Unul dintre cei mai importanţi fotografi la Revoluţia din 1989: „Cât oportunism am văzut la balconul CC n-am întâlnit în toată viaţa mea“

Unul dintre cei mai importanţi fotografi la Revoluţia din 1989: „Cât oportunism am văzut la balconul CC n-am întâlnit în toată viaţa mea“

Actorul Mircea Diaconu, pe 21 decembrie la balconul CC FOTO Paul Agarici

În decembrie 1989, Paul Agarici era fotoreporter la revista „Flacăra“. A plecat în mijlocul Revoluţiei cu aparatul de fotografiat şi cu 30 de filme şi a reuşit să imortalizeze unele dintre cele mai importante momente petrecute în acele zile tulburi la Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Paul Agarici, acum în vârstă de 70 de ani, a rememorat pentru "Adevărul" cum a ajuns să fotografieze Revoluţia din 1989. „Pe 21 decembrie, m-a sunat acasă redactorul-şef interimar al revistei (n.r. - Flacăra), Arsenie Nicolae. Ştiam de baricada de la Inter, dar mai întâi am trecut pe la Mecanică Fină, acolo unde, aflasem, că era un miting al muncitorilor împotriva «huliganilor». Culmea, cu puţin timp înainte, fabrica fusese vizitată de Nicolae Ceauşescu şi cu această ocazie se cumpărase un covor persan, iar în aer se dăduse cu odorizante. Am urcat cu un lift de marfă la etajul 1, unde era Secţia de ceasuri Orex, unde era o situaţie tensionată. Apoi, m-am oprit la Suveica pe lângă Teiul Doamnei, din cartierul Colentina. Lumea vocifera puternic. Era senzaţia unui cutremur“, ne introduce în atmosfera acelor zile Paul Agarici.
 
A doua zi, pe 22 decembrie, a plecat pe străzi la 7.00 dimineaţa. A întâlnit în drum tineri care veneau dinspre Plumbuita care legaseră un cearceaf de două beţe pe care scriseseră: „Ceauşescu înrăit pe copii i-a omorât“. O altă masă mare de oameni venea de la fabrica de ţevi sudate, o fabrică de la marginea Bucureştiului. S-a luat după ei şi după tinerii care îngroşaseră rândurile manifestanţilor, cu toţii îndreptându-se spre Intercontinental. „Era o coloană lată cât tot bulevardul. Nu mai trecea nicio maşină. Am ajuns pe Moşilor. Ce m-a frapat? Lume foarte multă. Din când în când, treceau salvări care opreau şi şoferii scoteau mâna pe geam şi făceau semnul victoriei“, povesteşte Paul Agarici.
 
Pe drum, la Sala Dalles, mai mulţi tineri s-au pus în faţa camioanelor cu militari şi le-au oprit. Atunci, el a profitat de ocazie şi s-a urcat într-un camion din care a continuat să facă poze pe traseul Cinema Scala – magazinul Eva, Muzeul de Artă. Pe traseu se întâlnea cu foşti elevi de ai săi şi le cerea filme. Aşa se face că nu a rămas descoperit din acest punct de vedere. „Asta a fost salvarea mea“, spune el.
 
Paul Agarici (foto dreapta)
 
Tot în acele zile ale Revoluţiei, a trăit scene de-a dreptul înfiorătoare. A întâlnit un bărbat care îşi căuta cu disperare copilul. Viu sau mort. Atunci, Paul Agarici s-a rugat de şeful de la Morgă să îl lase pe bărbat să se uite la morţii necunoscuţi. Aşa şi-a găsit omul băiatul, Eugen Micu, împuşcat în cap. „A fost o tragedie. L-au pus pe tată să scoată cadavrul copilului n braţe şi să-l bage într-o maşină să îl ducă acasă. Dacă nu l-ar fi recunoscut, probabil că îl duceau la crematoriu“, rememorează el acele clipe cumplite.  
 
Locul unde s-au făcut trei guverne 
 
A ajuns la Comitetul Central la jumătate de oră după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu dispăruseră cu elicopterul. „M-am uitat la balcon şi am văzut vreo trei-patru oameni. Printre ei se afla şi Nicolae Dide, care fusese cascador şi făcuse parte din echipa lui Sergiu Nicolaescu. M-a recunoscut şi, când i-am făcut semn că vreau şi eu să intru, a făcut un semn militarului de jos şi aşa am putut să trec printr-un geam spart“, spune Paul Agarici.
 
A urcat la balcon. „Erau maximum cinci persoane când am ajuns eu, printre cei cunoscuţi fiind Mircea Diaconu. Dar lucrurile aveau să se schimbe în curând şi cât oportunism am văzut acolo nu am întâlnit în toată viaţa mea“, povesteşte martorul la acele scene din balcon.
 
 
El s-a poziţionat în partea dreaptă a balconului, pe balustradă. „La scurt timp, balconul se umple. Eu pozam continuu“. Aşa se face că prin balcon s-au perindat în acea zi memorabilă Dan Iosif, dar şi Ilie Verdeţ. Lângă el filma Adrian Sârbu, care la acea vreme era regizor la Sahia Film. „De sus, priveam mulţimea. Se dădea foc la carnetele de partid şi se strigau diferite lozinci. La un moment dat, s-a făcut un culoar din militari şi prin el a trecut mitropolitul Timişoarei, condus de ofiţeri“, povesteşte el.
 
La celălalt capăt al balconului era Gabriela Nanuş, o tânără care a luat un steag găurit pe care l-a fluturat tot timpul. „Eu i-am făcut cu mâna şi ea mi-a răspuns“.
 
În timp ce toţi cei prezenţi se înghesuiau să vorbească de la microfon, la fiecare etaj al clădirii se forma câte un guvern. „Ilie Verdeţ şi-a făcut un guvern care nu a durat mai mult de jumătate de oră, avându-l alături pe generalul Iulian Vlad. Eu m-am urcat pe o masă şi de acolo le-am făcut poze. Nicolae Dide şi-a făcut şi el un guvern, iar într-o altă cameră visa la putere Dumitru Mazilu, care îşi făcuse şi el un guvern. Să leşini de râs, nu alta“.
 
În timp ce în camere se făceau şi se desfăceau guverne şi alianţe, Gabriela Nanuş continua să fluture steagul. „Se înserase şi nu mai aveam «muniţie». Se auzea cum se trăgea, iar în clădire mirosea a gaz. Am plecat“, continuă el povestea. Gabriela Nanuş continua să fluture steagul. „A fost cel mai frumos moment din balconul şmecherilor, unde să făceau jocuri ale puterii. Nu vorbea cu nimeni, nu a mâncat nimic. Ea nu avea de făcut partide, ea a fluturat steagul până seara târziu“. 
 
Gabriela Nanuş, "fata cu tricolorul", şi Paul Agarici, care o fotografia în imaginea de la balconul CC devenită celebră
 
„Gabriela a murit“
 
După un an, în timp ce se uita pe fotografii împreună cu un prieten, acesta i-a spus: «Gabriela, săraca, a murit». Eu, atunci, am fost şocat: cum să împuşti o fată care nu făcea altceva decât să fluture steagul? Şi am spus povestea asta oricui mă întreba vreme de vreo zece ani până când, într-o bună zi, sună telefonul şi la celălalt capăt al firului o voce frumoasă îmi spune: «Sunt Gabriela, fata cu steagul». Eram şi mai şocat: «Cum, nu ai murit?» Vreau să vă spun că am fost atât de emoţionat şi de fericit că nu mai ştiam ce să zic. Apoi, i-am spus că sunt profesor la Şcoala de arte şi că o invit la o întâlnire cu elevii mei. A venit. În sală erau vreo 80 de elevi. Am făcut o proiecţie şi le-am zis: «O vedeţi pe fata asta de pe ecran? Este aici, în sală». Şoc a fost. În acel moment, toţi au aplaudat-o minute în şir“, povesteşte el. 
 

Imagini din București FOTO Paul Agarici 

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagini din București FOTO Paul Agarici 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: