condiţie pentru existenţa zonei metropolitane! Legea nr. 351/2001, invocată în anunţul postat pe pagina oficială a Instituţiei Prefectului judeţul Vrancea, este amendată şi completată de Codul Administrativ! Aţi auzit de acest Cod? A fost aprobat prin OUG nr. 57/2019. În concluzie, solicit ”specialiştilor” din Prefectură să comunice urgent cetăţenilor judeţului Vrancea dacă au nevoie de declaraţii ca să se poată deplasa (să facă naveta etc) între Focşani şi: Goleşti, Cîmpineanca, Vînători, Răstoaca, Milcovul, Gologanu, Cîrligele, Boloteşti, Garoafa, Urecheşti, Vulturu şi Coteşti. Îl întreb pe specialistul în administraţie şi pe echipa lui dacă au auzit de ”Asociaţia Metropolitan Trans” precum şi de ”Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de salubrizare” înfiinţate din 2017 şi respectiv 2014?”, potrivit lui Marian Oprişan.

Pe acest fond de dispută între Consiliul Judeţean şi Prefectură, am cerut un punct de vedere şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, instituţia care veghează la respectarea legii şi aplică sancţiuni în această perioadă. Şefii poliţiei ne-ai prerciza că nu vor fi absurzi în interpretarea legii, dar nici nu vor lăsa nesancţionate încălcări grave ale legii.

“Noi dăm o interpretare de bună-credinţă şi legală. Părerea mea este că foarte curând se va lămuri situaţia cu aceste zone metropolitane, pentru că sunt mai multe scăpări. Nouă ni s-a transmis să ne limităm la cei 30 de km prevăzuţi în lege. Se va aplica legea cu bună-credinţă, pentru că scopul nostru nu este să dăm amenzi. Recomand oamenilor care se deplasează între localităţi să facă o singură declaraţie, iar data poate fi tăiată şi adăugată de fiecare dată cea din ziua în care au astfel de deplasări. Declaraţia poate fi şi fotografiată pe telefon”, ne-a transmis cms. şef Remus Nica, comandatul IPJ Vrancea.

Declaraţia pe propria răspundere poate fi scrisă şi de mână cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii. Cum menţiona şi şeful IPJ Vrancea, în cazul în care o nouă deplasare respectă acelaşi traseu menţionat în declaraţia pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită şi în alte zile, tăind cu o linie data precizată iniţial şi completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: