Mitropolitul, motiv de dispută între directori

Şefa Gărzii judeţene de Mediu, Ileana Şerban, i-a pârât ieri prefectului pe directorii instituţiilor publice cu care unitatea pe care o conduce colaborează în controale, spunând că aceştia îşi închid telefoanele de serviciu când trebuie să meargă în teren.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şerban susţine că mulţi dintre cei cu care ar trebui să plece pe teren îşi opresc telefoanele, dând ca exemplu sesizarea făcută săptămâna trecută de mitropolitul Olteniei, Irineu Popa.  Înaltul prelat a reclamat că este deranjat de zgomotul produs de localurile din apropierea Palatului Mitropolitan.

„Sunt unii directori de la instituţii care au laboratoare de măsurători, dar şi de la alte instituţii, care au telefoane plătite de la bugetul de stat, dar nu răspund la telefon când îi sun, cu care eu nu pot colabora dacă nu-mi răspund. Degeaba mă sună pe mine mitropolitul în toiul nopţii, că e dezastru cu muzica la restaurantele din zonă, că eu nu pot să mă duc singură, la trei noaptea, să rezolv problema. Aşa s-a întâmplat şi acum: în loc să ne ducem atunci, ne-am dus în control după o săptămână, când toţi erau anunţaţi şi ne aşteptau. Ne facem de râs”, a spus Ileana Şerban.

Aceasta a adăugat că este nemulţumită şi de colaborarea cu administraţiile locale din judeţ.

„Am făcut o adresă către consiliile locale pentru a întreba ce au reuşit să facă în privinţa colectării gunoiului menajer. Nu am primit de la o singură localitate raspuns! Pai cu şapte comisari nu pot să fac inspectie în trei zile!“, a mai spus şefa Gărzii de Mediu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările