Un consilier local dintr-o comună din Dolj îl acuză pe primar că l-ar fi obligat să-l masturbeze: „Nu puteam să-l refuz, era primarul meu!“

Soţia consilierului a povestit că nu a ştiut niciodată ce se întâmplă între cei doi

Un consilier local din comuna doljeană Mîrşani, Constantin Ţurlea, susţine că primarul localităţii, Constantin Ghencioiu, l-a obligat în perioada 2010-2012, să-l masturbeze chiar în biroul acestuia.

„Venea la mine cu pantalonii desfăcuţi şi mă punea să-l masturbez, dar mie mi-era scârbă. Eu îl apucam cu două degete. Era primarul meu, nu puteam să-l refuz!“, povesteşte Constantin Ţurlea (67 de ani), consilierul local al comunei Mîrşani. Acesta mai povesteşte că primarul îl teroriza şi-l urmărea peste tot, obligându-l să-l masturbeze, însă, de frică, el a povestit la tot satul prin ce trece. 

Soţia consilierului, Elena Ţurlea (62 de ani), povesteşte că soţul ei plângea noaptea, dar nu i-a povestit niciodată ce i se întâmplă. Consilierul mai susţine că intenţionează să depună plângere la Poliţie. 

VIDEO Consilierul local care susţine că a fost suspus la perversiuni de către primar: „Îl apucam cu două degete. Îmi era scârbă“. Edilul: „Nu este adevărat“

Consilierul local Constantin Ţurlea (stânga) îl acuză pe primarul Constantin Ghencioiu (dreapta) că l-a obligat să-l masturbeze FOTO Andreea Mitrache

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: